În fiecare joi, mai mulți tipi se întâlnesc într-o parcare din Thessaloniki ca să arate lumii cât de șmechere sunt mașinile lor. Se pare că oamenilor chiar le pasă, pentru că, în fiecare săptămână, peste o mie de persoane vin să se enerveze, să asculte muzică dată tare și să urmărească o cursă cu mașini. De fapt, evenimentul a devenit atât de cunoscut în ultimele luni, că oamenii au început să apară cu câteva ore mai devreme de 10 PM doar ca să-și găsească un loc bun.
Spectatorii se înghesuie în jurul unui sens giratoriu, pentru că e singurul lucru care-i separă de restul parcării. Odată ce primele mașini intră în ring, se lasă tăcerea. În câteva secunde încep să se rotească și să forțeze pneurile, în timp ce aerul se umple cu fum gri și cu o putoare de cauciuc încins. E același fum care apare în pub când amicii tăi își dau foc din greșeală la păr.
Videos by VICE
Toate BMW-urile, Mercedesurile și AUDI sunt acolo, dar apar noi tipuri de mașini în fiecare zi, unele la care nici nu te gândești – până când încep să rupă asfaltul.
Pentru cineva care nu are tangențe cu zona asta, astfel de curse ar părea lipsite de reguli, dar de fapt sunt extrem de calculate. Se pare că cea mai importantă regulă e că trebuie să-l lași pe șoferul de dinainte să termine spectacolul înainte să intri în „ring”. Oamenii au așteptat toată săptămâna ca să bage piciorul în Mazda-ul lor și ar face urât dacă nu li s-ar permite să o facă.
Șoferii mai aventuroși fac slalom printre felinarele din parcare – și cumva reușesc să le ocolească. La un moment dat, toată povestea a trebuit să înceteze pentru o perioadă pentru că două mașini mai mici s-au ciocnit. Cred că nu a fost chiar atât de serios, pentru că ambii șoferi au ieșit afară și au dat noroc ca niște domni adevărați.
La celălalt capăt al parcării, un grup de băieți discută despre cine a avut cel mai mare și puternic (a se citi: iritant) sistem audio. O competiție în care singurul învins e de fapt publicul.
Pentru că eram ușor confuz de ce se întâmplă, am rugat un membru din public să-mi explice: „Tipii ăștia trăiesc pentru viteză. Fiecare mașină pe care o vezi a fost aranjată pentru dublul de bani care au fost dați pe ea.”, a spus Chris M, care mi-a menționat că nu a ratat nici o zi de joi.
„Majoritatea participanților fac parte din clasa muncitoare. Lucrează în garaje sau la vulcanizare și muncesc de rup ca să-și permită să facă modificări la cauciucuri.”
Chiar dacă pare violentă, întreaga poveste e extrem de civilizată. Când am întrebat ce se întâmplă când apar polițiștii, mi s-a spus că toată lumea își strânge lucrurile și pleacă acasă. Cât de politicos.
Găsești fotografiile mai jos.
Urmărește VICE pe Facebook.
Mai vezi și alți furioși:
M-am uitat la toate filmele Fast&Furious într-o zi
Furios şi iute în Marea Britanie
Am condus cu șoferițele de curse din Palestina