În ziua dinainte ca Organizația Mondială a Sănătății să declare că a început pandemia de coronavirus, Mr MCuckold și soția lui Miau Miau – poreclele lor în scena de swinging – au cerut camera lor obișnuită de la Motel V din Mexico City, pregătiți pentru o noapte de destrăbălare.
Covid-19 le-a schimbat complet obiceiurile celor doi, după ce clubul lor preferat de swingeri, Coliseum, s-a închis temporar.
„La început, n-am făcut nimic – am stat acasă”, a zis Mr MCuckold. Dar după câteva luni, cei doi au găsit o soluție. Acum se întâlnesc în hoteluri pentru sex cu trei prieteni de încredere, singurele persoane cu care fac sex în prezent, ca să-și împlinească fanteziile cât mai în siguranță.
Piscina hotelului VP Vintage.
Conform spuselor lui Antonio, manager la un lanț hotelier numit Picasso Motel, hotelurile pentru sex au apărut în Mexic acum zece ani. Înainte, orașul avea locuri de întâlnire pentru cupluri, dar erau ca niște clădiri obișnuite.
„Astăzi, cine vrea să deschidă un hotel pentru sex, trebuie să investească în arhitectură și decorul clădirii”, a zis Aidee Iribe, fondatoarea platformei erotice Let's Kinky. După cum a explicat ea, hotelurile pentru sex în forma lor modernă au apărut prima oară în Osaka, Japonia, în anii 1960. Au devenit atât de populare încât până și președintele companiei Nintendo, Hiroshi Yamauchi, și-a deschis unul.
Totuși, Iribe spune că hotelurile japoneze pentru sex nu se compară cu cele din Mexic, pentru că sunt mici, nu au piscină și nici nu sunt la fel de luxoase.
Suita Cupola din hotelul Villas Princess.
„Mexico City are cel mai mare număr de hoteluri pentru sex din lume”, a zis Iribe, deși a recunoscut că asta e o teorie bazată pe cercetările ei. E greu oricum să trasezi o linie clară între un hotel normal și unul pentru sex.
Pe lângă faptul că își gestionează propria platformă online, Iribe a întocmit și Hoteles Kinky, un ghid cu o sută de clădiri pe care le consideră „bune pentru futut”. Asta înseamnă că nu include motelurile din care nu știi dacă o să ieși viu sau unde ai putea fi drogat și jefuit sau filmat fără consimțământ în timpul partidei de sex.
O cameră cu jacuzzi din hotelul Picasso.
Scopul ghidului e să ajute oamenii să își aleagă camera conform bugetului și preferințelor lor – BDSM, swingeri, LGBTQ și multe altele. Cele mai scumpe camere, care costă cam trei sute de euro pe noapte, au câte două sute de metri pătrați, piscină privată, jacuzzi, saune și mobilă erotică precum scaune tantra, leagăne și paturi vibrante.
Deși se crede că acest tip de hoteluri sunt foarte murdare, clienții spun că li se par foarte curate și respectabile.
„Imediat ce un cuplu părăsește camera, o armată de menajere intră și își împart sarcinile”, a zis Elisa, o tânără din Mexico City care lucrează ca manager de digital marketing pentru una dintre locațiile Motelului Picasso. „În jumătate de oră, camera e deja pregătită pentru următorul cuplu.”
O cameră cu jacuzzi la hotelul Sqadra.
Dar nu toți clienții hotelurilor sunt interesați de sex. Oricât de luxoase ar fi, camerele de aici sunt de obicei mai ieftine decât cele din hotelurile normale – uneori cu șaptezeci la sută, a zis Iribe.
„Deși nu putem ști ce se petrece în camere, am văzut tot mai multe grupuri care închiriază camere cu piscină să se distreze cu prietenii”, a zis Antonio de la Picasso Motel. Pe lângă piscină și jacuzzi, suita include un bar, o masă de biliard, un pupitru de DJ și un lounge și poate găzdui până la douăzeci de persoane.
„De curând, o cunoștință care tocmai a devenit mamă mi-a zis că, la șapte zile după ce a născut, și-a lăsat bebelușul cu socrii și s-a dus cu soțul la un hotel pentru sex. Acolo a făcut ce nu mai făcuse demult – a dormit șase ore în șir!”, a povestit Iribe.
Vilă cu piscină la hotelul Patriotismo.
Chiar dacă Mexico City are o grămadă de hoteluri pentru sex, industria e în continuare stigmatizată de public. „Domeniul a fost mereu marginalizat. Oamenii nu vor să meargă într-un hotel în care se face dragoste. De parcă oamenii care se cazează în hoteluri obișnuite nu fac sex și acolo”, a zis Iribe.
Vezi mai jos mai multe fotografii din ghidul hotelurilor kinky:
O suită cu terasă în hotelul Quintoelemento.
Villa Junior din hotelul Patriotismo.
O cameră din hotelul Moraleja.
O suită cu terasă din hotelul Quintoelemento.