LGBT+

Homofobia m-a făcut să-mi fie teamă de sexualitatea mea

E greu să recunoști public cine ești, dar e și mai greu și înfricoșător să-ți recunoști ție cine ești. Asta până devine eliberator.
26 Iunie 2020, 4:00am
sexualitate, queer, fantezii queer, relatie queer
Fotografie de Sharon McCutcheon / Pexels

În majoritatea regiunilor lumii, iunie e luna Pride, care se sărbătorește de obicei prin parade și petreceri. Dar, cum anul acesta evenimentele au fost anulate, Pride-ul s-a mutat în online. VICE celebrează comunitatea LGBTQ+ și promovează asociațiile care luptă pentru vizibilitate și egalitate.

Prima dată când am căutat ceva sexual online, primele cuvinte pe care le-am tastat au fost „fete sexy fără bluză”. Nu știu de ce am făcut-o, dar știu că mi-a plăcut un pic prea mult ce a apărut pe ecran. Eram suficient de în vârstă cât să mă bucur de ele, dar nu destul de în vârstă ca să înțeleg că societatea nu considera acceptabil ca fetele să caute alte fete online. Ca toată lumea, aveam și eu gânduri sexy. Dar, spre deosebire de majoritatea fetelor din jurul meu, în gândurile mele sexy apăreau și bărbați și femei. Pe atunci nu știam ce însemna asta - încă nu știu cu adevărat ce înseamnă nici acum - dar în sfârșit mi-am permis să mă întreb.

Am avut internet în copilărie, așa că știam ce înseamnă homosexualitatea, dar nu am avut în jur persoane care să înțeleagă acest subiect. Cum în școală, colegii foloseau cuvinte jignitoare când vorbeau despre lesbiene, am crezut că asta e atitudinea normală. Știam că eu una n-aș vorbi niciodată așa cu cineva doar pentru că e diferit, dar mă obișnuisem să aud oamenii folosind acești termeni fie cu dispreț, fie cu batjocură și sarcasm. Cum voiam să fiu acceptată și validată, în niciun caz nu mi-aș fi permis să mă asociez cu așa ceva. Așa că mi-am zis că, deși nu e nimic în neregulă cu a fi queer, e mai bine să nu mă abat de la presupusul meu statut heterosexual.

Așadar, am început să refuz orice gând sau propunere care ținea de latura mea queer. Am renunțat să mai caut pe Google „fete sexy fără bluză”. N-am mai consumat media și literatură queer. „Nu e că nu-mi place, dar nu prefer neapărat direcția asta”, îmi tot ziceam. Când îți repeți ceva de foarte multe ori, granița dintre realitate și ficțiune devine foarte subțire și ajungi să te simți confortabil într-un sine fals, pe care ți-l confecționezi singur. Deși au fost momente în care știam că nu sunt sinceră cu mine, nu am avut curajul să îmi examinez sentimentele.

Îmi amintesc că homofobia mea internalizată și negarea sinelui au ajuns în punctul culminant când m-am uitat la Alex Strangelove. În filmul ăsta de pe Netflix, un tip care pare fericit într-o relație cu o fată, se îndrăgostește de un bărbat gay din cealaltă parte a orașului și o părăsește pentru el. Nu știam despe ce e vorba în film când am început să mă uit, dar, pe la jumătate, când personajul principal realizează ce sentimente are pentru celălalt tip, am închis laptopul. Lentila mea heteronormativă nu m-a lăsat să înțeleg de ce făcuse asta, deși avea ceva atât de perfect în fața lui, dar ceva din adâncul meu se temea să afle cu adevărat de ce.

În mod amuzant, deși media queer mi-a intensificat fricile, tot ea m-a ajutat să încep procesul de înțelegere a sinelui și să dărâm zidul pe care mi-l construisem. Anul trecut, într-o zi, am găsit o poveste queer pe internet, pe care n-aș fi citit-o niciodată dacă n-ar fi apărut pe un grup de Facebook pe care eram foarte activă. Dar am fost prea curioasă și am ajuns să-l citesc pe tot. Conținea toate lucrurile de care mă temeam: persoane queer care se îndrăgosteau, făceau sex și trăiau fericite. Înainte să realizez, deja îmi doream normalitatea asta despre care povesteau. Așa că am început să citesc tot mai multe astfel de povești, una după alta. Îmi ziceam că îmi place firul narativ, atâta tot. Realizasem că standardele heteronormative nu mă mai mulțumeau, dar tot trăiam în negare de sine.

Și apoi, mi s-a întâmplat cea mai marfă chestie ever. M-am dus la facultate și am cunoscut niște oameni minunați, care erau foarte deschiși și confortabili cu sexualitatea lor. Într-o zi, m-am așezat lângă o fată care mi-a devenit, între timp, una dintre cele mai bune prietene. A vorbit cu mine despre fosta ei iubită. Pe atunci nu știam, dar această simplă discuție m-a pus în mișcare pe interior. Apoi am cunoscut și alte persoane care m-au ajutat să-mi dărâm zidurile mentale: un băiat cu care am fost la un protest și cu care, pe drumul de întoarcere, am vorbit cu entuziasm despre tipii drăguți pe care îi întâlnisem la protest, prieteni care postau fotografii în care făceau activități non-heterosexuale, prieteni care dădeau share la postări de la personalități queer. Anul trecut am fost la prima mea paradă Pride în Delhi și am fost copleșită de bucuria pe care am simțit-o în atmosferă. A fost prima oară când am realizat că voiam să fiu acolo, cu ei, printre ei. Când am văzut că oamenii pot fi ei înșiși fără griji, mi-am dat seama că și eu aș putea să fiu eu însămi și să îmi accept emoțiile pe care le ignorasem și reprimasem atâta timp.

Iată, așadar, adevărul gol-goluț: îmi plăcea să mă uit la fete. De atâtea ori căutasem femei când voiam să văd filme porno și îmi zisesem că era din cauză că voiam să mă pun în locul lor și să simt extazul pe care păreau că îl simt ele. În unele nopți liniștite în care îmi permiteam să îmi pun întrebări despre asta, tendința mea de a avea fantezii cu ambele genuri mă chinuia – și încă mă chinuie uneori. Nu înțelegeam de ce am fantezii cu femei, dar nu-mi doream relații cu femei. Ce eram, mai exact?

Sexualitatea a devenit pentru mine un subiect agonizant. Cum am tendința să supraanalizez, simțeam că faptul că nu mă gândeam la sexualitatea mea face un deserviciu comunității și identității mele. Așa că, după ce mi-am dat libertatea de a fi măcar curioasă, unul dintre primele articole pe care le-am citit a fost despre femei care povesteau cum au descoperit că sunt bisexuale. Prima mea reacție a fost de uimire: ceea ce pentru mine fusese o agonie, pentru ele se întâmplase natural. Gen: „Nu știu, nu m-am gândit prea mult la asta, am lăsat lucrurile să curgă de la sine”. O fată a zis că nu i s-a părut mare chestie, era doar o mică parte din ea. M-am simțit nasol că mă chinuisem atât de mult cu privire la o mică parte din mine. Descoperirile mele mă făceau mai înțeleaptă, dar asta nu schimba cine eram ca persoană. Corect?

Într-o fantezie utopică, n-ar fi fost nevoie să mă chinui atât de mult din cauza asta – toți am ști instant cine suntem, iar heterosexualitatea n-ar fi norma după care suntem crescuți. Dar cum viața nu e o fantezie, mă chinui, zi de zi, fără să ajung la un răspuns concluziv. Măcar acum mă chinui în timp ce citesc literatură queer și mă uit la filme queer. Cu cât citesc mai mult, cu atât realizez că nu prea știu nimic. Și deși e înfricoșător să știi că nu știi, e și eliberator. Înainte credeam că sexualitatea e inerent sexuală, dar acum știu că nu e la fel pentru toată lumea. Cu cât citesc mai mult, cu atât înțeleg că sexualitatea e un spectru.

Totuși, mai am mult de învățat. În unele zile, îmi bate inima tare doar pentru că am căutat pe Google „ce tip de sexualitate ai”. Și încă am o frică irațională legată de asta. Cu câteva săptămâni în urmă, n-aș fi avut curajul să scriu articolul ăsta, darmite să-l semnez. Dar viața e o serie continuă de descoperiri și asta e doar una dintre ele. Sunt bucuroasă că am ajuns într-un punct în care știu că mă voi susține, indiferent ce mai descopăr despre mine.

De la fata care se temea să se uite cum un tip își părăsește iubita pentru un bărbat în Alex Strangelove , am devenit fata care a plâns când două fete au realizat că se plac una pe alta în filmul The Half of It. Dacă am învățat ceva din toate astea e că e esențial să normalizăm relațiile queer în media mainstream. Și sunt mândră că am reușit să-mi dau libertatea de a-mi explora sexualitatea fără să mai țin cont de îngrădirile mintale. Nu știu ce o să mai aflu, dar sunt abia la început de drum și îmi pun mereu întrebări, ceea ce, deocamdată, e suficient. O iau ușor.

Articolul a apărut inițial pe VICE IN.