Vești bune despre mediu, chiar de la oameni de știință

Pe măsură ce planeta noastră se coace de vie, ne e tot mai greu să găsim povești pozitive despre criza climatică. Inundațiile din Canada sunt așa de nasoale încât fermieri pe jet ski-uri încearcă să salveze vacile de la înec. Oamenii găsesc pe jos păsări moarte din cauza valurilor de căldură. Urșii polari sunt pe cale de dispariție. Iar oamenii se îneacă în propriile subsoluri. Se pare că nu putem scăpa de veștile proaste legate de schimbările climatice.

Am vorbit cu cinci experți climatici care mi-au zis că totuși există sclipiri de speranță care îi ajută să continue cercetările și să încerce să salveze lumea. Iată ce mi-au spus.

Eu mă ocup cu despăduririle și degradarea pădurilor și ce îmi dă mie speranță e faptul că am fost în situații mult mai rele în trecut și am reușit să reducem despăduririle.

Despăduririle au crescut în Pădurea Amazoniană în ultimii câțiva ani: în 2021, am pierdut 13 mii de kilometri pătrați. Totuși, la începutul anilor 2000, se despădureau douăzeci de mii de kilometri pătrați pe an și am reușit să ajungem la mai puțin de patru mii de kilometri pătrați prin 2012.

Așadar, într-un interval de opt ani, am redus despăduririle cu peste optzeci la sută. 

Bineînțeles că problemele nu se vor rezolva peste noapte, trebuie să existe voință din partea politicienilor și presiune din partea societății civile. Nu e ușor și e foarte scump, dar se poate face. Și s-a mai făcut și în trecut. De multe ori, despăduririle sunt tratate ca o problemă fără rezolvare, dar nu e așa.

- Dr Erika Berenguer, cercetătoare la Ecosystems Lab, Universitatea Oxford și Universitatea Lancaster

Studiez munții de 27 de ani și am fost unul dintre autorii raportului special IPCC despre ocean și criosferă în cadrul schimbărilor climatice; am avut și un capitol despre regiunile muntoase înalte. E minunat că munții nu se schimbă la fel de mult ca alte părți ale planetei, precum oceanele și polii.

De exemplu, putem găsi plante alpine vechi de cinci sute de ani sau mai mult și nu sunt lemnoase. Nu arată așa cum te-ai aștepta de la un copac bătrân și uscat; au partea lemnoasă sub pământ, dar deasupra au frunze verzi și flori.

În ultimii ani am avut temperaturi extreme în Colorado, multe ploi vara și apoi secetă extremă. Dar când nimeresc un an bun, plantele astea cresc cât altele în zece și se umplu de flori.

Cred că munții sunt un refugiu al planetei. Sunt unele dintre regiunile cu cea mai mare biodiversitate și ar trebui să vorbim mai mult despre asta, dacă vrem să simțim un pic de optimism.

-Dr Heidi Steltzer, coordonatoare a programului de Științe Ecologice și profesoară de mediu și sustenabilitate la colegiul Fort Lewis.

Sunt un om de știință specializat în observarea recifelor de corali la Wildlife Conservation Society (WCS). În cercetările mele, încerc să aflu dacă recifele de corali vor supraviețui schimbărilor climatice. Studiez coralii de peste 15 ani și colaborez cu echipe WCS din toată lumea care monitorizează sănătatea coralilor.

În 2019, m-am alăturat echipei WCS din Fiji de pe insula Ovalau și nu ne așteptam să vedem mare lucru. Cu trei ani în urmă, insula a fost lovită de ciclonul Winston, cel mai intens ciclon tropical din emisfera sudică, iar coralii au fost făcuți praf. Dar când am intrat în apă, am descoperit că recifele erau încă pline de viață.

Am văzut corali mici care aveau doar doi sau trei ani și care crescuseră după ciclon. Printre ei înotau bancuri de peștișori-papagal în galben și albastru care se hrăneau cu alge și ajutaseră colonia să crească. E incredibil cât de rapid s-au putut reface aceste recife.

Un alt lucru care ne-a dat speranță a fost că autoritățile locale au avut un rol important în această recuperare. Au oprit temporar pescuitul ca să le dea recifelor ocazia să se dezvolte. Din fericire, recifele de corali sunt niște ecosisteme remarcabile și foarte rezistente.

Bineînțeles, schimbările climatice și temperaturile mari sunt o amenințare pentru recifele de corali și pentru multe alte ecosisteme. Dar WCS depune toate eforturile să găsească refugii climatice sau locuri mai răcoroase în ocean. Prin colaborarea cu comunitățile locale, le putem da coralilor o șansă în fața schimbărilor climatice.

-Dr. Emily Darling, expertă în corali și directoarea Coral Reef Conservation în cadrul Wildlife Conservation Society.

Am citit recent că nordul Oceanului Atlantic prezintă o ușoară scădere a temperaturii – dar numai pe o porțiune mică. Probabil e pentru că a slăbit Curentul Golfului, care aduce apă caldă din America spre nord.

Dacă se oprește toată circulația curenților, iar asta e foarte posibil, din cauza schimbărilor climatice și a topirii ghețarilor, asta poate avea un efect opus încălzirii cauzate de gazele cu efect de seră. 

S-ar putea ca această încălzire să fie contracarată de alte procese și, din acest motiv, temperatura oceanică din această regiune să rămână mai stabilă decât ne așteptam. Dar numai în această regiune. Și evident că stoparea curenților ar aduce și alte probleme. Desigur, încă nu înțelegem prea bine ce se întâmplă momentan, însă existența acestei anomalii în temperatura de la nivelul apei Atlanticului de Nord îmi dă un pic de speranță.

-Dr. Fleur Visser, lector de geografie la Universitatea Worcester

Un lucru care îmi dă speranță e să văd comunitățile indigene implicate în protecția mediului în care au trăit multă vreme.

Există multe studii care arată că e mai bună conservarea indigenă decât cea formală, și că biodiversitatea e mai mare în regiunile unde comunitățile locale protejează natura. Regiunile protejate absorb o cantitate mai mare de carbon.

De exemplu, poate că nu e totul perfect, dar în America de Nord și Canada, guvernele le redau controlul comunităților indigene și le lasă să se ocupe de teren în felul lor tradițional. Același lucru se întâmplă și în Peru și pădurea amazoniană din Brazilia.

Din păcate, nu și în Africa. De aceea încerc să schimb lucrurile acolo. Există multe proiecte ecologice în Africa, dar nu conduse de comunități indigene. În lucrarea de doctorat, analizez rolul tehnologiei în conservarea pădurilor cu ajutorul cunoștințelor indigene străvechi.

-Jocelyn Longdon, fondatoare a organizației Climate in Colour și doctorandă a programului Artificial Intelligence for Environmental Risk din cadrul Universității Cambridge.