Cutie de chibrituri fancy. Potențial de escape room. Puzzle cu trei aerisiri. Trei sintagme care să descrie perfect această garsonieră la 250 de euro. Aflată la Eroii Revoluției, adică în Berceni, cartier controversat la fel ca filmul Joker, locuința aceasta modestă îți oferă doar 22 de metri pătrați. Fix cât să te speli și să te uiți la televizor.
Am văzut și garsoniere mai rele, dar asta și-a câștigat dreptul de a fi în topul săptămânal tocmai pentru că proprietarul a reușit să înghesuie toate necesarele într-o cămăruță. Plus că baia arată mult mai bine decât sufrageria, bucătăria și dormitorul care, apropo, sunt ca un Nescafe, adică 3 în 1.
Videos by VICE
E greu să te plângi de un spațiu cât o casă Lego pentru copii, probabil la fel de scumpă, când vezi locuințele de nouă metri pătrați din Hong Kong, dar hei, nici în București nu merg câinii cu creveți în coadă. Și nici n-avem arhitecți care să construiască locuințe din țevi industriale.
Cu toate diferențele dintre noi și ei, poți să trăiești și în București în stil chinezesc. Îți arată proprietarul cum.
Camera Puzzle, unde toate lucrurile se potrivesc
În colțul din dreapta camerei ai biroul, pe care îmi place să-l mai numesc și camera de ședințe sau parte componentă a bucătăriei. Locul în care poți medita, mânca și munci, cu lumina naturală. Practic un sanctuar unde-ți poți încălzi și picioarele la calorifer. Ce mi se pare puțin complicat este să-ți dai singur OK-ul în oglindă, înainte să ieși din casă. Cu un mic efort, însă, după ce-ai mutat nițel masa, te poți privi în toată splendoarea ta.
În dreapta văd ceea ce pare un balcon. Nimic de comentat, doar de sperat că e chiar asta. La televizor să n-ai pretenții de Smart, te poți gândi doar că treaba cu „netflix and chill” se poate transforma în „Protv and chill”. Până la urmă, o generație întreagă a crescut cu Tânăr și neliniștit și uite ce bine a ieșit.
Ce mă frapează e cealaltă parte a bucătăriei prezentă în această poză. Poți observa lejer cuptorul cu microunde în dulap, iar sub stă cuminte frigiderul. Dacă nu m-aș gândi la hainele tale care-o să miroasă lejer a tocăniță, aș zice că e o invenție bună. Economisești spațiul ca un designer de interior. De fapt, așa e viața la cămin până la urmă. Doar că ceva mai ieftină.
Aproape ca la castel
Trei elemente sunt importante aici.
- Candelabrul care zici c-a fost furat din Castelul Peleș și adus să-ți lumineze camera, mintea și chiar viața. Dacă-l freci puțin, iese duhul și-ți îndeplinește trei dorințe.
- Pentru că uneori candelabru nu face față, îți luminează viața și ferestruica aia. Pusă ca nuca-n perete, arată ca una din aia de toaletă și-ți zice direct: „Boss, nu-ți lua gânduri de rege, că nu e cazul!”.
- Că tot am vorbit de tapet, ia-ți cinci secunde să-l admiri. Asortat cu candelabrul, te bagă înapoi în filmul cu Carol al II-lea. Bogăție, opulență, har și haur.
Cealaltă parte a bucătăriei
Dacă gătești cum gătesc eu, adică dacă reușești prin magie să murdărești toată bucătăria cu sos de roșii, e clar că aici nu vei avea limite. Poți să faci paste direct în pat, dar măcar nu există șansă să zici că ai uitat ceva pe foc. Practic focul e lângă tine și dacă te întinzi puțin, reușești să închizi aragazul, stând direct în pat.
Ușa din spate nu se știe ce e. Poate debara, poate un alt balcon, poate o altă intrare în baie sau poate chiar ușa șifonierului care duce spre Narnia. Tot ce contează e să riști și să apeși pe clanță.
Raiul toaletelor
Atâtea băi urâte de-a lungul timpului în rubrica asta și vine deodată prințesa toaletelor, WC-ul pentru care oamenii aruncă cu bani la dedicații. Legenda spune că atunci când tragi apa, aproape se aude șoptit „puștoaică cu păr roșcat..”. Toaleta în care te culci după o noapte de party, nu pentru că ești prea băut și vrei să vomiți, ci ca să te trezești și să vezi faianța cu floricele. Iar mașina de spălat care stă în locul dedicat ei ar încânta și persoanele cu OCD.
Îți dai seama cât de săracă sunt, dacă mă entuziasmez la o baie din asta.
Editor: Iulia Roșu