Să cauți să închiriezi o garsonieră mi se pare înfiorător. Eu încă stau în cămin, dar am auzit povești care m-au îngrozit, cum ar fi cele despre proprietarii care își lasă lucrurile personale în camera de închiriat și intră peste tine neanunțați, când au chef. Cum mai am un an până trebuie să mă mut și eu, m-am apucat să analizez piața și să înțeleg ce vreau de la viață…, pardon, de la locul în care o să trăiesc. În toate căutările, săptămâna asta am găsit ce se poate numi o cutie cu chibrituri.
Cutia se află la piața Domenii, o locație bună, după cum am înțeles de la bucureștenii născuți aici, deși e la 15 minute de metrou 1 Mai. La mirobolantul preț de trei sute de euro pe lună, primești ceva în care poți respira, dar nu prea tare, și te poți mișca, dar nu brusc, ca să nu te lovești de pereți. Are 25 de metri pătrați și data construcției este incertă, undeva între 1977 și 1990, de zici că ar fi același lucru dacă blocul e construit acum 20 de ani sau acum 40.
Videos by VICE
Cum există cazări mai ieftine, fix lângă metrou, de 35 de metri pătrați și cu aer condiționat, am încercat să mă dumiresc din fotografii ce ar putea să coste trei sute de euro la camera asta.
Știi mobila aia din copilărie, pe care ai tăi au schimbat-o imediat cum au făcut niște bani, iar pe asta veche au dus-o la bunică-ta? Eh, fix asta au făcut și proprietarii. Pentru nostalgici, e locul potrivit. Covorașul ăla tocit e oleacă exagerat, mai bine renunți la el.
Față de garsoniera pe care am comentat-o săptămâna trecută, asta măcar are un frigider care pare decent, situat lângă pat, special pentru gurmanzii care se trezesc să mănânce noaptea. Perdeaua mov dă bine la selfie-uri, deci, să zicem că, din toată chiria lunară, plătești o sută de euro pentru accesul la celebritate.
Te rog să admiri cum se îmbină trecutul, prezentul și viitorul în această cameră. Vechi versus nou, analog versus digital, faianță versus parchet. Privește cum cablurile de la plasmă curg poetic pe albul imaculat al peretelui și intră într-o simbioză perfectă cu milieul croșetat. Covorașul din centru sper că e fermecat și dacă stai pe el turcește cu ochii închiși te poți teleporta într-o garsonieră la un preț rezonabil. Dar să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, să aduci trei ere într-o cameră nu este ușor, iar asta e bine să se vadă în preț – o sută de euro și aici.
În această cămăruță, întrebarea e clară: unde faci ce? Perdeaua ascunde un duș, care e pitit în spatele unui grătar de lemn, aflat sub o găleată cu mop. Printr-o deducție simplă, ca o schemă de karate spontană a creierului, am înțeles că fac duș în găleată și folosesc mopul pe post de burete.
Noțiunea de pipi-n duș a căpătat brusc alt sens.
În dreapta pare că e o chiuvetă, cumva în plus, având în vedere că oricum treci prin duș ca să ajungi la ea. Vrei, nu vrei, odată ce ai intrat în camera asta, te speli, indiferent că stai pe wc sau vrei să te uiți în oglindă. Confortul ăsta de trei în unu ar putea face 50 de euro.
În cazul în care ai o debara mică și nu știi ce să faci cu ea, e simplu: o transformi într-o bucătărie mică. Trebuie doar să-ți cumperi o chiuvetă mică, mică, mică, de la raionul de jucării mici, mici, mici. Dacă vrei să gătești la cuptorul mic, pregătește-te să muți dulapul ăla mic, ca să intre o tavă mică. Dacă vrei să fierbi pe plită, va fi mai ușor, ba chiar te vei bucura de o saună mică și ieftină în confortul casei tale, cum nu găsești la niciun spa. O să stai în picioare, că nu mai intră și-un scaun mic, dar important e că o să slăbești și o să locuiești mai lejer în cutia de chibrituri. Dieta asta merită și ea 50 de euro.
Proprietarul nu a dat dimensiunea bucătăriei sau a băii, dar la hol a ținut să fie sincer și a scris „un mic hol”, când ar fi trebuit să scrie, de fapt, „un mic tot”. Nu fi rău, o fi el mic, dar uite ce dulap vânjos are, în care să depozitezi și pantofii, și detergentul, și biblioteca, și gecile de iarnă. Plus că, dacă ai musafiri care se descalță, când pleacă pot găsi încălțămintea curată. Mașina aia e ca un Moș Niculae, mai rămâne să deal-uiască cu proprietarul bătaia cu bățul.
Alexa încearcă să fie amuzantă aici, mai puțin moldoveancă aici și sentimentală aici.
Editor: Ioana Moldoveanu