Dženan Halilović, 28 de ani, s-a născut într-un sat din Srebrenica, în estul Bosniei și Herțegovina. În 1992, anul în care s-a născut, Bosnia și-a declarat independența față de Iugoslavia, după un deceniu de tensiuni etnice care au urmat după moartea lui Tito în 1980. Până la urmă, a izbucnit războiul civil și familia lui Dženan a fost obligată să lase totul în urmă, inclusiv pe tatăl Mirza. „Nu am nicio amintire cu tatăl meu. A murit când eram foarte mic”, a zis Dženan.
Bosnia are o populație foarte diversă, compusă din trei grupări etnice majore – croații, care sunt catolici, musulmanii bosnieci și sârbii, care sunt creștin-ortodocși. Când țara și-a declarat independența, sârbii care trăiau în Bosnia au pus mâna pe arme și și-au înființat propriul stat, Republica Sârbă. Cu ajutorul trupelor sârbe, rebelii au încercat să scoată din zonă toate celelalte grupări etnice. Între timp, croații bosnieci și Croația au încercat să preia teritoriul din sudul țării. În cei trei ani de conflict, Sarajevo, capitala, a fost sub asediu, iar zeci de mii de persoane au fost strămutate.
Videos by VICE
În iulie 1995, acum 25 de ani, orașul Srebrenica și municipalitatea din jurul lui au devenit scena celui mai îngrozitor masacru de la Al Doilea Război Mondial încoace. Teritoriul a fost desemnat ca zonă sigură de către ONU, așa că civilii au fugit acolo ca să scape de ofensiva armatei sârbe. Un batalion de olandezi care trebuiau să mențină pacea s-a stabilit în Srebrenica, dar nu aveau voie să folosească arme. În câteva zile, soldații sârbi au preluat controlul asupra orașului și le-au cerut musulmanilor bosnieci să predea armele dacă vor să scape nevătămați.
Apoi, soldații au strâns toți bărbații cu vârste între 12 și 77 de ani. În cinci zile, peste opt mii de bărbați au fost uciși și 23 de mii de femei și copii au fost deportați forțat. S-au raportat multe cazuri de tortură și viol. Deși Serbia respinge termenul, ONU a numit evenimentul genocid.
Pe măsură ce războiul se întețea, familia lui Dženan a început să se ascundă în subsolul unui vecin. După trei sau patru săptămâni, a ajuns și în satul lor. Tatăl lui Dženan era comandant în poliția militară din Srebrenica. A auzit de abuzurile care aveau loc în război și a hotărât să-și trimită soția și fiul nou-născut în Slovenia, într-un autobuz al Crucii Roșii. El a rămas în urmă, ca să protejeze comunitatea și pentru că oamenii spuneau că bărbații musulmani bosnieci vor fi executați la punctele de control bosniaco-sârbe.
Până la urmă, familia lui Dženan a mers să ceară azil în Olanda. „N-am reușit să luăm prea multe lucruri din Srebrenica”, a zis Dženan. „Așa că nu avem multe lucruri de la tatăl meu.” Singurele lucruri pe care le au de la el sunt cureaua și ceasul lui de buzunar, pe care Dženan le ține în camera lui. Mereu s-a întrebat cum era tatăl lui, așa că, în copilărie, l-a căutat pe Google, în speranța că va găsi fotografii sau videoclipuri.
„Oamenii care l-au cunoscut pe tata mi-au zis mereu că sunt bucățică ruptă din el. Îi emoționează să mă vadă”, a zis Dženan. Dar a fost greu să găsesc informații – sunt multe zvonuri și povești, te zăpăcești de cap. Până la urmă, a găsit niște supraviețuitori care asistaseră la uciderea tatălui său. Cu informațiile pe care le-a primit de la ei, a reușit să-și găsească tatăl într-un videoclip pe YouTube.
„Când am văzut videoclipul, am văzut cu ochii mei cât de mult semăn cu el”, a zis el. În videoclip, Mirza e intervievat de un jurnalist cu privire la activitatea lui. E filmat cum merge cu câțiva soldați. Deși clipul e scurt, i-a oferit lui Dženan multă liniște. „Am făcut un screenshot și am comandat o pictură după el. Când intru în cameră, protretul e primul lucru pe care îl văd”, a zis el.
De-a lungul anilor, Dženan a cunoscut mulți oameni care îl știau pe tatăl lui și i-au zis povești despre el. „Uneori, cineva mă adaugă pe Facebook și mă întreabă dacă sunt fiul lui Mirza”, a zis Dženan. Din păcate, alte rude și prieteni de familie au murit în timpul războiului, inclusiv unchiul și nepotul lui, plus vecinii. Aceste pierderi au avut un impact imens asupra familiei lui. „Vezi oameni triști în jurul tău de la o vârstă fragedă. Nu vorbesc decât despre război.” Dženan e foarte apropiat de mama lui și îi e recunoscător că l-a adus într-un loc sigur. „E clar că sunt băiatul mamei”, a zis el.
În fiecare an, Dženan merge pe jos 11 kilometri până la memorialul din Haga ca să comemoreze masacrul de la Srebrenica. „Când aveam zece ani, am început să scriu versuri rap despre copilăria mea”, a zis el. Acum înregistrează single-uri și EP-uri sub aliasul Mastah D, inclusiv piese despre Srebrenica și tatăl lui.
Merge des la Srebrenica ca să viziteze mormântul tatălui lui și pe cele ale eroilor de război. Dženan a zis că amintirile dureroase din timpul războiului sunt încă foarte vizibile în Bosnia. „Observi tot felul de provocări subtile”, a zis el. Poate că cineva își pune un steag bosniac la fereastră și altcineva pune unul sârbesc. Oamenii au tatuaje religioase enorme pe spate și cruci sau semiluni la gât. El e de părere că foștii iugoslavi care trăiesc în străinătate nu simt nevoia să-și afișeze identitatea atât de mult, pentru că nu se confruntă cu asta în viața de zi cu zi.
Dženan îndrăgește mult poveștile bunicii despre cum trăiau oamenii înainte de război fără să le pese atâta de religie. Crede că toți copiii ar trebui să cunoască realitățile conflictului, dar să știe și că, înainte de război, era pace și armonie între comunități. „Cel mai mare genocid european de la Al Doilea Război Mondial încoace a avut loc în Srebrenica”, a zis Dženan. „Dar tinerii iugoslavi din Olanda nu au idee ce e Srebrenica, chiar dacă nici măcar nu e departe de noi.”
