George Simion, ai putea crede, și-a făcut un brand personal din a fi anti și din a încadra situațiile în care se implică drept unele ale persecuției îndreptate împotriva lui și AUR. Partidul Alianța pentru Unirea Românilor e un nume bun între alte entități politice. Până și acronimul AUR e excelent. Însă, la fel ca ieșirile lui George Simion, se oprește la formă.
Odată cu scandalul de la Digi24, în timpul căruia George Simion s-a purtat ca un politician veritabil cu angajații, români obișnuiți, mi-am pus câteva întrebări: este el anti-român? Lui George Simion îi e, de fapt, scârbă de românii pe care spune că vrea să-i reprezinte? Și, totodată, îi apreciază doar pe românii care-i sunt fani pe Facebook și la adunările politice publice?
Videos by VICE
Mai sunt luni bune până în 2024, când vor fi alegeri și pe care AUR le prinde din plin. Până atunci, fără îndoială, George Simion va mai avea momente discutabile și controversate. Iată-le pe cele de până acum, ca să te gândești în ce cheie le înțelegi pe altele.
George Simion s-a dus în Panduri să se certe cu „pândari”
La congresul AUR din martie 2022, partidul a decis că va fi un happening cu ușile închise – neapărat fără presă. Pe 18 mai, George Simion a fost supărat însă de ce-a văzut la TV, din partea presei, și nici măcar n-avea treabă cu el sau partidul său.
La Digi24 era Virgil Popescu, ministrul Energiei, cu care liderul AUR are în derulare un meci al declarațiilor și nu numai. Pe măsură ce George Simion vedea emisiunea ca toți ceilalți, la TV, și-a dat seama că-i parlamentar cu telefon și acces la internet și-a dat o fugă până pe Șoseaua Panduri, unde-i sediul Digi24. Planul, așa cum l-a spus pe live, era simplu: voia să fie în platou și-a acuzat televiziunea că nu respectă legea de-a prezenta subiectele echidistant. Ce-a ieșit a fost cu scandal și cântec.
E și-o altă cheie de-a privi lucrurile: un parlamentar român – adică reprezentant al românilor – a vrut să facă atât politica editorială a unei entități de presă, cât și să intre neinvitat în sediul unei entități private din România. Nu există certitudine în legătură cu ce-ar fi făcut parlamentarul odată ajuns în platou, dar e cert că a făcut scandal.
Primul semn al disprețului lui George Simion față de românii care nu-l aclamă și susțin poate fi văzut în primul minut al live-ului. „Bă, cine ești tu?”, urlă deputatul AUR la unul dintre angajații care nu-l lasă să intre. Și urlă pe tonul pe care l-ai mai auzit la alți șmecheri și politicieni. Uneori capătă forma: „Tu știi cine sunt eu?”. George Simion a ales alt unghi: cât de neînsemnată e cealaltă persoană. „Ia mâna de pe mine, nesimțitule!”, mai strigă parlamentarul că lui nu-i plac, probabil, decât atingerile fanilor.
La minutul patru, George Simion se conține când îl vede pe Bogdan Stelea. El e, pe scurt, unul dintre cei mai renumiți portari ai naționalei României. „Oh, domnul Stelea. Să trăiți! Felicitări pentru ‘94 și pentru tot ce-ați făcut”, îi spune deputatul pe cel mai calm și smerit ton posibil. Sigur, n-avea de ce să strige la Stelea, dar am simțit, așa, în video vorba românească: rușine de rușinea lui.
Ca arc peste timp cu ce e la începutul videoului, la minutul 13 George Simion zice următoarele: „Domnii sunt niște pândari aici.” Se referea la cei doi angajați care nu-l lăsau să treacă de ușa de la intrare. „Asta nu înseamnă jignire?”, îl întreabă unul dintre ei. „Noi suntem pândari? În lege scrie că suntem pândari?” Dacă nu ești familiarizat cu contextul, „pândar” e un cuvânt oribil să i-l spui cuiva care lucrează ca paznic sau chiar portar. Odată ce-l folosești știi ce încărcătură are. Și George Simion știa ce spune.
Digi24, pământ românesc — și alte momente de când a făcut George Simion scandal la televiziunea care nu-l invită în platou
„Autoritățile statului [poliția] sunt la dispoziția Digi24 care refuză să discute cu noi [că n-a fost invitat la emisiunea în care era Virgil Popescu]”, spune deputatul AUR. Apoi face bilanțul: „Câtă poliție e aici [despre cele trei mașini venite], câtă mobilizare de forțe. Se tem cei de la Digi24.” Că se tem sau nu cei de la Digi24 n-are relevanță, dar ce are greutate e că cei de la Digi24 sunt tot români oricât ar încerca George Simion să se poarte de parcă ar fi o entitate amorfă, monolitică.
Simion e însă un om de show. Live-ul lui are cam jumătate de oră și undeva în a doua jumătate zice că se uită 12 200 de oameni, un număr care ar fi dublul audienței Digi24. „Hai să vedem dacă ne cheamă cineva”, zice George Simion. „12 300 și cresc oamenii în direct. Ce mobilizare frumoasă de forțe.” El nu uită însă și de acuzațiile pe care le avea la pachet: „Proprietatea [clădirea și televiziunea Digi24 cu totul] e tot a noastră, că e de la Serviciul Român de informații”, spune el cu aluzie la o presupusă legătură între televiziune și servicii.
În 22 de minute, George Simion a trecut dincolo de barieră. De intrat n-a mai intrat decât în live și în certuri. Ba chiar unuia dintre angajați i-a reproșat: „E casa ta?” Să fie asta o instigare la nerespectarea cerințelor de serviciu ale unui angajat român? Doar deputatul AUR știe ce-a vrut cu adevărat să spună.
George Simion își mai amintește însă că-i în live. „Mă ajută fiecare om care se uită la live, crește reachul, o să vă învăț și pe voi”, le zice el telespectatorilor. „Nu plecăm de aici până nu ne primește cineva.”
Un polițist îl întreabă de ce-a vrut să facă scandal. Amintește de emisiunea cu Virgil Popescu. Polițistul continuă și-l întreabă dacă cei de la pază au vreo vină. N-au nicio vină. E de acord și Simion, chiar dacă până în acel punct erau aproape inamicii lui. Ba chiar a și revenit pe 19 mai cu un status intitulat: „CUM L-AM CUNOSCUT PE ȘEFUL LUI PRELIPCEANU”. Încheie mesajul cu următoarele cuvinte: „La Digi, așa cum aș fi putut intui mai demult, acesta [șeful lui Cosmin Prelipceanu, realizatorul emisiunii Jurnalul de Seară de la Digi24] nu putea fi decât bodyguardul cu care m-am întâlnit în parcare”.
La bariera din Panduri lui George Simion i s-a alăturat și deputatul de Constanța Dumitru-Viorel Focşa. El s-a remarcat întâi în noiembrie 2021, când a fost bănuit că și-ar fi cumpărat locul de deputat AUR cu zece mii de euro – Claudiu Richard Târziu și George Simion ar fi avut nevoie de bani pentru campanie.
La Digi24, deputatul AUR a venit cu declarații cu iz comunist. „Ăsta e teritoriul României, clădirea e pe pământul României”, a spus Focșa. „Nu are cetățeanul voie să intre acolo? Este o televiziune. Nu ai cum să spui că e proprietate privată.”
A zis cineva naționalizare? Mă bucur că întrebi, pentru că și Simion a avut ceva de zis în sensul ăsta. În februarie 2022, când era la emisiunea Dosar de politician de la B1TV, prezentată de Silviu Mănăstire, el a zis că o naționalizare pe anumite companii n-ar strica. „O să spun un cuvânt care pe mulți o să-i supere […] naționalizare”, a zis la acel moment George Simion. A ținut să clarifice: nu pe orice, ci pe anumite companii – ba chiar una pe „modelul AUR”, orice ar însemna asta la nivel de acțiuni politice.
Ce-a mai spus George Simion în live a fost și un îndemn către cei care se uită și se știu ei să îi dea mesaj, să-l sune pe Zoltán Teszári. E omul care controlează atât compania Digi | RCS-RDS, cât și, indirect, Digi24, televiziunea la care deputatul AUR voia să intre. „Nu avem nicio problemă cu afacerile pe care domnul Teszári le desfășoară, dar trebuie să respecte codul audiovizualului și să ne cheme la dialog.”
Alte momente în care deputatul AUR a tras capital de imagine pe seama adevăratelor probleme ale românilor
În ianuarie 2022, angajații STB au făcut grevă ca să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă, printre care lipsa unui contract colectiv de muncă, desființarea unor posturi sau lipsa anvelopelor sau a pieselor de schimb la autobuze. Problemele n-au fost rezolvate, primarul Nicușor Dan s-a purtat de parcă-i musafir la Primărie și-a zis că protestul e ilegal, iar conducerea Societății a amenințat cu concedieri. Le-a pus în aplicare: 220 de oameni dați afară. Așa că cei rămași au protestat iar, în mai 2022.
La protest s-a dus și George Simion cu abordarea că se bate pentru drepturile lor. În fapt, după cum o arată PressOne într-un reportaj din acea zi, avea un beef cu jandarmii. „Sunt singurul parlamentar de București prezent aici. Sunt parlamentar de București, nu e treaba mea?”, a zis deputatul AUR la un moment dat. Apoi, a împins niște oameni de la Jandarmerie. „Eu fac legile”, a spus parlamentarul. Cu ocazia asta, și-a adus aminte ce-are și cu românii care lucrează la Jandarmerie – în anii în care activa în galerii, cei ca el aveau cu jandarmii meciurile lor independente de cele de fotbal: „Acum mă răzbun”.
„Răzbunarea” lui George Simion, în acea zi, a fost asupra românilor – jandarmi și angajați STB cărora le-a furat protestul ca să-și facă show pentru cei care se uită de la distanță.
Încă din februarie 2022 are deputatul AUR o problemă cu Virgil Popescu. Atunci, PressOne a subliniat o problemă: George Simion ascunde Parlamentul sub ochii românilor care sunt distrași de scandalurile pe care el le provoacă și trage-n jos majoritatea discuțiilor despre decizii politice. Și nu face economie la cuvinte: „hoț”, „prost”, „naziști” sau chiar „maimuțe” sunt cuvinte de care nu se ferește. Pentru unii români, el ar putea trece drept un parlamentar care le zice pe față. Doar că în afară de a le zice, activitatea lui Simion în Parlament, la Camera Deputaților, e subțire. O poți consulta aici. Are însă multe luări de cuvânt.
În același context al show-urilor, în aprilie 2022 a mai făcut unul: un test anti-drog. A vrut să le arate celor de la AUR că nu consumă. A ieșit negativ la toate și ceilalți români s-au ales cu încă un act de reprezentație.
Lui George Simion îi plac însă deplasările. În mai 2022 a fost la Digi24, în februarie 2022 zicea că vrea să ajungă acasă la politicienii care și-ar fi angajat soțiile în consiliile de administrație Transgaz și Petrom. „Eu mâine o să-i vizitez pe acești domni acasă. Ce-i cu impostura asta în consiliile de administrație, care trebuie desființate? Și tot eu sunt extremist?”, a spus Simion într-o emisiune Realitatea Plus. Ce ar fi rezolvat la ei acasă nu-i cert, că schimbările le poate face prin legi și decizii politice. A și zis că el „face legile”, că-i parlamentar. Dar e posibil să fie doar un mare fan al plimbărilor, ceea ce-i bine, sănătos.
Parlamentul e pentru legi și dezbateri. În cazul liderului AUR e pentru show
Dacă tot e parlamentar și tot poate „face legi” pentru români și România, George Simion s-ar putea pune pe treabă. E posibil s-o fi făcut, mai mult decât se vede în fișa de la Camera Deputaților. A avut însă și timp de show. Cum a fost momentul în care a adus un călugăr – părintele Victorin de la Mănăstirea Putna – în Parlament. „Poate mai scoatem din dracii de aici”, a spus deputatul. Și românii fani și-au zis, probabil, iată că le zice pe față.
În același Parlament, George Simion i-a îndemnat pe români la încălcarea legii. Sau dacă nu încălcare, sigur expunere la amenzi pe care cu greu le-ar fi putut plăti cei în numele cărora spune că se bate cu sistemul. În decembrie 2021, la şedinţa solemnă dedicată împlinirii a 32 de ani de la Revoluţie – un eveniment dureros din istoria României – George Simion i-a îndemnat pe cei circa o sută de mii de români care erau în carantină să iasă din case. „Ieşiţi, colindaţi, bucuraţi-vă unii de alții şi luptaţi pentru libertate”, a zis el aproape mesianic.
Ce-i drept, odată cu eliminarea restricțiilor întâmplată în primăvara lui 2022, subiectul preferat al lui George Simion și al AUR – pandemia – a dispărut din atenția publică. S-a văzut asta și la protestul AUR din februarie 2022 de care a trebuit să tragă și să-l facă, în ciuda războiului din Ucraina, că altă ocazie nu mai avea. La acel protest, el a adăugat un alt capitol la meciul lui cu jandarmii. A acuzat că-s jandarmi în civil și că au bricege la ei.
Iată un alt arc peste timp cu George Simion, acces în clădiri și show. În ianuarie 2022, liderul AUR și mai mulți membri și simpatizanți ai partidului au intrat cu forța în primăria din Timișoara. Atunci, l-a scos în față pe revoluționarul Ioan Bânciu care nu ar fi fost primit în audiență la primărie și s-a dus să vorbească în numele lui. Nu și-a asumat momentul sau că ar fi adus și pe alții cu el, deși există înregistrări – a zis, ca la Digi24, că e dreptul lui, ca demnitar public, să intre în orice clădire. Are el ce are cu clădirile și intratul în ele. Aș vrea o emisiune TV cu deputatul AUR, când termină treaba la Parlament, care să se cheme: Români, puteți intra aici? și să apară el în timp ce încearcă să deschidă uși.
Într-o notă mai serioasă, mai sunt două momente importante de menționat.
Primul e din 2022, începutul anului. George Simion a fost dat afară de la conferința suveraniștilor de la Madrid, după cum a declarat un purtător de cuvânt al partidului VOX, din Spania. Nu era invitat la eveniment, dar el voia să intre. Reprezentanții VOX (partid cu simpatii de extremă dreaptă) s-au declarat „șocați” de comportamentul lui Simion, acuzat că a mințit într-o serie de postări pe Twitter în care a susținut că reprezintă România alături de PNȚCD la summit. Până la urmă, a dat vina pe echipa care a publicat pe Twitter pentru mesajele care au condus la confuzie.
Celălalt moment e cu campania AUR de a-l demite pe Klaus Iohannis. Demersul n-ar ajuta cu adevărat niciun român – poate doar pe Florin Cîțu sau cine va mai fi președintele Senatului, care ar deveni astfel președinte interimar. E însă o muncă prin care AUR pare că face ceva pentru români, deși nu le-a explicat la ce ar fi util și cum le-ar schimba asta nivelul de trai.
Pe subiect, antropologul Radu Umbreș a publicat pe Facebook o analiză mai cuprinzătoare la dilema: „De ce migranții români votează cu AUR?”. El evidențiază mesajele cu care partidul atrage fani: anti-corporații străine, anti-imigranți și, desigur, anti-politicieni „vânduți” străinilor care nu luptă pentru interesele românilor (sau luptă doar pentru interesele românilor care sunt în cârdășie cu străinii). „Votanții AUR sunt motivați de nemulțumirea pe care o simt că alții câștigă mult mai mult decât ei de pe urma globalizării”, subliniază Radu. Și uite aici pică bine când George Simion face scandal și le zice pe față.
Altfel, George Simion tot spune că ajută românii pe persoană fizică, nu neapărat prin munca din Parlament. Zice că donează des și, după cum poate ai aflat când ai citit profilul despre „fața nevăzută a liderului AUR”, e posibil să fie un om care ascunde într-însul multă mărinimie și noblețe – pardon de expresie. Cine știe, posibil să fie chiar așa. Nu e clar însă ce se face cu figura de circar extremist prea surmenat de fuga între clădiri și de așa-zisa luptă cu ăia din sistem – că acum și el e în sistem.