Germania introduce controale la frontieră din cauza numărului mare de refugiați

Duminică, guvernul german a anunţat că va implementa temporar controale la frontieră, din cauză că ţara a fost copleşită de valurile de imigranţi şi refugiaţi.

Berlinul a anunţat că măsurile vor fi puse în aplicare prima dată la frontiera de sud cu Austria, unde imigranţii şi refugiaţii vin din numere în ce în ce mai mari, de când cancelarul Angela Merkel a deschis graniţele Germaniei cu o săptămână în urmă.

Videos by VICE

„Scopul acestor măsuri este să încetinească fluxul de imigranţi şi să permită restaurarea ordinii la intrarea în ţară”, a spus ministrul de interne Thomas de Maiziere, care a mai adăugat şi că măsura este necesară din motive de securitate.

Zeci de mii de imigranţi şi refugiaţi au intrat în Germania în ultimele săptămâni, după ce au făcut o călătorie anevoioasă prin mai multe ţări sau pe Marea Mediterană. Oficialii germani au spus că au admis cel puţin 50 de mii de imigranţi şi refugiaţi, numai în ultima săptămână.

Berlinul a implementat controalele la frontieră, permise de tratatul Schengen atât timp cât sunt temporare, cu o zi înainte de întâlnirea de urgenţă a miniştrilor de interne europeni, la care se va discuta dispersarea azilanţilor pe teritoriul celor 28 de state membre UE.

O propunere a Comisiei Europene pentru stabilirea unor cote obligatorii de refugiaţi în fiecare ţară membră a întâmpinat rezistenţă din partea unor guverne, în special în Europa Centrală. Duminică, Slovacia a anunţat că se va opune planului.

Deşi Merkel şi guvernul german şi-au luat angajamentul de a primi imigranţii şi refugiaţii cu braţele deschise, numărul mare al acestora s-a dovedit copleşitor. Germania, cea mai performantă economie europeană, a devenit un magnet pentru foarte mulţi oameni care vor să scape de razboiul şi de sărăcia din Siria, Afganistan, Irak şi de oriunde altundeva din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa.

Poliţia a anunţat că doar sâmbătă, în Munchen au ajuns în jur de 13 mii de imigranţi, urmaţi de alte trei mii, duminică dimineaţa. Aparent, Germania s-a alăturat ţărilor mai mici şi mai sărace, precum Grecia şi Ungaria, care se chinuie să gestioneze fluxul de refugiaţi.

„Acest pas a devenit necesar”, a declarat de Maiziere. „Nu trebuie să abuzăm de abnegaţia de care au dat dovadă funcţionarii publici şi miile de voluntari, săptămânile acestea, pentru a-i ajuta pe refugiaţi.” Autorităţile germane au oprit traficul pe căile ferate dinspre Austria pentru a permite efectuarea de „controale”, le-a spus de Maiziere celor de la Associated Press.

Din declaraţia sa nu a reieşit dacă vor mai fi modificate şi alte graniţe pentru a descuraja imigranţii să intre. Comisia Europeana a spus că decizia Germaniei este justificată din punct de vedere legal şi că poate implementa controale la frontierele sale, care au fost deschise în ultimele decenii.

„Decizia guvernului german nu reflectă decât nevoia urgentă de a cădea de acord asupra măsurilor propuse de Comisia Europeană, pentru a face faţă crizei refugiaţilor”, a declarat Comisia într-un comunicat de presă.

Conform Organizaţiei Internaţionale pentru Imigraţie, un număr record de 432 761 de imigranţi au intrat în Europa în acest an, după traversarea Mării Mediterane. Acesta reprezintă mai mult decât dublul numărului celor care au intrat în Europa prin Marea Mediterană în 2014, fără a lua în calcul miile de oameni care au ajuns în Europa pe uscat.

Traducere: Mihai Niţă

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre criza refugiaţilor:
Poliţia de frontieră din Macedonia bate refugiaţii sirieni cu bastonul
Călătoria unei familii de refugiați, din iadul din Siria, spre Germania
Cum ajută europenii refugiații
Am stat în gară cu refugiații sirieni din Budapesta