Ghid de supraviețuire pentru mahmureală

Fotografii de Bob Foster.

Așadar te trezești într-o nouă zi, și mai aproape de moarte, cu capul îngropat în pernă, ochii roșii și cețoși, buzele arse și lipite între ele. Miroși aerul; îți simți respirația acră. Acestea sunt primele secunde de liniște înainte să te lovească durerea: înainte ca lumina să-ți spargă ochii, înainte să te întorci pe partea cealaltă și să găsești lângă tine o lămâie mușcată. Ești mahmur.

Ăsta ești tu, mâine, și poimâine și sâmbătă, după petrecerea aia la care te-a convins Andrei să vii, că o să fie super tare. Și așa o să fie în fiecare sâmbătă până când ajungi la vârsta de mijloc și hotărăști că nu merită să te mai îmbeți și o să preferi să bei ceaiuri de plante.

Videos by VICE

Dar până atunci: tequila? Haha, te rog, amice, patru shoturi. Brandy? Nici măcar nu-mi place, dar o să-l dau pe gât. Apoi opt beri, date pe gât rapid, după care o ceartă cu bodyguardul și apoi un taxi. Și te trezești a doua zi, înțepenit, în agonie, întruparea fizică a regretului.

Super tare, nu? Din fericire, ți-am făcut un ghid de supraviețuire:

TREZIREA

Hopa sus, prietene, hai că poți. Ușurel. Haide, ca Iisus după Paști. Și atunci te lovește abia: sângele ți se urcă la cap, durerea îți sfredelește creierul și te trântești la loc pe pernă. E ok. Mai stai 15 minute și încearcă din nou. Intră pe Facebook, cu un singur ochi deschis. Sau stai liniștit în pat jumătate de oră și comandă niște pizza.

CUM GESTIONEZI FLASHURILE DE AMINTIRI JENANTE DE ASEARĂ, DE CÂND I-AI SPUS UNEI FETE LA BAR CĂ EȘTI VETERAN ÎN ARMATĂ, ALTUIA I-AI ZIS CĂ ȘTII KARATE ȘI TE-AI BĂTUT CU BODYGUARDUL PENTRU CĂ TE-A RUGAT SĂ NU URLI PE TERASA CLUBULUI

La un moment dat, pe parcursul mahmurelii, ți se desfășoară toată seara în fața ochilor ca un videoclip de Prodigy în care joci rolul principal. Cele mai nașpa replici și comportamente ale tale ți se dezvăluie ca la cinema și-ți vine să plângi când îți amintești cum ai borât în propriile palme în taxi și cum ai stat așa, cu voma în căușul lor, până acasă.

Și atunci te lovește frica îngrozitoare, care te înhață de piept, teama că bețivul ăla ești chiar tu însuți.

Cu toții suntem monștri care ne luptăm să ieșim din propriul nostru corp. Suntem oameni îngrozitori ținuți în frâu de normele sociale. Suntem Hyde, deghizați în Jekyll. Amintirile de noaptea trecută sunt, într-adevăr, cea mai inconfortabilă realitate care există: că acești bețivi suntem chiar noi, evadați din închisoarea normalității, lăsați liberi în sălbăticie, să vomităm și să înjurăm șoferii de taxi. Adevărul e că noi suntem bețivii ăia, oricât încercăm să negăm chestia asta. Chiar suntem niște animale împuțite cărora le place să urle și se fută. În fine, nu prea poți duce adevărul acesta când ești mahmur, așa că închide ochii, nu verifica sms-urile trimise și încearcă să uiți.

OUTBOXUL

Folderul cu mesaje trimise e Satana, e camera ororilor. E cel mai nasol coșmar pe care ți-l poți imagina. Mai degrabă aș alege să omor un om nevinovat cu lopata decât să intru acolo. Nu-ți verifica mesajele trimise decât dacă ești absolute sigur că ești pregătit emoțional pentru asta.

INVIDIA LA MAHMUREALĂ

Întotdeauna există câte o persoană cu care ai ieșit noaptea trecută care postează pe Facebook, a doua zi la ora 11 dimineața, o fotografie cu descrierea: „Mic-dejun la poalele Tâmpei!” De parcă o vizită la Brașov ar fi o activitate viabilă după cât alcool ai băgat în corp noaptea trecută în București, de parcă n-ar fi un miracol să poți sta în picioare după o astfel de noapte, darămite să tragi o fugă până la Brașov, să-i pui filtre și s-o postezi pe Instagram. Cine sunt oamenii ăștia și cum își limpezesc ei mințile? Sunt extratereștri și monștri, deghizați în oameni. Nu sunt adevărați. Nu pot fi adevărați. Existența lor e un miraj arogant. Nu-i invidia: compătimește-i, pentru că ei nu cunosc bucuria măruntă de a observa, într-o duminică leneșă, cum pișatul îți capătă, încet-încet, o culoare acceptabilă.

VOMA E O FORMĂ DE ARTĂ

Cu destul exercițiu, e posibil să devii un maestru al vomei, un borâtor elegant, care aruncă arcuri de vomă cu grație în veceu, fără să păteze gresia. E posibil, de ce nu? Dar probabil că o să se desfășoare un pic altfel: o să-ți ții singur ciuful cu mâna, o să stai în genunchi în fața toaletei, printre gemete și lacrimi, ca un animal pe moarte. Tu ești ăsta. Ești dezgustător.

Fotografie de Amelia Abraham

PĂTURICI

Nu știu când am început să dezvolt o pasiune pentru lucruri moi și pufoase – înainte de 25 de ani puteam să dorm și pe ciment – dar acum sunt înnebunit după pernuțe și pături de nu știu ce-i cu mine. Iar pasiunea asta crește de zece ori când sunt mahmur. Fă rost de niște pături pentru dimineți negre. Construiește-ți un cort din ele. Lăfăie-te în puf. Cheltuie cel puțin 200 de lei pe o pătură ideală, învelește-te cu ea când ți-e rău și o să-mi mulțumești mai târziu. PĂTURICĂ PUFOASĂ 4 LYFE.

LEACUL

Practic, îți trebuie un analgezic, o băutură cu zahăr și ceva mâncare. Deci două ibuprofene, o Fanta și o brioșă. Sau un paracetamol băut cu niște suc de mere de prin frigider și o pizza comandată pe net. Ceiuț dulce și gogoși aduse de un prieten care te iubește. Acesta e leacul de mahmureală pe care îl meriți, dar nu cel de care ai nevoie. Ai nevoie de o grămadă de proteine și ești bine. Odată mi-am vindecat o mahmureală în șase minute, după ce am mâncat costiță la grătar și omletă, fără pâine prăjită. Dacă am mai apelat la soluția asta vreodată? Nu, îmi place pâinea prăjită și-mi place să mă văicăresc. Dar opțiunea există. Dacă reziști tentației de a te îndopa cu carbohidrați, poți trece peste mahmureală înainte să apuci să pui telefonul la încărcat.

CUI PE CUI SE SCOATE

Tehnica „cui pe cui” funcționează așa cum o cutie rece de bere îți trezește creierul și lichidul pare înviorător și simți că sângele îți pompează în vene ți durerea îți trece un pic, dar te apucă din nou pe la 2 p.m. și simți că te strânge pielea și te dor brațele și picioarele și cineva te ia de gât și-ți zice Hei! și tu îi zici Lasă-mă-n pula mea că sunt varză – și da, îți revii un pic, dar ești morocănos, ești tipul din bar care se întreabă dacă oamenii sigur vor de băut când e rândul tău să dai de băut, tu oricum ai halba pe jumătate plină și nu ești făcut din bani, să le cumperi de băut la toți. Când ajungi în stadiul ăsta, trebuie să inventezi o scuză și s-o tai. Iei o felie de pizza în drum spre casă, te bagi în pat și te uiți la desene animate până când adormi între cearșafurile mizerabile.

ANULAREA PLANURILOR

Dacă ți-ai făcut planuri să te vezi cu cineva a doua zi după party, trebuie să știi că ești un idiot. În fine, toți am făcut asta și apoi a trebuit să mergem la întâlniri pentru activități îngrozitoare. „Să ne cățărăm?”, ai întrebat entuziasmat ca un idiot, acum nouă zile. „Duminică dimineața la 8? Super tare!”. Și acum transpiri și tremuri, în timp ce un tip cu brațe mai mari decât apartamentul tău se burzuluiește la tine: „Ai grijă să nu încâlcești frânghia! Ți-ai dat cu praf de cretă pe palme? ” Bravo, felicitări. Poate o să înveți ceva din asta. De exemplu, să nu-ți mai faci planuri la ora asta duminica. Oricum, nu uita că, de obicei, persoana cu care ai făcut planul abia așteaptă să-l anulezi tu. Doar nimeni n-are niciodată chef să fac nimic. Cine vrea să schimbe, duminica, un metrou și două autobuze ca să se cațăre pe un zid? Nu vrea toată lumea să stea în casă și să se uite la seriale? Mai bine trimite mesajul. Cere-ți scuze din toată inima. Anulează planurile. Nu mai ieși din casă niciodată.

MUNCA

E cea mai proastă idee să suni la muncă să spui că ești bolnav când ești mahmur. Gândește-te că te poți duce la muncă liniștit și cu mahmureală și să fii plătit pentru asta. Nimeni nu-ți cere să faci cine știe ce. Ideea e să apari acolo și să te porți ca un robot. Poți să stai jumătate de oră la baie să te caci. Dormi pe budă, dacă vrei. Ia-ți pauză de masă și mergi să mănânci la un restaurant chinezesc sau oriunde ai chef. În ultima oră poți juca Solitaire, n-o să te deranjeze nimeni. Și cum se termină programul, o ștergi. Să zică mersi că ai venit.

Fotografie via Amelia Abraham

TE TREZEȘTI PE O CANAPEA CU O PULĂ DESENATĂ PE FAȚĂ

Știu că în societatea contemporană, genul e fluid și nu mai suntem strict împărțiți în bărbați și femei, ci suntem doar niște locuitori ai unor corpuri diverse care ar putea sau nu să corespundă sentimentelor și identităților noastre interne, dar totuși am o teorie: dacă au la dispoziție o suprafață de desenat și un marker, băieții o să deseneze penisuri și fetele o să deseneze inimi sau zâmbete. Pe bune. Dacă mă finanțează cineva, fac chiar eu studiul ăsta.

De asta te-ai trezit după un party acasă la cineva cu o pulă desenată pe față: bărbații care au la dispoziție un marker și o față, o să deseneze pe față cu markerul o pulă. Capul pulii e îndreptat spre gura ta, iar coaiele sunt spre ureche. Un bărbat ți-a făcut asta. Tresă înduri rușinea, pentru că se face și mai nașpa dacă încerc să speli desenul cu apă și săpun. Du-te acasă și îngroapă-ți capul în pernă. O să treacă.

DISPERAREA

O să ai un moment de hotărâre în care o să-ți spui: Gata, nu mai beau niciodată. O să le spui tuturor că ai hotărât să ții abstinență o lună măcar. La bar ceri o cola. Nu te simți bine? Parcă ești mai ușor, totul merge mai bine la job, ești mai puțin epuizat. Toți prietenii tăi beau bere, tu bei suc de portocale și alergi dimineața. Ai dat lovitura. Simți cum îți curge sângele altfel prin vene. Ești atât de VIU, atât de – bine, hai, e vineri totuși , n-o să mor dacă beau o bere. Haha, faci cinste? Bine, hai, una, după aia tresă merg la sală. Ai pus votcă în limonada asta? Nenorocitule. Eh, și așa te trezești iar mahmur și plin de regrete. Cât ai rezistat? Șase zile în cap. Șase.

OCHELARI DE SOARE

Singura dată când ai voie să porți ochelari de soare în casă e atunci când ești mahmur. Sau dacă te trezești într-o zi și descoperi că ai devenit Lenny Kravitz peste noapte.

CURĂȚENIA

Cel mai puternic zgomot din lume se produce când răstorni în chiuvetă cele opt sticle și cutii de bere rămase de azi noapte. Nu te apuca să faci curat. Oricum o faci de mântuială, cocoșat și amărât, și nu nimerești niciodată coșul de gunoi.

UIȚI DE TOATE ȘI IEȘI IAR LA BĂUT

La fel cum după soare vine luna și după noapte vine zi, o să-ți vină și ție ideea că n-ar strica un cidru să te ajute să uiți că ai avut mahmureala asta cumplită de azi. S-a înserat și deja ai primit două-trei mesaje cu cinci variante de party. Le meriți, ai suferit destul. Du-te și veselește-te, dragul de tine. Ne vedem din nou mâine, când o să comanzi o pizza și o să urli înfundat cu capul în pernă.

Urmărește VICE pe Facebook.

@joelgolby

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre mahmureală pe VICE:
Cele 7 tipuri de mahmureală comune la om și cum să le fentezi
S-a inventat un leac pentru mahmureală şi beţie
Poți să mori de la o mahmureală?