La doar o zi după ce în centrul Atenei s-au strâns mii de oameni contra austerității, Piața Syntagma s-a umplut din nou cu oameni. De data asta, a fost vorba de cetățenii care sunt pro austeritate.
Din momentul în care referendumul a fost anunțat sâmbătă dimineață, publicul grec s-a divizat. Referendumul – programat duminică, pe 5 iulie – urmărește să decidă dacă grecii ar trebui să accepte propunerea oferită de creditori. Totuși, din moment ce Grecia nu și-a îndeplinit obligațiile împrumuturilor făcute la FMI, la câteva ore după ce a fost propus un al treilea plan de ieșire din faliment care să excludă organizația internațională, mulți își pun problema dacă referendumul de duminică va mai avea loc de fapt.
Videos by VICE
Ce se putea simți cu multă ușurință în după-amiaza de marți în piața Syntagma erau furia și resentimentul adus de închiderea băncilor mult mai devreme săptămâna asta și faptul că bancomatele au o limită acum de retragere a numerarului la 64 de euro pe zi.
Cei care s-au strâns marți după-amiază și-au arătat sprijinul pentru votul pozitiv, care ar putea să păstreze țara în zona euro. La câțiva metri distanță, în Propylaea, activiștii stângiști și grupurile anarhiste s-au strâns să protesteze împotriva marșului „pentru”. Poliția a prevenit orice încercare a demonstranților să intervină în marșul din piața Syntagma, așa că cele două grupuri nu s-au întâlnit niciodată.
L-am întâlnit pe demonstrantul Michalis în piața Syntagma. Are 25 de ani, lucrează în finanțe și mi-a zis: „Lucrurile sunt foarte grele. Mă aflu într-o situație în care pot să am grijă de mine. Fac cam 985 de euro pe lună. Am reușit, cu greu, să strâng o sumă care să-mi permită să trăiesc normal – nu neapărat confortabil. Nu stau singur, totuși, stau cu părinții mei. Aș putea să stau singur, dar abia pot să supraviețuiesc.”
La demonstrație participau și mulți dintre tinerii care studiază în străinătate. Dimitris are 18 ani și studiază în Ungaria. „Sincer, eu nu mai pot să accept jocurile puterii când vine vorba de viitorul nostru în Europa”, a zis el. „Nu e nicio garanție că votul împotriva ne va păstra în zona euro sau Europa. Cred că „Da” e cel mai bine pentru țară.”
Panagiotis are 22 de ani și studiază în Anglia. A venit în Grecia în vacanță și s-a nimerit să fie în țară exact la țanc pentru referendum. El a zis: „Vreau să rămân în Europa. Nu-l susțin pe Tsipras, nu susțin niciun partid, sunt aici ca grec european. Cred că ăsta e locul nostru și aici trebuie să rămânem. Voi vota cu „Da”. Prefer euro și problemele sale, decât să mă întorc la drahmă, cu 500 de ani urmă.”
Socrates e un student de 24 de ani, de la Universitatea Politehnică din Atena și, în câteva săptămâni, va intra în armată, care e obligatorie pentru bărbații greci. Până acum a lucrat la două joburi part-time, fără să aibă vreun soi de asigurare, și primea cam 300 de euro pe lună. „Nu am fost afectat de controlul capitalului, pentru că nu am niciun ban la bancă”, a zis el. „Chiar dacă se termină cu Da sau cu un Nu, situația e de căcat. Întrebarea e, dacă să alegem ceva care e dificil, dar cu care suntem deja obișnuiți, sau ceva care nu ne e deloc familiar.”
„Guvernul nu ne-a zis ce înseamnă de fapt oricare dintre voturi. Votez cu Da pentru că nu am încredere în ei. Vreau să semnăm noul referendum. Am susținut măsurile încă de la început, pentru că cred că grecii nu sunt în stare să-și scoată la suprafață propria țară, așa că trebuie să facă altcineva asta. Îmi fac griji că trebuie să intru în armată exact în perioada asta instabilă, dar n-am încotro. Chiar dacă nu avem bani ca țară, armata tot va fi plătită și o să am ce să mănânc”, a concluzionat Socrates.
Vezi restul de fotografii mai jos.
Urmărește VICE pe Facebook.
Mai citește despre criza din Grecia:
Criza din Grecia, explicată (cât se poate de) scurt
Cum arată cinci ani de criză economică în Grecia, în fotografii
Austeritate și furie: Protestele împotriva înțelegerii dintre Grecia și UE