Publicitate
Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Sport

România a luat titlul la Homeless World Cup 2013

Băieții ăștia m-au impresionat, așa c-am vrut să aflu de la Mihai Rosus, fost jucător de fotbal semiprofesionist și antrenorul echipei Fotbal de stradă Metanoia formată din homleși și băieți din centrele sociale din Timișoara, cum s-a gândit că...

de Andrada Lăutaru
01 Noiembrie 2013, 12:53pm

Fostul jucător de fotbal semiprofesionist Mihai Rosus are 35 de ani, iar de 15 este antrenorul echipei Fotbal de stradă Metanoia, formată din homleși și băieți din centrele sociale din Timișoara. Se numește așa, pentru că a fost creată printr-un proiect de reintegrare socială al Fundației sale cu același nume, dar și cu ajutor de la prieteni și prin donații. Așa a reușit să transforme din 2003 încoace, fotbalul într-un refugiu, pentru că și alte centre din țară i-au preluat exemplul.

În ultimii ani, echipa sa a reușit performanțe la campionatele Homeless World Cup- concursul ăsta există de 12 ani, unește 70 de naționalități și 250 000 de jucători- și European Homeless Cup. Nu au foarte mulți bani pentru asta, dar au pasiune și voință. Anul ăsta au plecat la European Homeless Cup cu două mașini, una a lui Mihai și una a unui prieten, cu bani de benzină împrumutați. Au jucat în echipamentul de antrenament, pentru că era singurul și au protestat față de lipsa de fonduri printr-un banner care spunea: „Ne calificăm în fiecare an la Campionatele Mondiale, dar voi (F.R.F.) nu ne dați nicio VALOARE". S-au întors cu titlul.

Cei selectați de Mihai să ajungă la Munchen sunt din Timișoara și din Arad. Preferă să ia un jucător ,,mai slab, dar cu mai multe maniere". Am cunoscut doi dintre cei care au pus piciorul anul ăsta la câștigarea titlului de campioni europeni. Petre Romneanțu și Alexandru Moricz au 20 de ani și au trăit mereu prin diferite centre de plasament. Primul, căpitanul echipei, mi-a spus: „Pentru mine, sportul ăsta este cel mai bun prieten." Al doilea mi-a explicat: ,,Eu iubesc fotbalul în general. Pentru mine, prima și prima dată e fotbalul și după altceva." Băieții ăștia m-au impresionat, așa c-am vrut să aflu de la Mihai, cum s-a gândit că fotbalul poate fi o pseudo-casă pentru cei din stradă.

VICE: Bună, Mihai. De ce ai ales să faci asta?

Mihai Rosus: Acum 15 ani am trecut prin Piața 700 din Timișoara, unde niște copii se drogau în timp ce se jucau cu o minge spartă. Am avut un sentiment aparte față de ei. Am gândit: „Bă, cum Doamne nu lasă punga aia și nu lasă nici mingea?" Când am vorbit cu ei și am văzut că știu atâtea despre fotbal, am zis hai să fac ceva pentru ei. De 1 iunie am adunat toți oamenii de pe stradă, copii și tineri, le-am făcut un pinic și până a fost gata, am făcut un campionat de fotbal, pentru că ei erau oricum împărțiți pe zone: Gara, Complexul studențesc, Piața 700.

Cum au reacționat când i-ai abordat?

La început au fost reticenți, dar pe urmă s-au deschis și până la sfârșitul conversației mi-au sugerat ei mai multe locuri unde găsesc și alți copii ai străzii.

Ca antrenor al unei echipe de homleși, ce te frustrează cel mai tare?

Că multă lume nu îi bagă în seamă, pentru simplul motiv că vin din case de copii. Au o valoare fantastică. Aș garanta pentru ei că pot să joace la o echipă mare - la Poli, de exemplu. Lucrurile în societatea asta și în România se leagă dacă ai relații și dacă ai bani. Nu valoarea este criteriul de evaluare și acest aspect devine uneori frustrant.

Care e treaba cu Federația Română de Fotbal?

Nici Federația nu înțelege fenomenul ăsta social. Dacă lumea ar fi mai deschisă, mai tolerantă, dacă nu ar gândi: „Bă, cine-s ăștia? Ce-i cu homleșii ăștia?", lucrurile s-ar schimba fantastic. Când am contactat prima dată FRF, nu prea ne-au ajutat. Anul ăsta ne-au dezamăgit încă o dată: pentru World Homless Cup 2013 ne-au trimis niște echipamente de bazar, care nu aveau nicio treabă cu echipa națională. Noi am făcut bannere cu textul: ,,Ne calificăm în fiecare an la Campionatele Mondiale, dar voi (F.R.F.) nu ne dați nicio VALOARE" și am jucat în maieuri de antrenament. Întorși acasă campioni, am făcut o scrisoare deschisă către Pro Sport și am primit echipamentele de la Federație. Acum lucrurile sunt oarecum ,,la normal".

Spre ce țintiți?

În Scoția există echipe de fotbal de stradă pe orașe. Firmele investesc. Am dori și noi ceva similar. Și ei au început de la zero, dar au altă mentalitate. Fenomenele sociale sunt văzute diferit: te duci la o firmă, la o fundație, la o multinațională și spui că vrei să-i ajuți pe băieții ăștia, iar ei te ajută. Lumea trebuie să înțeleagă că ei asta știu să facă cel mai bine - fotbal. Degeaba îl iei pe unul și-l bagi într-o fabrică, ar avea 10% productivitate. Dar ia pune-l la fotbal, o să dea 100%, pentru că asta-i place. Dă-i un scop, un salariu și vine cu drag la lucru, dă randament. Atunci l-ai reabilitat total. Nu trebuie înțeles că „Ooo...ăstuia nu-i place să muncească".

Când pui punct?

Când mă mint. Doar asta urăsc la maxim, plus să mă furi. În rest, înțeleg orice. Fac niște eforturi fantastice și mă zbat enorm să mergem la campionatele astea. Îi ajut mai ales când văd că și ei își dau interesul și își doresc să iasă de pe stradă. Dacă ei nu vor, tot ce fac este degeaba.

Ai vreo teorie?

Da: învață-l să pescuiască, nu îi da tu mereu peștele.

Majoritatea homleșilor nu au acte. Cum ies din țară?

La început le făceam noi acte pe fundație, dar asta a atras unele probleme, cum ar fi amenzi pe care le primeau și de trei ani nu mai facem. Își fac buletin provizioriu, fără act de domiciliu și cu el merg la pașapoarte.

Cum se descurcă băieții în străinătate?

Nu contează doar jocul și locul pe care se clasează. E o satisfacție enormă să vezi evoluția lor, cum de la lider de bandă nu știu de care a reușit să se reintegreze prin fotbal. Se împrietenesc cu alții de prin alte țări. Chiar dacă nu știu engleză, vorbesc prin semne: loser sau winner, hello, ceau-ceau.

Care e reacția la un meci în deplasare?

Nu sunt familiarizați cu presa și cu lume multă. E o schimbare majoră când vii de pe stradă sau de la un centru unde nu ești băgat în seamă, nu are nimeni un contact direct cu tine și ajungi acolo unde toți îți fac poze, ești îmbrăcat în echipament. E un șoc prea mare. De multe ori nu realizează ce se petrece. De aceea se organizează un campionat european înaintea celui mondial, la care participă opt jucători, dintre care patru care au mai participat, ca să-i familiarizeze și pe noii veniți.

Ți-e frică vreodată că băieții te vor lăsa baltă?

E un risc asumat, uneori băieții sunt tentați să fure, să facă prostii și asta ar trage toată echipa în jos. Pate distuge orice șansă de a ajunge la acele campionate. Până acum nn-am avut incidente, pentru că am preferat să iau un jucător mai slab, dar care are maniere mai bune. De-asta n-am luat nici măcar un cartonaș galben în niciuna dintre competiții.

Cum v-a schimbat această activitate, pe tine și pe băieți?

Am văzut o ameliorare a comportamentului băieților, le acaperezi timpul cu ceva, își consumă energia într-un mod benefic. Plus că fotbalul te învață să fii fair-play, să te poți controla în situații de stres, pe teren și atunci înveți sa folosești acest autocontrol și pe stradă. Eu am fost un tip care îi condamna și îi judeca în sensul că bă, de ce stau pe stradă? Când am aflat poveștile lor, că unii au fost dați afară de la orfelinate la 18 ani, alții au fost abuzați, unii maltratați de părinți - fiecare avea o poveste aparte -, m-au impresionat foarte mult și am realizat că mulți ajung pe stradă fără voia lor.

Mult succes la campionatele viitoare, Mihai și gazon uscat!

Citește și:
Acrobații străzii

Întrebarea zilei: Ce mănâncă românii la meci?
Fotbalistul care a făcut închisoare pentru că era talentat
În Brazilia, Cupa Confederațiilor s-a încheiat cu gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc
Campionatul european al răului!
Purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Suporterilor Români vorbeşte despre meciul România-Uruguay