Destrăbălarea la Marea cu Sarea

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Destrăbălarea la Marea cu Sarea

Am venit într-o Dacie clasică la Corbu, la Marea cu Sarea, dar tot alţii au rămas împotmoliţi în nisip.

După ce timp de două veri petrecerile Marea cu Sarea s-au ținut pe plaja de la Tuzla, vinerea trecută lumea s-a strâns cu mic cu mare pentru a treia ediție, pe plaja lungă cât vezi cu ochii de la Corbu, la vreo 15 kilometri de Constanța. Party-urile astea sunt făcute de niște constănțeni pentru ei și prietenii lor, mereu pe un petic îndepărtat de plajă unde nu-i supără muzica și comportamentul meltenilor. Alcoolul și voia bună sunt aduse de toată lumea de-acasă și împreună cu ele se trăiește timp de trei zile pe plajă: dans în soare, pipi la copac și somn la cort, în mașină sau pe unde apucă fiecare.

Publicitate

Eu am ajuns acolo într-o Dacie albă clasică, cu scârțâituri, cu ambreaj călcat la maxim și cu o poftă nebună de dans. Am parcat alături de alte 50 de mașini, care spre seară s-au triplat. Niște șoferi, unul mai expert ca altul, au parcat cât mai aproape de cortul cu muzică (fițe dom'le și lene cât cuprinde) și au rămas înpotmoliți în nisip că deh, aici nu rămăsese încă nimeni îmbârligat în trafic. Le forjau, le accelerau și le turau motoarele peste maximum, dar degeaba. Până la urmă i-a scos lumea, au împins băieții, au băgat chestii sub roți, au lopatat nisipul, de ispravă, ce mai.

Niște prieteni au strâns sticle de plastic încă de cu o săptămână înainte, ca să construiască o plută. Am contribuit și eu cu-n sac, iar într-un final erau așa de multe, c-au construit două plute și au ars-o numai în apă. Oricum nisipul era plin de scoici pisate și în loc să mergi cu șarm pe plajă, făceai slalom și sperai să nu-ți intre vreuna-n talpă. Muzica a curs, de la nici mai mult nici mai puțin decât 17 DJi. Mie cel mai mult mi-au plăcut sunetele lui Dan Basu, Pimp Sailor aka Paspar2 și The Model.

Ca de obicei, așa îmi place mie, să închei cu felicitări organizatorilor pentru locul și party-urile astea de pură libertate: