FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Am luat MDMA împreună cu familia mea, ca să putem vorbi despre sentimentele noastre

Tata a învăţat să se poarte mai frumos cu noi de la MDMA.
25.2.15

Annie Lalla. Fotografie realizată de autor

Ultima conferință Horizons Psychedelic ținută la New York a avut loc într-o biserică. Acolo erau vitralii, coloane și îngeri de marmură. Decorul s-a potrivit perfect cu starea de spirit, dacă te gândeşti că mai mulți cercetători ai fenomenului psihedelic celebri pe plan mondial au descris stările mistice induse de droguri ca ceva asociat cu divinul.

Majoritatea lectorilor au fost scutiți de pedepsele prevăzute de legile antidrog, cu excepţia terapeutei Annie Lalla.

Publicitate

Lalla a citit despre reuşitele psihoterapiei cu MDMA și a vrut s-o testeze pe ea. Drogul, cunoscut drept ecstasy sau molly, oferă consumatorului senzația de euforie, îl face empatic, împreună cu o stare care-l face să devină mai puţin defensiv. Indivizii sub influența MDMA afișază o abilitate și o dorință crescută de a se conecta la nivel emoțional. Chiar îți place de toată lumea din jurul tău, cu alte cuvinte – asta îl și face să fie atât de popular.

Studiile arată că sesiunile terapeutice cu acest drog pot să ajute pacienții chiar și câțiva ani mai târziu. „MDMA oferă oamenilor un model prin care să se raporteze la emoții care le testează limitele", mi-a spus cercetătorul dr. Michael Mithoefer la telefon. „Ei se pot raporta la ele chiar și după ce se duce efectul."

Lalla a recunoscut potențialul drogului de a o ajuta să-și rezolve propriile probleme personale și de relaționare. Ea a experimentat prima dată cu MDMA pe cont propriu, înainte să-și convingă mama, tatăl, fratele și sora să participe la terapia familială cu MDMA. „Ai parte de o dovadă vizibilă a iubirii pe care o porți fiecăruia dintre ei în inimă", îmi spunea ea. „O păstrez în inima ta și te poți baza pe ea pentru totdeauna."

Am stat la discuții cu Lalla despre experiențele ei cu MDMA și despre ce au învățat-o acestea despre îmbunătățirii relațiilor.

VICE: Ce presupune profesia de terapeut?
Annie Lalla: Lucrez fie cu clienţi individuali, fie cu cupluri. De cele mai multe ori, cuplurile se confruntă cu dificultăţi, precum conflictele recurente. Nu îşi dau seama cum să depăşească etapa asta. Aici intervine expertiza mea. Cred că 90% din cupluri nu reuşesc să treacă peste etapa luptei pentru putere.

Publicitate

Şi cum abordezi problema asta?
De exemplu, când eu şi soţul meu intrăm în conflict unul cu celălalt, încercăm să delimităm exact zona de conflict, la propriu. Ne scoatem laptopurile: „OK, pe tine te enervează chestia asta, iar pe mine mă enervează chestia aia. Ce legătură are asta cu viaţa noastră sexuală şi cu situaţia noastră financiară?" Urmărim mereu să vedem unde ne aflăm exact pe parcursul conflictului. Cred că oamenii se ceartă pentru aceleaşi lucruri, în acelaşi fel. Încerc să identific anumite tipare, de care să mă folosesc ca să-i ajut pe clienţii mei.

Cum procedezi când identifici sursa conflictului?
La un moment dat, am realizat că totul se reduce la „O, te simţi vulnerabil." Nu contează că ţipă, urlă, sau plânge, dacă simt că celălalt face vreo mişcare de atac, mă gândesc imediat O, eşti speriat. Aşa că încerc să-mi reglez sistemul nervos în aşa fel încât să îmi genereze un sentiment de siguranţă. După asta, încerc să-mi dau seama cum pot să-l fac şi pe celălalt să revină la starea de siguranţă.

Lupta asta pentru putere se termină vreodată?
Nu, niciodată. Tot ce poţi să faci e să iei act de existenţa ei şi să o gestionezi cât mai bine. Nu poţi să nu mai vrei să lupţi, dar poţi să spui „Lupt pentru că aşa vreau eu, pentru ceva în care cred, nu din reflex." În loc să îţi laşi latura animală să preia controlul funcţiilor tale cognitive şi să facă ce vrea cu ele, mai bine te conformezi cu latura asta şi cu ce încearcă ea să facă, ca să poţi să îţi urmăreşti mai bine propriile interese. Trebuie să găseşti porţiunile pe care tu şi latura ta animală vă suprapuneţi şi să acţionezi asupra lor, în timpul luptei pentru putere.

Publicitate

La ce te referi când spui „latura animală"?
Noi, oamenii, suntem animale şi cu cât ne simţim mai vulnerabili, cu atât vrem mai mult să deţinem controlul asupra mediului în care ne găsim. Toate animalele fac asta, de la amibă până la noi. Din punctul ăsta de vedere, cred că relaţiile pe care le avem cu partenerii noştri presupun reconstituirea unor lupte pentru putere neterminate, pe care le-am purtat cu primele persoane de care ne-am ataşat: părinţii noştri.

Crezi că experienţele tale cu MDMA ţi-au schimbat metoda de abordare?
Da, absolut. MDMA-ul este o substanţă care dizolvă orgoliile, iar lupta pentru putere este practic o confruntare între două egouri. Cu cât două orgolii devin mai separate, cu atât devine mai polarizat conflictul. Cu ajutorul MDMA-ului poţi oscila mai uşor între perspectiva ta şi perspectiva celuilalt, deci poţi empatiza mai bine.

Cum te foloseşti de perspectiva celuilalt?
Dacă ţi-ai propune să intri prin efracţie într-o casă oarecare, ai putea să o faci. Dar ţi-ar fi mult mai uşor dacă ai avea informaţii din interior. În felul ăsta ai putea să concepi un fel de hartă, care să te ajute să te infiltrezi.

Foarte subtil.
Subtilitatea e foarte importantă. Faptul că mă folosesc de subtilitate nu îmi provoacă procese de conştiinţă, pentru că o fac într-un scop nobil. Majoritatea persoanelor nu o fac într-un scop nobil.

Ce alte lucruri ai mai aflat în urma experienţelor cu MDMA?
Din punct de vedere metafizic, cred că există o treaptă în plus faţă de cele cunoscute, atunci când te afli într-o stare psihedelică. E vorba de o stare de comuniune între ipostazele separate ale sinelui. Existenţa ta şi existenţa mea încetează să fie separate. Ele se unifică. Cred că aşa ceva e posibil în stările mistice foarte intense, dar cei mai mulţi nu ajung până în punctul ăsta.

Publicitate

Te poţi folosi de chestia asta ca să întăreşti o relaţie?
De-a lungul timpului, atunci când am experimentat cu MDMA în privat, nu neapărat cu familia, ci cu partenerii mei, am putut să-mi dau seama cam pe unde se află obstacolele dintre mine şi persoanele pe care le iubeam. Mai mult, am realizat că obstacolele respective sunt mai uşor de depăşit pe măsură ce orgoliul care le generează încetează să mai aibă nevoie de ele. E un mecanism de apărare. Atunci când egoul e mai receptiv, nu mai are nevoie de atâta protecţie.

De ce anume se protejează orgoliul nostru?
Cred că personalitatea noastră e compusă dintr-o serie de mecanisme de apărare împotriva condiţiilor ostile, pe care le-am avut de înfruntat în copilărie. Dacă pornim de aici, ajungem să dezvoltăm un sine bine protejat care se transformă, la rândul său, în personalitatea şi caracterul nostru. Într-un fel, sunt foarte recunoscătoare pentru chestia asta. Eu fac analogia cu un copăcel bonzai, care este o operă de artă. E un copăcel pipernicit, e adevărat, dar e pipernicit într-o manieră artistică. În mod asemănător, condiţiile mediului în care trăieşti te modelează într-o versiune specifică a lui Dumnezeu.

Cum echilibrezi nevoia de protecţie cu nevoia de vulnerabilitate?
De cele mai multe ori se întâmplă ca mecanismele tale de apărare să fi fost create împotriva unor circumstanţe care nu mai există în prezent. Se întâmplă ca uneori să foloseşti strategii de apărare din copilărie ca să faci faţă unor situaţii din prezent, dar respectivele strategii sunt depăşite, pentru că în prezent dispui de mai multe resurse, de mai multe inteligenţă şi de mai multe mijloace materiale ca în copilărie. Când e întuneric afară, moliile tind să roiască în jurul surselor de lumină. Ele fac asta pentru că pe parcursul evoluţiei lor, atunci când se întuneca, singura sursă de lumină erau stelele de pe cer. Dar între timp au apărut becurile. Până de curând, comportamentul ăsta le ajuta să supravieţuiască, acum nu face decât să le omoare. La fel e şi cu strategiile învăţate în copilărie: au fost utile până la un punct, dar acum au devenit dăunătoare.

Publicitate

În prezent colecţionez visuri din întreaga lume pentru un proiect şi am observat că sunt foarte multe în care predomină teme ale copilăriei. Te foloseşti de visuri în procesul tău?
Visurile pot fi utile. De obicei le povestesc visurile fie partenerilor, fie altor persoane pentru că ei pot vedea tipare, pe care eu nu le văd. Visul îmi spune că am un punct mort. De asta trebuie să mutăm problema în spaţiul oniric. Altă tehnică pe care o folosesc e să mă identific cu fiecare personaj şi fiecare obiect care apare în vis. Aşa că dacă am un vis despre o pisică care intră pe o uşă şi apoi cade de pe un vârf de munte, atunci o să-mi imaginez că sunt şi pisica şi uşa şi vârful de munte. Intru în fiecare şi îmi pun întrebarea Ce pot învăţa de aici?

Poţi să descrii câteva din problemele pe care le-ai rezolvat cu familia ta?
Acum multă vreme, când abia am început terapia, erau foarte multe. Mama era o voce marginalizată în familie, iar tatăl meu instaurase un fel de tiranie subtilă. Cu ajutorul sesiunilor de terapie cu MDMA am încercat să explorez cum anume a ajuns tata să creeze inconştient starea asta de inegalitate. Odată ce a luat notă de existenţa stării ăsteia, a realizat că ea e inconsistentă cu identitatea lui. Nu era un patriarh indian tipic. Tata nu şi-a lăsat fiicele să înveţe să gătească sau să facă curat, pentru că nu voia ca ele să ajungă casnice. Voia ca femeile din familia lui să fie puternice.

Publicitate

La ce te referi când spui „tiranie subtilă"?
Tirania de care vorbesc îşi făcea cunoscută prezenţa prin gesturi simple precum ridicarea tonului sau prin faptul că devenea insensibil la argumente în timpul unei conversaţii. Repeta acelaşi lucru şi n-aveai ce să discuţi cu el.

Cum l-ai făcut să-şi dea seama de consecinţele comportamentului său?
Îmi amintesc odată, toți ne-am adunat la un loc și am exprimat anecdotic momentele în care a interacționat cu noi într-un fel în care ne-a făcut să ne simțim mai mici. Când a auzit asta cât era pe MDMA, egoul lui nu mai era așa de puternic și nu s-a simţit insultat, ci doar le-a ascultat ca pe niște reflecții ale comportamentului care nu se potrivea cu cel care ne doream noi să fie. Ba chiar l-am și pus să noteze câteva promisiuni pe care să le țină minte. Erau aproape ca niște mesaje către el în viitor, note despre cum voia el să fie ca soț și ca tată, ca să se poată raporta la ele mai târziu. Erau propriul scris și propria semnătură, astfel încât putea fi tras la răspundere, dacă nu își respecta promisiunile. În decursul a cinci ani, a devenit din ce în ce mai puțin tiranic.

E interesant că ai adus în discuţie faptul că există două personalităţi: cea pe MDMA şi cea trează. Care e diferenţa?
Personalitatea trează tinde să se apere mai mult, iar cea pe MDMA reprezintă sinele real.

Ce-l face să fie real?
Nu e dominat de frică. Se zice că există un şir de emoţii. Eu cred că există doar dragoste şi frică. Dar nici aşa nu cred că există frica. Cred că există doar dragoste, iar frica se află în umbra dragostei atunci când uiţi pentru moment că dragostea reprezintă natura realităţii. Umbra nu există de una singură, e doar absenţa luminii. Ai putea susţine că umbra e la fel de reală ca un copac sau ca Soarele, dar într-un fel, copacul şi Soarele sunt lucruri mai reale. Dacă viaţa mea ar depinde de asta, aş zice că lucrurile care mă inspiră sunt mai reale. Ofer în mod conştient un grad mai mare de existenţă lucrurilor care mă inspiră.

Publicitate

Cum te-ai simţit atunci când ai luat prima dată MDMA?
M-am simţit ca acasă. Toată viaţa mea am încercat să interacţionez cu oameni care sunt aşa. De fiecare dată când întâlneam pe cineva, încercam să devin pe cât puteam de intimă cu acea persoană. N-are trebui să vorbim mai mult despre asta?

Cum aşa?
Uneori eram invazivă sau puneam întrebări nepotrivite în contextul respectiv. Voiam doar să înţeleg complexitatea sentimentelor care se află în spatele vorbelor.

Te-ai expus și tu, la rândul tău? Sau schimbul a fost mai mult unidirecțional?
Când eram mai tânără, era mai mult unidirecțional. M-a alertat asta în liceu. Am început să îmi dau seama că toată lumea se simțea foarte expusă în jurul meu, dar nimeni nu mă cunoștea de fapt. Și atunci am realizat că era un mecanism defensiv. MDMA mi-a arătat că intimitatea este un loc unde ajungem împreună și suntem dezbrăcați de secrete împreună. Și era mult mai bine decât cealaltă versiune a ceea ce făceam. Când eram pe MDMA, aș fi interacționat și cu o ființă pe care nu o cunoșteam cu trei minute în urmă și nivelul de conexiune era cel mai mare dintre toate celelalte văzute la o primă întâlnire.

Poți să recreezi senzația aia pe care o ai când nu mai ești pe MDMA?
Știam din cercetările mele că nu trebuie să atribui MDMA-ului tot ce constatam când eram pe MDMA. MDMA-ul era doar un agent de facilitare. Să spunem că aș fi fost pe MDMA chiar acum și m-aș fi dus să vorbesc cu o femeie din apropiere. M-aș fi simțit ca și cum aș fi putut vorbi cu ea foarte ușor, fără să am vreun motiv. Știu că o grămadă de oameni ar fi zis „Oh, e doar MDMA-ul. MDMA-ul m-a ajutat să vorbesc cu ea." Ei bine, știam ca MDMA-ul nu m-ar fi făcut să fac ceva ce n-aș fi putut face în mod normal. M-a făcut să văd ce aș fi putut face. Și am observat ce anume făceam când luam MDMA, ca să devin din ce în ce mai mult acea persoană chiar şi când nu luam MDMA. Am ajuns în punctul în care prietenii mei nu și-ar fi dat seama dacă aș fi luat MDMA sau nu.

Publicitate

Experienţa ta cu drogul ăsta face ca realitatea să ţi se pară plictisitoare?
Face că realitatea de bază să mi se pară mai mult ca un joc interesant de Sudoku. E ca un mister. E foarte interesant. Îmi place când sunt pe MDMA, dar îmi place şi când nu sunt. Primul drog pe care l-am folosit a fost LSD-ul: efectul lui durează între şase şi opt ore şi apoi se termină. E ca şi cum te-ai da într-un carusel. Ţi se întâmplă să spui vreodată „Îmi urăsc viaţa atunci când nu mă dau în carusel?" Nu. Dimpotrivă, te bucuri de restul parcului de distracţii.

De ce ai ales să foloseşti MDMA împreună cu familia şi nu LSD sau ciupercuţe?
Am ales MDMA, pentru că are cele mai puţine efecte secundare negative şi sunt şanse foarte mici să ai trip-uri nasoale. Şi efectele terapeutice ale MDMA-ului au fost foarte bine documentate de oamenii de ştiinţă.

Ai tăi nu s-au îngrijorat că folosești MDMA?
Mama era îngrijorată că e ilegal şi ar putea da dependenţă. Nu ştie prea multe despre droguri. În mintea ei, heroina şi cocaina intrau în aceeaşi oală cu MDMA-ul. Aşa că a trebuit să îi explic diferenţele. A trebuit să fac uz de nişte studii ştiinţifice ca să îi arăt că nu există „droguri în general," ci droguri specifice. A trebuit să le separ în două categorii: cele care dau dependenţă şi cele care nu dau. I-am demonstrat că alcoolul poate fi mult mai periculos decât unele droguri, pentru că ea de obicei nu refuză un pahar de vin. Dar alcoolul produce efecte fiziologice mult mai negative şi provoacă mult mai uşor dependenţă. Mama era îngrijorată că MDMA-ul e ilegal. Aşa că a trebuit să îi zic „Da, e ilegal. Uite şi motivul pentru care e ilegal: nu convine celor de la putere."

Soră-mea zicea: „O să înnebunesc de la asta." Ea chiar credea că MDMA-ul o să îi facă rău fizic. Aşa că a trebuit să-i arăt diverse siteuri, ca să o fac să înţeleagă cum funcţionează procesele biochimice pe care le presupune consumul de MDMA. Am luat 5-HTP. Am luat doze de serotonină înainte. Am luat toate măsurile necesare ca să reducem riscul de neurotoxicitate.

Care e scopul final al eforturilor tale?
Vreau ca eu şi oamenii din jurul meu să simţim că trăim. Cred că fiecare emoţie reprezintă un mediu prin intermediul căruia subconştientul transmite un mesaj. Fiecare emoţie pe care o ignorăm devine patologie, dependenţă sau nevroză. Încerc să-mi învăţ rudele, prietenii şi pe ceilalţi cum să fie capabili să stocheze mai bine experienţele emoţionale şi ca să pot să îi învăţ să facă asta, trebuie să o fac şi eu, la rândul meu. Dezvoltarea ta depinde foarte mult de felul în care procesezi emoţiile.

Traducere: Mihai Niță

Citește mai multe despre MDMA:
Veteranii de război primesc MDMA ca să-și vindece tulburarea de stres post-traumatică
Să fie ecstasy soluția pentru anxietate și autism? Ghidul pentru noile substanțe psihoactive