Publicitate
High hui

​Dealerii britanici dau cocaină la schimb pentru telefoane Nokia 8210

Poliția folosește acum wifi și Bluetooth ca să obțină informații din telefonul tău și poate asculta convorbirile mult mai ușor decât până acum.

de Steve Zacharanda
26 Ianuarie 2015, 9:01am

Ilustrație de Dan Evans

Smartphone-urile au avantajele lor; fără ele, ar fi imposibil să-ți faci o poză la penis și să i-o trimiți instant cuiva din Brazilia. Dar au și dezavantaje. De exemplu, faptul că iei cu tine biroul în buzunar sau faptul că oamenii strică niște dezbateri de toată frumusețea cu o căutare pe google sau faptul că sunt GPS-uri prin care poți comanda și pizza.

Chestia asta cu GPS-ul și monitorizarea nu le prea convine celor care fac afaceri despre care n-au chef să știe restul lumii. De exemplu, infractorilor și dealerilor, care – din cauza naturii muncii lor – sunt, pe bună dreptate, paranoici că li se monitorizează fiecare mișcare.

Cel mai bun remediu pentru această problemă e să treci de la un Android sau un iPhone la un telefon de modă veche. Iar telefonul vechi preferat de toată lumea cu care am vorbit e Nokia 8210.

Telefonul perfect pentru buzunar, lansat în 1999, nu are Bluetooth, conectivitate sau wi-fi – ceea ce înseamnă că nimeni nu te poate spiona prin el – dar e echipat cu tehnologie infraroșu, care permite transferul rapid de informații când dealerii trebuie să-și schimbe telefonul. Are și o baterie care ține super mult, lucru foarte util atunci când îți petreci majoritatea timpului sunând clienți ca să-i întrebi unde au parcat.

A fost dezvăluit la a 30-a aniversare a brandului de fashion Kenzo din Paris și a fost cel mai mic și mai ușor Nokia lansat vreodată. A devenit un telefon popular în închisori, pentru că vizitatorii îl puteau transporta cu ușurință în anus.

Un dealer din Handsworth, Birmingham – care mi-a zis că-l cheamă K2 – mi-a spus așa: „Am trei telefoane Nokia 8210 și am înțeles că pot avea încredere în ele, spre deosebire de iPhone și telefoanele astea noi, prin care poliția te poate găsi foarte ușor."

„Poliția folosește acum wifi și Bluetooth ca să obțină informații din telefonul tău și pot asculta convorbirile mult mai ușor decât până acum. Toți dealerii pe care îi cunosc folosesc telefoane vechi și toți preferă Nokia 8210 pentru că e foarte mic și bateria ține foarte mult. Era cel mai bun telefon în vremea în care a ieșit pe piață. Pe vremea aceea, nu mi-am permis să-mi cumpăr unul în Jamaica, dar acum am patru."

A adăugat: „În toate emisiunile și serialele TV de azi vezi că polițiștii ascultă telefoanele și acum există și aplicații care înregistrează toate convorbirile telefonice. Măcar într-un Nokia vechi știu că pot avea încredere. Am nevoie de mai mult de un telefon ca să-mi fac treaba și schimb cartelele des, deci am fațete de culori diferite ca să știu care e care."

Tony, un dependent de droguri în vârstă de 32 de ani din Birmingham, mi-a spus că telefonul Nokia 8210 a devenit o monedă bună de schimb. „Foloseam un Nokia 8210 pentru că-mi crăpase Samsungul, și doi dealeri s-au oferit să-l cumpere, mi-a zis. Când mi l-a cerut un al treilea, mi-am dat seama că e valoros pentru ei și i-am cerut o grămadă de coca în schimb."

„Apoi am întrebat pe toată lumea din jur dacă mai au pe-acasă vreun Nokia vechi și am mai făcut rost de patru, pe care le-am dat la schimb dealerilor. Acum caut Nokia 8210 prin magazine second-hand și pe eBay. Sunt telefoane mișto și la urma urmei, tuturor le place să joace câte un Snake din când în când. Dealerii sunt la fel ca toată lumea – vor să aibă cel mai bun telefon, chiar dacă e vorba de cel mai bun telefon dintre alea vechi."

Un proprietar de magazin de telefoane mobile din Soho Road, Birmingham, care n-a vrut să-și dea numele, mi-a confirmat: „Au tot venit clienți care cer Nokia 8210 și de câte ori primim unul, îl dăm imediat. Nu știu de ce le vor și nici nu-i întreb. "

Deci data viitoare c ând găsești un Nokia 8210 printr-un sertar, ia-l cu tine când te întâlnești cu dealerul și s-ar putea să primești un bonus.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre dealeri:
Combination Land: Dealerii din Regie
Dealerii de etnobotanice sunt vânați în Regie
Un dealer nigerian de droguri mi-a spus că România e MAFIA
Am fost combinată cu mai mulți dealeri de coca