FYI.

This story is over 5 years old.

Fashion

Designeri tineri noi şi tari: Diana Bobina

Interviu cu designerul Diana Bobina care a fost şi stilistul nostru de la shootingul Rokolectiv.
17.5.11

Stilistul nostru de la shootingul Rokolectiv (care apare în primul număr pe print al revistei și pe site lunea următoare) e o tipă foarte tare. Are 23 de ani și s-a mutat din Chișinău în București de vreo patru. Da, e o tipă foarte frumoasă, care a pozat de mai multe ori în pictoriale prin tot felul de reviste sau cataloage, dar n-o să stăm să vorbim despre asta. Anul trecut a dat Universitatea de Arte Decorative și Design pe spate cu colecția ei de licență pe care ulterior a prezentat-o și la Oxford Fashion Week, iar acum recent, tocmai ce-a câștigat faza pe România al concursului internațional Triumph Inspiration Award, în urma căruia creația ei ar putea ajunge vândută în magazinele din întreaga lume.

Cum de te-ai apucat să faci haine?

Publicitate

I’m in a relationship and it’s too complicated. Nu cred că mai țin minte traseul. Eu am făcut și liceul de arte în Chișinău. Aveam o profă care făcea haine și m-am dus în tripul ăsta, deși nu vreau să mă ocup toată viața cu asta. Însă momentan fashionul e lucrul în care îmi concentrez toată energia.

De ce-ai venit să-ți termini studiile în România, în București?

Pentru că era cea mai apropiată de țara mea și știam că se întâmplă chestii mai interesante, că se vorbește aceeași limbă, că sunt frații noștri. Și pentru că e cea mai bună țară pregătitoare pentru ce urmează–alte țări.

Care e diferența dintre școala de aici și cea din Moldova?

Numărul de studenți dintr-o grupă. Eu am intrat la grafică în Moldova înainte să vin la București. Acolo școala începe în septembrie, iar aici în octombrie. La noi erau trei elevi într-o grupă. Când am intrat eu era primul an în care eram opt în grupă și se crease o panică că nu se stabilește o relație suficient de strânsă cu studentul. E un approach mai personal. Stăm la țâța lor mai mult timp. Aici suntem 40. Practic, ești on your own, profesorii au o atitudine de genul: “De aveți de întrebat ceva, întrebați”. Am colegi pe care rar îi vezi la față. Ține mai mult de tine. Cum îți poți da seama, în grupa de opt erau cei mai buni dintre cei mai buni. Într-o grupă în care sunt 40 de oameni, sunt mulți pe care i-au lăsat să intre așa, eventual ca să plătească taxa. Mulți sunt nesiguri că asta vor să facă și atunci e altul și nivelul. Într-o grupă de opt când îl vezi pe celălalt mai strong există o competiție, se ridică nivelul. Acolo, la grafică, mă simțeam ultima și era o atitudine de genul că trebuie ca toți să mă tragă ca să ajung la nivelul lor, sau poate chiar mai bună. Deci îți cam dai seama care e diferența.

Publicitate

Deci, care e filmul tău?

I wanna save the world. (Râde) Pe bune, vreau să fac ceva cu consumerismul. Știu că despre asta e fashion-ul. Dar vreau să mă duc la baze. Știm cu toții că haina acoperă corpul și că ea mai are și rolul să exprime personalitatea. Eu îmi doresc s-o aduc în punctul în care să nu mai existe tendințe, în care oamenii să fie exact așa cum sunt ei.

De ce-ai ales abordarea asta matematică a modei?

Eu la matematică sunt varză, dar o simt la un nivel organic. Când mă uit la un copac îi văd axa. În liceu când desenam ceva împărțeam totul în pătrățele pe care le foloseam ca să valorez. Și, dacă stai să te gândești, totul fucționează așa. Dacă înțelegi asta nu ai cum să dai greș, ești coerent.

Sunt hainele pe care le faci o reflexie a personalității tale?

Da, cu siguranță.

Ce alte chestii te influențează?

Orice lucru în afara modei. Mă inspir din comunicarea cu oamenii. Nu e vorba că mă tripez pe ce le-ar scoate lor în evidență personalitatea–dar sunt atentă la cum vorbesc, cum lucrează, ce nevoi au. Dar în perioada asta și puful de plop mi se pare, de exemplu, o sursă foarte bună de inspirație. Totul mă inspiră, dar în special oamenii.

Lucrarea ta de licență, Sincron, la care ai lucrat cu colega ta Katia Guzun a fost prezentată și la Oxford Fashion Week. Care a fost feedbackul?

Foarte bun. Cred că suna ceva de genul: “A memorable & courageous design”. Am deschis show-ul, asta spune multe. Dar în România a fost mai hardcore. Știam că e o colecție care va fi înțeleasă de oameni care au citit, au văzut, au trăit multe–oameni mari. Cei cărora nu le-au atins nicio coardă interioară au fost oameni cu care poate nu am lucruri în comun, care nu simt la fel ca mine și ca atare nu sunt în același timp. Însă cei care mi-am dorit s-o aprecieze au răspuns pozitiv, și ca atare e OK.

Publicitate

Ai devenit între timp cetățean român? Știu că trebuia să primești actele în aprilie.

Nu, nu încă. Le primesc pe 13 iulie. Dar sunt cetățean român semi-oficial.

Te-ai defini ca un designer basarabean care face țoale românești?

Nu, nici într-un caz. Actele sunt un lucru de care am nevoie ca să călătoresc. Nu mă definesc în timp și spațiu ca cetățean al unei țări. Mă simt liberă–tot pământul e al meu, deși încă îmi caut locul. Nu mi-am găsit filmul.

Mie mi se pare că hainele tale arată ca niște salopete de astronaut ciuruite geometric în jungla intergalactică.

(Râde.) Păi cam așa sunt, de călătorii spațiale.

Cui sunt destinate ele?

Până una-alta, cele din colecția

 mai mult transmit un mesaj. Eu pot să le port și mai am o serie de prieteni care le-ar purta cu drag. Dar bănuiesc că ar fi persoane care au curaj, care caută ceva nou. Cele decupate au cumva rol de accesorii. Ele pot fi suprapuse peste alte haine care automat le dau noi și noi sensuri. Iar decupajele în formă de triunghi sunt făcute așa pentru că eu am foarte mari afinități pentru forma asta geometrică. Însă colecția este într-o metamorfoză continuă.

Ai câștigat Triumph Inspiration Award în România, cu AVA 1236. Ce aduci nou la ideea de feminitate?

Da, era un body cu glugă. Își poate schimba interfața. OK, când am aflat că era vorba de feminitate profa mea a început să se gândească la dantele, la transparențe. Însă gândindu-mă la asta mi-am dat seama că “Hei, 125 de ani înseamnă o grămadă de timp”. Au avut loc o grămadă de transformări, acum lucrăm în 3D. Așa că mi-am imaginat cum ar arăta corpul feminin în 3D și am zis că ar fi format din triunghiuri echilaterale. Am realizat imaginea din cap. Așa am descoperit o tehnică – de fapt, o inovație în material. Pot scoate triunghiurile aurii și pot pune în locul lor triunghiuri de alte culori. În magazine se va vinde fără triunghiuri. Iar formele de triunghiuri le iei cum vrei și le amplasezi cum vrei tu. Asta vine de la ideea că fiecare femeie e unică. Eu când merg la magazin nu-mi place nimic și așmai schimba ceva chiar și la lucrurile care îmi plac. Le-am dat femeilor libertatea de a face asta. În plus, triunghiurile pot fi de diferite grosimi. Unele groase, puse în partea de sus îl pot transforma în corset, sau chiar în push-up. Conceptul se referă la factorial. L-am introdus în fashion. Așa obții un milion de posibilități. Cumva de la asta a venit și numele colecției. AVA sunt practic translatarea a trei triunghiuri în litere. Iar 1236–ei bine, 6 e factorialul lui 3.

Publicitate

De ce e importantă moda pentru tine și nu modelling-ul?

Mi-am dat seama că nu sunt bună deloc ca model. Ca să faci asta trebuie să te mulezi pe film. Mie dacă nu-mi place haina nu mă simt bine. Ori în poză ești tu–n-ai cum să minți aparatul. Dacă shooting-ul e pe filmul meu OK, mă bag. Însă să lucrezi ca model e greu–cine zice că-i ușor nu știe despre ce vorbește. Este vorba de corpul tău, iar când pune altcineva mâna pe el–nu, nu e ok.

Ai planuri de viitor?

Mari. Băi, vreau foarte mult să plec. Vreau să cunosc și alte tripuri. Nu că așcunoaște foarte mult România. Dar dacă așpleca în alte locuri și așcunoaște alți oameni așavea și alte idei. Haha, cum sună? Am planuri mari și vreau să plec, vreau să ajung pe malul mării și să trăiesc pe o insulă. Nu e așa?

Și cum plănuiești să-ți susții proiectele?

Păi dacă am ajuns pe malul mării acolo scriu tratate de filosofie direct! Acolo e tripul cu natura. Frunza e slipul meu și nuca de cocos va fi șapca. Cred. Going for the naked, că tot se zice că vom trăi ca-n Mad Max în viitorul apropiat.