FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Ghid de fapte bune: cum să aprinzi o ţigară de la bec

Am încercat să-mi aprind ţigara de la bec. A funcţionat, aşa că am făcut tutorialul ăsta în cinci paşi care să cinstească memoria lui Edison, inventatorul brichetei din tavan.
27.3.12

Întotdeauna când mă întorc dimineaţa de la club, mai fumez o ţigară pentru un somn liniştit. Ultima oară când am făcut asta n-am găsit în toată casa nicio sursă de foc inventată de la paleoliticul superior încoace, ci doar un morman de brichete stricate şi o cutie mare-mare de chibrituri goală. Iar aragazul meu nu se apride electric. Am vrut s-o întreb pe doamna Cucu, vecina mea roşcată octogenară-plus, care de fiecare dată când mă vede crede că sunt altcineva, dacă n-are vreun lansator de flăcări, ceva, ştiind că soţul ei a fost mare şi tare în armată şi pe timpul războiului şi a răsfăţat-o mereu cu cadouri speciale. Dar era patru dimineaţa. Şi cum nu am niciun chioşc non-stop pe o rază de două staţii de maşină, am încercat să-mi aprind ţigara de la bec. A funcţionat, aşa că am făcut tutorialul ăsta în cinci paşi care să cinstească memoria lui Edison, inventatorul brichetei din tavan.

1. Rulează fin

Ce-şi face omul cu mâna lui, se cheamă lucru manual. Așa că mi-am făcut o ţigară. Le prefer pe cele rulate, iau foc repede şi ard încet. Sunt un fel de becuri economice, varianta cu tutun.

2. Caută şi vei găsi

Am căutat o cameră cu un bec nears. În bucătărie am dat peste globul ăsta (stânga) care luminează ca la interogatoriu, dar este economic, ceea ce nu e ok. Aşa că am căutat o cameră cu bec incandescent. Singurul din toată casa era la o veioză.

3. Cine ştie, cunoaşte.

Am aprins becul prin apăsarea întrerupătorului. Niciodată aprinsul țigării n-a avut parte de atâta strategie.

4. Răbdarea e o virtute

Am lipit capătul fără filtru al ţigării de bec. Apoi am stat, şi-am stat, şi mi-am amintit poezia de la grădiniţă, am cântat în gând, pe sărite, imnul ţării (dar nu ca Marcel), m-am gândit la doamna Cucu și la soțul ei, iar când am început să fredonez involuntar „Nosa Mosa Song", ringtonul de primăvară al bucureștenilor din RATB, s-a aprins şi ţigara.

5. Nu tuşi.

M-am îndepărtat de veioză şi am fumat în pace. Totul a mers ca uns, mai ales că n-a trebuit să ţin ţigara în gură şi capul în veioză ca să-mi potolesc viciul, cum e în cazul ţigărilor la pachet.

Citește și Ghid de fapte bune: Cum să scoți o pară dintr-o sticlă