Locuri părăsite: Clădirea Romtelecom

E imposibil să mergi pe Constantin Mille fără să zărești ruina paralelipipedă a Romtelecomului îmbrăcată într-o pânză neagră în semn de doliu imobiliar, cum devorează prin dimensiune casele mici alăturate. Lângă ea stau suratele, Hotel Novotel și Palatul Telefoanelor, una mai vie ca cealaltă. N-am găsit info despre istoricul clădirii, dar intuiesc momentul construcției prin '75. Locul probabil a fost abandonat prin 2004 când Romtelecom a schimbat centralele analogice cu cele digitale şi toate sistemele din clădirea asta au fost depăşite de vremuri.

Clădirea are nouă etaje, iar câteva dintre ele sunt goale și uimitor de spațioase, ca un MNAC trashuit fără artă și mochetă, o invitație la un rave ilegal.

Am intrat destul de greu în Romtelecom. A fost riscant, pentru că felinele astea două pândeau fiecare mișcare, așa că am luat-o la explorat noaptea, când pisoii moţăiau.

Fără lanterne, coridoarele întinse arătau ca niște hăuri întunecate și neprietenoase, unele dintre ele rupte din filme precum Hellraiser.

Locul îmi dădea un fel de tripuri paranoice. Geamurile erau trântite de vânt, fereastrele se deschideau singure, iar pânza care acoperea clădirea flutura înăutru. Chestia asta mă bloca pentru câteva secunde. Stăteam să ascult sunetele din jur şi aveam senzaţia că-s urmărit.

Ca să arunc o privire în josul scărilor, mă foloseam de lumina de afară. Era riscant să arunc lumini de lanternă dincolo de ferestrele clădirii.

Bucățile astea de ziar sunt din noiembrie 2002, când România se pregătea să intre în NATO, iar Bush vedea în Piața Revoluției un curcubeu. Deci acum 11 ani clădirea nu era abandonată.

Aproape peste tot mirosea a tehnologie veche: cutiuțe, hârtiuțe, cărți, scaune aruncate, multe dischete și tastaturi. Peisajul părea rupt dintr-un film postapocaliptic prost în care societatea se ducea de râpă după o calamitate.

Monştrii ăştia mecanici parcă abia aşteaptă un jurnalist hipster care-o arde vintage prin Starbucks cu o maşină de scris, pentru că nu mai vrea să stea pe Facebook de pe calculator, doar de pe mobil.

În timpul zilei, acoperișul e genial. Zgomotul traficului, claxoanele și alte forfote urbane dispar. Pentru locul ăsta merită să te aventurezi pe Romtelecom!

Tot aici am găsit un pui de pescaruș cam mozolit. Parinții lui plonjau amenințători deasupra mea, așa că l-am lăsat acolo, pradă sorții și neștiinței de a zbura.

Mai mult decât liniștea pe care înălțimea ți-o poate da, am avut parte și de un peisaj mixt asupra centrului vechi. De undeva de jos m-aș fi văzut ca un punct negru alături de un tag imens dat de un graffer.

Peisajul colorat de noapte e şi mai tare . Totuşi, la un moment dat am realizat că trebuie să cobor din clădire. Era un gând teribil, pentru că știam că felinele mă așteptau jos. Norocul meu a fost că erau în cușcă la ora când ieșeam din Romtelecom, astfel m-am strecurat pe lângă ele și am sărit gardul spre libertate şi telefonie digitală.