Fostele camere de tortură KGB din Letonia s-au deschis pentru public

Datorită industriei sexuale înfloritoare, a berii ieftine și a cazărilor și mai ieftine, Riga e, pentru turiști cel puțin, locul perfect pentru o vacanță cu cearcăne și amenzi de la poliție. Evident, locuitorii capitalei letoniene nu sunt foarte încântați de chestia asta și probabil de aceea, orașul a deschis porțile unei clădiri care va atrage alt gen de vizitatori – fostul sediu KGB, care n-a fost accesibil publicului timp de douăzeci de ani.

Dacă n-ai ști ce s-a petrecut înăuntrul clădirii, probabil ai trece pe lângă ferestrele pecetluite fără să bănuiești ceva. Dar a fost un loc care a îngrozit mii de oameni în timpul perioadei sovietice în Letonia; timp de peste 40 de ani, acesta a fost locul în care cei care sfidau statul erau închiși, torturați și uciși.

Letonia și-a câștigat independența în noiembrie 1918, dar în abia patru luni, forțele sovietice acaparaseră deja majoritatea țării și au permis Partidului Comunist Leton să preia conducerea orașului Riga. Arhitectul casei de pe colț – clădirea care mai târziu a găzduit sediul KGB – a fost una dintre primele victime ale acestui nou regim: a fost împușcat fatal după ce autoritățile l-au considerat subversiv.

Totuși, treptat – și cu ajutorul soldaților germani – Letonia ocupată a fost recucerită, iar Rusia a fost obligată să semneze un tratat de pace în august 1920.

Abia după 1950, după ce USSR l-a deportat pe președintele leton Kārlis Ulmanis și a ocupat din nou țara, KGB-ul a hotărât să-și facă sediul în casa de pe colț pe care au transformat-o în punctul central al terorii sovietice pentru următoarele patru decenii.

„Toată lumea din Letonia are o conexiune cu clădirea asta”, ne-a spus ofițerul de presă Anna Moeka. „Unii au avut rude închise aici și toți care mergeau în străinătate trebuiau să vină aici să dea raportul la KGB mai întâi. În hol era o cutie poștală, unde cetățenii își puteau pârî vecinii sau colegii și tot aici se eliberau mandatele de arest.”

Unul dintre cei arestați a fost chiat tatăl Annei. „Din fericire, era în lagărul de muncă atunci când KGB-ul a venit la noi la ușă”, spune ea.

Din 13 iunie până pe 14 iunie 1941, peste 15 000 de persoane au fost deportate și peste 42 000 au fost exilate pe 25 martie 1949. În perioada aceea, tatăl Annei era pe un vapor spre Suedia, în căutare de azil, în timp ce prietenii și familia îi rămăseseră în Riga.

Clădirea seamănă cu o combinație între închisoare și casă, cu tapet floral și oglinzi mari pe hol. Pe când găzduia KGB-ul, avea și covoare ca să mușamalizeze sunetele și pașii și era pictată în roșu ca să mascheze petele de sânge.

Trecutul KGB s-a conservat destul de bine, de la pereții negri de la parter, unde erau duși cei condamnați la moarte, până la centrul de detenție de la subsol. Până și paturile din celule sunt încă acolo. Camerele de interogare sunt împrăștiate prin toată clădirea. Ușile au un strat gros de praf.

„Dacă aveau noroc, oamenii auzeau clopotul catedralei din Riga, ceea ce îi asigura că încă se aflau în Riga”, ne spune Anna, în drum spre curte. Prizonierii erau legați la ochi și li se astupau urechile atunci când erau mutați dintr-o celulă în alta. Între etaje erau plase de sârmă care îi împiedicau pe prizonieri să se arunce și să se sinucidă.

„Cred că am fost de prea multe ori în clădirea asta din cauza jobului meu”, spune Anna. „Noi, letonii, suntem în general oameni raționali, dar recunosc că vizitele repetate în clădirea asta și-au lăsat amprenta asupra mea. Când am venit aici inițial, am fost impresionată, dar apoi a început să mi se pară normal. În ultima vreme, am început să visez casa. Mi se pare că mă atacă. Îmi pare foarte rău pentru oamenii care lucrează aici zi de zi.”

Anna spune că Riga nu are intenția să prezinte clădirea ca pe o atracție turistică. „E important să știm că această clădire face parte din istoria noastră. Așa vom învăța cum să ne împăcăm cu trecutul și cum să vorbim despre el.”

Clădirea KGB din Riga e deschisă până pe 19 octombrie 2014.

Traducere: Oana Maria Zaharia