FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Ghidul VICE ca să-ți iei examenele

Dacă citeşti ăsta, probabil te pregăteşti zilele astea pentru BAC sau licență sau orice alt tip de examen.

Dacă citeşti ăsta, probabil te afli în sesiune, te pregăteşti pentru examenul de licenţă sau pur şi simplu ai venit să dai un comentariu autosuficient şi penibil gen „ce fecală de articol, pe vremea mea se făcea carte, nu ca acum." Eu sunt genul de om căruia chiar i-au plăcut şi şcoala şi facultatea, dar nu pentru că aveam ce învăţa de la majoritatea comuniştilor ălora oropsiţi, ci pentru că era mereu o plăcere să vezi până în ce punct poţi să-i fraiereşti cu un efort minim.

Publicitate

De-a lungul anilor m-am convins că sistemul de evaluare al învăţământului românesc se bazează foarte puţin pe cunoştinţe reale, cât pe o combinaţie de toceală, clişee şi mângâieri pe orgoliu pe care profesorii se aşteaptă să le găsească în lucrarea ta, pe care oricum o citesc pe diagonală. Aşa că, pentru că vă ştiu în criză zilele astea, uite un ghid de pregătire pentru examenele vieţii, care pe mine m-a scos aproape întotdeauna cu note maxime.

DACĂ EŞTI ÎNCUIAT, MAI BINE TOCEŞTI CA DEMENTUL

Ghidul ăsta nu prea se aplică oamenilor proşti. Adică, dacă tu eşti pasionat de fotbalul românesc din divizia B, ştii cum le cheamă pe asistentele lui Kapatos şi crezi că-i corect documentarul Adevărul despre Daci, atunci ghidul ăsta o să-ţi fie cam inutil. Singurul sfat pe care pot să ţi-l dau e să toceşti. Colegele mele, care nu erau în stare la 23 de ani să facă diferenţa între „propriu" şi „figurat", au trecut cu 10 toate examenele, pentru că au tratat materia ca pe-o poezie şi au reprodus-o perfect pe foaie. Nu înţeleg cum poţi să fii capabil de aşa ceva, dar presupun că ajută să ai creierul mai odihnit, dacă vrei să-l transformi în xerox.

DACĂ EŞTI LENEŞ, TREBUIE SĂ FACI UN EFORT DE CÂTEVA ZILE

Te simţi inteligent, dar eşti destul de conştient de faptul că nu eşti genial. Până în prezent ai învăţat deja că faza cu note mari nu-ţi garantează nimic în viaţă, atât timp cât mami şi tati nu bagă banul sau relaţia, deci ţi-a fost lehamite să studiezi mai mult decât minimul necesar. Acu' vin examenele finale şi dacă vrei să scapi în final şi de gura alor tăi şi de şcoală, e cazul să-ţi impui între trei şi şapte zile fără sex, beri, petreceri, plimbări. Chiar şi fără mers la piaţă, frizer sau biserică. Fă-te pustnic, smulge bateria la mobil, dă-i log out la Facebook şi asumă-ţi c-o să te transformi o vreme într-un trol nespălat şi încercănat.

ÎNGRAŞĂ PORCUL DE PARCĂ AR FI ULTIMUL AJUN AL VIEŢII TALE

Cine îţi spune că nu-i ok să îngraşi porcu-n ajun e probabil atât de vegan, încât leşină şi de la metaforele cu carne. Eu am reuşit să învăţ doi ani de Biologie (care nu prea se făcea la mine în liceu) în şase zile, pentru nota zece. Și-a copiat juma' de sală de la mine la BAC. Şi un an de Dreptul Comunicării în patru ore şi jumătate. Totul e să ai voinţă.

PRINTEAZĂ-ŢI UN COPAC DE XEROXURI

Caută colega aia cu cel mai frumos scris din clasă sau din serie, care a mers la toate orele şi xeroxează-i caietele, desenele, foile, de fapt, xeroxează-i şi xeroxurile. Eventual, vorbeşte-i frumos şi întreab-o de sănătate înainte, ca să nu simtă c-o iei complet de fraieră. Degeaba îţi zici că înveţi doar după carte. Dacă nu e scrisă de ăla care face subiectele, ai nevoie de orice sursă secundară de informaţii. Şi dacă simţul tău ecologic îţi spune că mai bine înveţi după PDF-uri, nu-l asculta, c-a băut gaz. O să pici de somn cu mufa-n laptop sau eReader mai repede decât ai spune „reciclare", că nimic nu te adoarme mai tare decât să te holbezi la un punct fix.

Fotografie de Karl Baron via Flickr

Publicitate

FĂ-ŢI UN CAZAN DE SMOALĂ

O fiinţă umană nu rezistă fără somn de capul ei, are nevoie de stimulenţi. Eu îmi fac căni cu ceea ce numesc afectuos „smoală", care constau într-o doză triplă dintr-un nes d-ăla intens cofeinizat precum Amigo. Şi trebuie să fie niţel greţoase, ca să te menţină treaz, deci fără zahăr sau alte rahaturi dulci, că după primul impuls de energie pe care-l ai de la ele, te apucă imediat moleşeala aia de diabetic în sevraj. La licenţă am folosit 42 de pliculeţe de nes pentru trei zile de nesomn. După trei zile începe ţesutul cerebral să degenereze şi ajungi mai prost decât erai când ai început să înveţi, aşa că nu exagera.

SORTEAZĂ INFORMAŢIA CUM AR FACE-O GOOGLE

Toată lumea se plânge că Google alege site-urile pe nişte criterii superficiale, gen cuvinte cheie link-uite unele la altele, care pot fi uşor manipulate, dar adevărul e că şi profesorii funcţionează la fel de simplist. Cuvintele care apar scrise cu un font bolduit sau italicizat şi clasificările sunt, de obicei, singurele chestii importante pe pagina unui manual, eventual şi verbele din jurul lor. Le reţii pe alea şi poţi să dregi restul prin vrăjeală personală în aproape orice domeniu.

De asemenea, e un exerciţiu de inutilitate să stai cu o cariocă să colorezi fiecare frază dintr-o carte sau de pe nişte xeroxuri. Taie direct cu un X paragrafele inutile, pe care eşti sigur că nu vei fi evaluat şi-ţi condensezi materia la jumate. O seminaristă care-a observat că scriu urât, mi-a spus o dată să subliniez cuvintele cheie, ca să le vadă şeful de catedră când corectează lucrarea, că numai după ele se uită, deci o am p-asta pe surse sigure.

Publicitate

FOLOSEŞTE CLIŞEELE PROFESORILOR, CĂ IUBESC SĂ SE VADĂ CITAŢI

La orice curs sau oră, o să observi că profesorii au anumite fraze cheie care-i zgândără pe orgoliu sau pe inimă şi pe care le repetă constant. Şi hai să fim sinceri, la salariile lor, n-ai cum să nu-i înţelegi că-şi storc niţică plăcere din asta. Observă-le, notează-le şi foloseşte-le. Orice tic de predare de-al lor devine o slăbiciune pe care s-o exploatezi. Dacă vezi că e un prof universitar care se citează singur la curs, la persoana a treia, dintr-o carte pe care a făcut-o cu materiale traduse mot-a-mot de la străini, tu spune că citatul e de la el. Dacă e vorba de Limba Română, trânteşte un illo tempore sau un axis mundi, că n-am cunoscut profă de română comunistă care să nu se ude la auzul locuţionilor în latină. Dacă ai fost prea leneş să te duci personal la curs, o să găseşti chestiile astea la alţii.

OFERĂ-ŢI PREMII CARE SĂ TE ŢINĂ OCUPAT

Evident că tu n-o să înveţi constant în alea trei zile în care nu dormi, că dacă nu erai un procrastinator notoriu, nu erai în situaţia de a îngrăşa porcul acum. Dar ca să reuşeşti totuşi să parcurgi toată maculatura, dă-ţi singur nişte termene pe care să le respecţi şi nişte premii care să te ţină treaz. Nu merge să te uiţi la un episod de o oră din Game of Thrones pentru fiecare capitol parcurs, că în a doua zi de nesomn pici lat, chiar dacă ai băgat o injecţie de adrenalină înainte. Fă chestii care să te ţină treaz, gen zece minute de frecat menta pe filmuleţe cu pisici pe droguri pentru fiecare pagină citită sau un sfert de oră de masturbare pe Xvideos pentru fiecare capitol dat gata.

E OK SĂ-ŢI IEI MINTEA DE LA STUDII PENTRU REPRIZE ACTIVE DE FRECAT MENTA

Probabil că n-o să respecţi cu stricteţe termenele de mai sus. La un moment dat o să-ţi fie atât de lene să citeşti, încât o să cureţi căldările alea de praf care s-au strâns pe filtrul aerului condiţionat sau o să faci suta aia de abdomene pe care ţi-ai promis c-o s-o bagi zilnic și de care nu te-ai ţinut niciodată. Şi e ok, astea sunt de obicei mesaje de la creierul tău care nu mai face faţă, deci e bine să le respecţi. Plus c-o să te saturi rapid de curăţenie şi sport şi o să revii un pic mai vioi la învăţat.

DACĂ DAI EXAMEN LA MATEMATICĂ, EŞTI PIERDUT, CĂ NIMIC DIN GHIDUL ĂSTA N-O SĂ TE SALVEZE

Din păcate, toate chestiile astea se aplică la domenii umaniste sau la ştiinţe unde dai examene teoretice precum biologia. Dacă dai examen la matematică, fizică sau rezistenţa materialelor nu te ajută deloc. De fapt, nimic nu prea te ajută. Pentru alea chiar trebuia să înveţi tot anul şi să faci tone de exerciţii, ce naibii a fost în capul tău? Poate e timpul să-ţi regândeşti viaţa şi să te îndrepţi spre un domeniu mai frumos, în care funcţionează vrăjeala noastră cea de toate zilele.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai multe articole despre studenți:
Dragi studenți, iată cum puteți avea o viață studențească mai puțin nasoală în 2014 Întrebarea zilei: Care e cel mai nașpa bal la care ai fost? Uniţi, dar puţini, nu salvăm Educaţia