Am umblat tatuat pe față timp de o săptămână

Acum câțiva ani o ardeam prin magazinul de haine al unei prietene când a intrat un tip cu tatuaje pe față și a întrebat-o dacă îi poate schimba o bancnotă de zece dolari. Laura, de felul ei o tipă simpatică și amabilă, i-a spus s-o șteargă de-acolo urgent. Atât eu, cât și tipul tatuat pe față am fost șocați. Când am întrebat-o de ce a zis asta, mi-a răspuns: „Păi na, atunci când îți faci tatuaj pe față, practic alegi să fii ostracizat de societate. El a vrut să-l dau afară.”

Am fost de acord cu ea (pentru că pe vremea aia voiam să mi-o trag cu Laura), dar de atunci mi-am tot pus întrebări în legătură cu chestia asta. Oare vor oamenii cu tatuaj pe față să fie luați drept niște gunoaie? Răspunsul e evident: „Nu.” Dar trebuia să aflu pe pielea mea. Așa că atunci când VICE m-a rugat să mă preumblu prin lume cu mutra decorată ca un boschetar anarhist, m-am băgat fără să ezit.

Primul pas a fost găsirea unei persoane dispuse să mă ajute. Am găsit o expertă în machiaj de film pe nume Rachel Renna care a fost de acord să vină la mine acasă și să-mi facă un tatuaj tribal pe față. Mi-a spus că tatuajul va dura cât timp doream, doar că trebuia să-l retușez zilnic și că putea fi îndepărtat cu alcool pur.

N-am mai avut niciun tatuaj și nici nu intenționez să-mi fac vreodată. Nu pentru că nu-mi plac sau pentru că sunt un laș, ci pentru că știu că nu m-aș mai putea opri și aș ajunge ca tipul ăla care arată ca o pisică. Ceea ce ar fi mișto dacă aș avea alergie la sex.

Bun. A sosit Rachel și a început să-mi facă tatuajul, în timp ce prietenii mei s-au adunat în jurul meu distrându-se și poreclindu-mă Lil Wayne. M-am stresat un pic. Fiecare dintre noi avem în cap o imagine clară despre noi înșine, iar eu știam că chestia asta nu mă reprezintă. Oamenii care-și fac un astfel de tatuaj pe bune probabil au egouri imense sau n-au deloc.

Când ai un tatuaj pe față, oamenii îți aruncă două feluri de priviri: privirea lungă sau privirea scurtă. Privirea scurtă e atunci când se uită un pic după care își pleacă ochii în pământ și-și spun în sinea lor: „Nu te holba, nu te holba, nu te holba!” Privirea lungă e atunci când se opresc în loc, ochii li se încețoșează și devin nervoși și ai impresia că o să țipe la tine, o să-ți tragă un pumn sau o s-o sune pe maică-ta să-i spună că trebuia să te fi avortat. În orice caz, ambele priviri mă făceau să mă simt atât superior din punct de vedere social cât și total inconfortabil.

Toată ziua mă întâlneam cu cunoscuți. Auzeam de la ei o grămadă de critici, de la „Ți-ai distrus fețișoara aia drăgălașă” până la „Ți-ai distrus viața.” Străinii se holbau la mine oriunde mergeam. Atenția primită devenise atât de enervantă încât nu mai puteam suporta privirile, așa că m-am dus acasă și m-am încuiat în camera mea ca un adolescent emo.

Ceva mai târziu, am primit un sms de la niște prieteni care mă chemau într-un bar. M-am gândit că o să mă înveselesc dacă beau un pic, așa că mi-am ridicat fața cretină din pernă și m-am târât spre bar. Am amintiri vagi din noaptea aia, dar una dintre ele e cu un tip care mi-a spus în fața barului: „Ce faci, băi, Mike Tyson?”

În dimineața următoare, m-am trezit mahmur, arătând ca o pumă care băuse prea multe cocktailuri. Machiajul arăta dezgustător. Fruntea era distrusă total, așa că iubita mea a trebuit să mi-l redeseneze. Am hotărât să lăsăm fruntea liberă, dar acum chiar că arătam ca un fel de Mike Tyson alb din Canada.

Lucrez ca chelner într-un restaurant fără fițe. I-am dat un mesaj managerei înainte să-mi fac tatuajul ca s-o anunț și s-o întreb dacă pot lucra în timpul ăsta. Mi-a zis că nu-i plăcea ideea, dar că e de acord atâta timp cât nu-mi tatuez o pulă pe față. Mi-a mai zis și că dacă o să apară patronul, probabil o să mă trimită acasă. În sinea mea, speram să fiu concediat.

Cei mai mulți oameni m-au ignorat, dar vreo zece clienți au inițiat discuții despre fața mea. Câteva femei de peste treizeci de ani s-au gudurat pe lângă mine și una dintre ele mi-a zis: „Mă face să mă întreb ce chestii tâmpite se petrec în mintea ta.” O vedeam cum mă dezbracă din priviri și am devenit stresat când treceam pe lângă masa lor. Un alt tip a bătut palma cu mine și mi-a spus: „Bravo, băi. Ți-ai transformat viața într-o piesă de teatru.”

Am reușit să nu fiu concediat în seara aia. Păcat, pentru că zilele trecute eram convins de asta și îmi căutasem de lucru pe nu știu câte siteuri. Cineva chiar mă sunase și mă chemase la un interviu. Așa că în ziua interviului m-am trezit devreme, m-am îmbrăcat frumos și m-am dus la întâlnire la un restaurant elegant din Toronto.

Noul meu potențial angajator a oftat și mi-a aruncat privirea lungă când am intrat și m-a invitat să iau loc. S-a uitat peste CV-ul meu și mi-a spus că aveam multă experiență în industria restaurantelor. Am aprobat. M-a întrebat dacă mă descurc mai bine ca chelner sau ca barman. I-am spus cu multe argumente și foarte încrezător, că mă descurc perfect la amândouă. Mi-a spus: „Perfect, ne auzim în maxim o săptămână.” S-a ridicat să mă conducă. I-am mulțumit și i-am strâns mâna. Interviul a durat mai puțin de cinci minute.

În mod ciudat, nu m-a sunat niciodată.

Până la urmă, iubita mea mi-a spus că tatuajul îi schimbă sentimentele față de mine. M-am enervat, am început să ne certăm și m-a bușit râsul când m-am trezit spunând: „Sunt același om pe dinăuntru!” Patetic, dar adevărat.

Am hotărât că n-aveam de gând să las tatuajul să mă învingă și că voi face lucruri care să mă facă să mă simt bine.

Așa că m-am dus în vizită la vărul meu și la fetița lui în vârstă de un an, Ariyah. Ariyah e fetiță absolut adorabilă și mereu mă simt grozav în compania ei.

Ei bine, de câte ori se uita la mine, Ariyah izbucnea în plâns. Sunt sigur că am traumatizat-o serios. Când o să fie adolescentă, n-o să aibă încredere în mine și n-o să știe de ce.

Resemnat să fiu batjocura și spaima tuturor, am ieșit la băut cu niște prieteni. Ne-am așezat și oamenii de la o masă de vizavi au început să se holbeze la mine destul de mult timp cât să mă simt nasol. Am răspuns provocării și le-am întors privirea. Până la urmă, o tipă s-a ridicat, a venit la mine și a spus: „N-are cum să fie pe bune.” Plictisit de conversația asta, i-am răspuns: „Ba este.”

„Dar nu pari să fi luat droguri toată viața. N-are cum să fie.” A insistat să-mi atingă tatuajul și a început să mă pipăie agresiv pe față. Am încercat să mă opun, dar era cherchelită bine și nu s-a lăsat.

Machiajul era bun, așa că nu s-a șters. S-a uitat la deget, a văzut că nu se luase nimic, s-a dat un pas în spate și a murmurat „Doamne…” S-a dus la baie, s-a întors cu un șervețel și a încercat să mi-l șteargă de față. În cele din urmă m-am dat bătut și am recunoscut că e fals.

Sincer să fiu, a fost distractiv să am tatuaj pe față în majoritatea timpului. Când l-am dat jos, am simțit că lipsea ceva. Nimeni nu mi-a dat un motiv bun să nu-mi fac unul. Nu-ți mai faci griji niciodată că n-o să te observe lumea, toți se uită la tine, străinii vor să-ți vorbească, unii vor să te convingă atât de mult că n-au nimic împotriva deciziei tale de a-ți distruge fața încât îți iau de băut și-ți zâmbesc încontinuu sau îți strâng mâna. Probabil că n-o să-ți poți găsi niciodată un job decent și iubita ta n-o să fie încântată deloc, dar cea mai nasoală chestie când ai un tatuaj pe față e că trebuie să-ți pierzi timpul explicând tuturor de ce ai luat decizia asta tâmpită.

Traducere: Oana Maria Zaharia