FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Bisericile de termopan ale României

Credeam că Biserica Ortodoxă Română are probleme doar cu corupţia preoţilor, nu şi cu arhitectura sau amenajările interioare.
21 Mai 2012, 1:30pm

Credeam că Biserica Ortodoxă Română are probleme doar cu corupția preoților, nu și cu arhitectura sau amenajările interioare. Mi-am dat seama că nu-i așa când am trecut, acum două săptămîni, pe lângă oroarea de la punctul 1 de mai jos și a început să mă doară ficatul de enervare. Să fie kitsch? Să fie doar prostie? Când e vorba de biserici noi, nu e de comentat, dar când e vorba de biserici-monument, vechi de sute de ani, parcă ți-e rușine în locul factorilor de decizie, mai ales că acum nu le mai vedem doar noi, ci le pozează și o grămadăde turiști străini care au început să își facă apariția prin București în ultimii ani. Urmăriți o scurtă trecere în revistă a câtorva realizări bisericești și nu veți regreta. M-a ajutat, cu fotografiile ciudățeniilor din Moldova, Laura Toca.

1. Schitul Maicilor

În spatele acelor blocuri falnice din Piața Constituției care adăpostesc ministere se găsește aciuată, lipităde Ministerul Public, Biserica „Schitul Maicilor". E frumoasă, e albă, e mică, e veche – tocmai de pe vremea lui Brîncoveanu. Cu toate astea, și-au bătut joc de ea. A scăpat cu greu de demolare, pe vremea lui Ceaușescu, dar cei de la Mânăstirea Antim, de care aparține acum, și-au zis că nu ar fi rău să-i dea un aer penibil. În­tîmplător, am imortalizat-o odată cu un grup de turiști francezi care râdeau, făceau poze și aruncau sporadic câte un „Oh làlà" către oroarea de termopan cu care responsabilii i-au îmbrăcat pridvorul. Creierul din spatele acestei decizii s-o fi gândit căda, domnule, și Casa Poporului era monstruoasă, dar tot vine lumea săse uite!

2. Biserica Doamnei, decît de la 1683, ctitorită de Maria, nevasta lui Șerban Cantacuzino

Termopanul este ispita supremă a zilelor noastre. Dacă au văzut că la Schitul Maicilor merge, de ce să nu facă și la Biserica Doamnei? Reduci factura cu 200 de lei iarna, scapi și de zgomot, nu mai contează că mutilezi un monument istoric. Ce e cu adevărat oribil e că meșterii termopanari au ctitorit un fel de cușcă în interiorul pridvorului. Super!

3. Mânăstirea Antim – aer proaspăt

E și locul unde și-au dat seama că e rușinos să ții aerele condiționate peste tot. Am fost în curte, ne-am plimbat, ne-a plăcut. Bunul-gust e la el acasă. Până și instalațiile de aer condiționat, care în general nu trebuie să lipsească de pe zidurile nici unei biserici sau mânăstiri cu ziduri groase unde este oricum răcoare (apropo – în ce biserică veche s-a în­tîmplat să muriți de căldură vara, astfel încât aerul condiționat să vi se pară absolut necesar?), sunt bine camuflate, după cum vedeți în fotografia alăturată. Tapetul cu imitație de zid brîncovenesc...mai rar.

4. Biserica „Sfântul Gheorghe Nou" – stilul gresie-faianță

Cu Biserica „Sfîntul Gheorghe Nou", de la kilometrul 0 al Bucureștiului, putem spune că inaugurăm o altă modă nasoală. Biserica brîncovenească de tip gresie-faianță. De fapt, au scos piatra veche a pardoselii, că le puțea de atâta istorie, și s-au gîndit că doar sublima marmură merită pusă acolo. E ca la palatele țiganilor din comuna Buzescu, cu scuzele de rigoare adresate cetățenilor rromi pentru căfolosesc expresia. Biserica mai avea ceva interesant, și nu mai are acum, prin extraordinara contribuție a preotului paroh Cărămizaru. E pictată în culori țipătoare, cu mutre de sfinți parcă luate din tablourile proletcultiste de dinainte de '90. Și încă ceva. De obicei, standurile comerciale ale bisericilor sunt puse sub forma unor măsuțe, în spatele naosului. Sau chiar afară, în pridvor, cum e la Schitul Maicilor. Sau chiar afară în curte. Ei, la „Sf. Gheor­ghe", domnul Cărămizaru a tras un ditamai buticul cu de toate, chiar în mijlocul bisericii. Acolo e aglomerația mai mare la slujbe și vadul e mai bun, pesemne.

5. Moldovița

Bijuterie din secolul al XVI-lea, mai exact din 1532, când un tip, Petru Rareș, având prea mult

în vistierie, se gândește să-l investească în imobiliare. În 2005, pardoseala de piatră originală încă mai era la locul ei. Dar anii de boom economic 2006-2008, în care economia bubuia, trebuiau concretizați în ceva, chiar dacă nu era nevoie, și stareța Benedicta se gândește să facă ceva. Respectiv, să pună marmură. Așa că azi, în 2011, turiștii și credincioșii se pot da ca pe gheață pe o pardoseală de marmură lucie. Echipa care se ocupă acum de conservarea picturii, condusă de arhitectul Boldura, i-a propus stareței refacerea pardoselii, lucru care a înfuriat-o teribil, urmarea constând în aceea că a refuzat să-i mai găzduiască și să-i ospăteze la mânăstire. În plus, verifică zilnic să vadă dacă schelele instalate nu-i zgîrie marmura. Doamnă, dar de-aia există polish!

6. Putna. Na!

La data de 4 iulie 1466, trăgând cu arcul de pe Dealul Crucii, Ștefan cel Mare alege locul pe care va fi zidită biserica Mânăstirii Putna, fără să știe că, la 10 iulie 2001, cu binecuvîntarea Cam Prea Fericitului Teoctist, pictorii Mihail și Gavril Moroșan vor începe să repicteze. Sincer, nu văzusem capodopera lor și acum m-a apucat râsul. Putna, pe dinăuntru, zici că e oricare din bisericile construite angro, în ultimii 20 de ani. Mutrele sfinților și mucenicilor au ceva din aerul ăla perfect al pozelor de cocktail corporatist. Și ca aerul stylish să dureze, putea să lipsească marmura de la Putna? Se poate pierde prilejul ca vreo băbuță mai adormită să alunece și să se dea cu crăcanele în sus?

7. Biserica Mânăstirii Polovragi

A fost zidită, în 1505, de Radu Comisul și Pătru Spătarul. Logofătul Danciu Pârâianul contribuie în 1645 cu biserica pe care o vedem noi azi, iar actuala stareță Evghenia adaugă tușa personală prin extragerea pietrei de pardoseală și înlocuirea ei cu marmură de tip Palatul Dan „Finuțu". Așa s-o ajute și bunul Dumnezeu! Eu zic că degeaba l-au blamat bucureștenii pe Videanu că schimba bordurile. Adevăratele afaceri cu pardoselile celor un catralion de biserici l-au făcut.

via Kamikaze