Am traversat Aleea Piraţilor pe un vas cu prăjituri din Yemen

Compania Bamadhaf Shipping din Aden e singura agenţie care poate aranja plecări din afara Yemenului pe un cargobot cu pasageri. Sediul lor se află pe o străduţă laturalnică a unei mahalale din aproprierea cartierului Mu’alla al portului Aden. Când am ajuns acolo erau mii de cărămizi gri în faţa clădirii, rămăşiţe de la un protest antiguvernamental pe care cei de la Guvern nu s-au deranjat să le strângă. Pe o pancartă mare roşie scria „Strada Martirului Ha’il Walid Ha’il, cel mai tânăr martir din sud.”

Două femei îmbrăcate în abaya negre se ocupau de biroul Bamadhaf. Mi-au spus că le chema Salma şi Naima. Salma purta lentile de contact albastre şi vorbea excelent engleza. Cargoboturile nu plecau zilnic. După ce-m pierdut vremea o săptămână prin Aden am reuşit să-mi rezerv un loc pe o navă care transporta spre o sută de tone de prăjiturele spre Somaliland.

Berbera, portul în care voiam să ajung, seamănă cu Mogadishu la fel cum Erbil seamănă cu Bagdadul. Este cel mai mare oraş de pe coasta regiunii autonome Somaliland, separată complet de Somalia: monedă diferită, guvern diferit, vize diferite şi un respect complet diferit faţă de legile ţării.

Vaporul se numea Al Medina şi avea în el o încărcătură de 30 000 de dolari în biscuiţi pentru Sandviş Abu Whalid. Ca să urc la bord aveam nevoie de aprobarea Şefului de Port din Aden. Naima mi-a spus clar: „Nu poate să-ţi spună nu. Nu are niciun drept să facă asta.”

Şeful de Port m-a primit într-o cameră luminoasă aflată pe cel mai înalt nivel al unei clădiri care arăta ca puntea unei frigate britanice. Era îmbrăcat în uniformă completă – albă cu nasturi de aur. Lângă el stătea un ofiţer. După ce i-am explicat situaţia a rămas pe gânduri un timp.

„Nu” a spus el cu indiferenţă.

Cu şase săptămâni mai devreme un vas somalez supraîncărcat se scufundase chiar în faţa portului. Guvernul din Yemen ţinea prea mult la sprijinul şi alianţa cu SUA pentru a mă lăsa pe mine să mă înec în larg. Nu aveam de ales decât să-i accept răspunsul şi să merg mai departe.

Într-o cameră încinsă de lângă debarcader am cunoscut un tip care arată ca Harvey Weinstein şi care vorbea cu răsuflările astmatice ale lui Jabba the Hut. Mi-a spus că el lucra pentru o agenţie care-mi putea oferi trecere liberă, atât timp cât semnam un document care-l absolvea pe el de toată responsabilitatea în caz că crăpam. Deşi m-a asigurat că-mi va duce mai departe cererea, şansele erau mici.

Apoi mi-a venit o idee. Dacă tot voiam să fac ceva ilegal, nu părea o idee rea să încep să dau şpagă. Într-o oră Naima a redus totul la 100 de dolari biletul şi încă 100 şpaga.

Am transformat o bancnotă de o sută de dolari în unele mai mici în moneda yemenită. Le-am dat şpăgi tuturor de la şofer, până la salahorii de pe debarcader. La intrarea în port, omul meu de legătură din Bamadhafa prezentat paşaportul meu unui tip fără uniformă care a făcut gestul universal pentru „Ce pula mea e asta?!”

Omul meu de legătură i-a palmat vreo sută de riali (cam 4,5 dolari): „N-am văzut nimic.”

După toate astea n-a mai apărut vaporul. Motorul s-a stricat. Am aşteptat toată noaptea mestecând qhat ca să mai treacă timpul. A doua zi a sosit vaporul. Al Medina era colorat maroniu, era lung de vreo 35 de metri şi era acoperit cu totul cu o cârpă de pergament. Avea ridicat steagul Yemenului. Aş fi putut să traversez tot perimetrul vasului în 20 de secunde.

Am amânat plecarea la câteva minute după ce am părăsit portul când apunea soarele în Aden. „Problemă” a spus Hari, inginerul kenyan al vasului.

La sfârşitul zilei nava a luat-o în largul mării întunecate şi am plutit în golful îngust pe care unii marinari îl numesc Aleea Piraţilor. Am vomit timp de trei ore la marginea vasului. Era ziua mea.

La sfârşitul lui Ianuarie aerul nocturn din Golful Aden e superb, o vreme perfectă pentru somn. La bord sunt încărcătorare de mobile şi suporturi pentru boxe de iPod. Ne căcam în ocean prin găleata imensă, cât un om de mare, care are fundul tăiat. Iniţial era înspăimântător cu marea care te stropea de jos. În timp ce paznicii au schimbat garda cineva mi-a întins o saltea şi mi-a zis să mă culc. Înainte de răsărit, steagul Yemenului a fost schimbat cu roşu, alb şi verde, culorile Somaliland, peste care stau o stea neagră şi crezul islamic: Nu există alt zeu decât Allah şi Mohamed e profetul lui. Când s-a ivit soarele eram deja în ape africane.

***

A crescut mult numărul de nave de război din Golful Aiden şi acum nu prea mai există riscuri pentru vase precum Al Medina. Piraţii au făcut multe încercări asupra petrolierelor care circulă prin strâmtoarea îngustă dintre Yemen şi Djibouti, dar numai trei tâlhării au avut succes în 2012.

Majoritatea celor din echipajul nostru de zece oameni erau din Kenya, Tanzania şi Somalia. Jirani, unul dintre membrii echipajului m-a lăsat să  manevrez cârma navei. Nimeni nu s-a speriat. S-au adunat toţi să se uite la mine cum navighez. A fost mai greu decât mă aşteptam; o mutare de un centimetru în direcţia ceasornicului  ar fi putut să aibă un efect imens, sau niciunul. Până la urmă valurile ne-au împins uşurel şi haotic spre Dijbouti.

În timp ce stăteam pe băncuţa verde a căpitanului şi navigam cu picioarele pe cârmă, am simţit nevoia să apăs acceleraţia. Mergeam doar cu 12 kilometri pe oră. Alerg eu mai repede de atât.

Hari a observant şi a dat acceleraţia la minim. Mi-a spus că marea nu era lină. Dacă am fi băgat o viteză mai mare, nava s-ar fi crăpat de valuri.

Privind în urmă expediţia mea prin Aleea Piraţilor ăsta a fost cel mai periculos moment al călătoriei.

Am ajuns în Somaliland în mai puţin de 22 de ore. Podişurile Ogo se întindeau galbene precum coama unui leu pe lungimea coastei sub un vânt de iarnă. La portul estic Berbera, vase de lemn naufragiate şi cargoboturi pe jumătate ruginite erau aşezate unele lângă altele precum piesele de maşini din târgurile auto din New Jersey.

„Bine ai venit!” a ţipat Hari la mine.

Traducere: Mihai Popescu