De ce explodează uneori sicriele

Fotografie dintr-un pictorial VICE excelent despre doi frați lituanieni care sunt amândoi antreprenori de pompe funebre și muzicieni, de fotograful german Max Merz.

Oamenii au obiceiul să păstreze totul. De la scrisori de la foste iubiri până la plăcuțele cu număr ale mașinilor vechi, tindem să ne atașăm de lumea materială și să ținem în jurul nostru lucruri care au expirat demult. Trupurile omenești nu fac excepție – nu ni se pare ciudat să cheltuim mii de dolari ca să păstrăm corpurile celor dragi. Din păcate aceste încercări de a păcăli procesul natural de descompunere poate avea efecte bizare, cum e sindromul sicriului explodat.

Înainte să trecem la cadavre explozibile, să vorbim puțin despre modul în care încercăm să evităm descompunerea. Oricare ar fi argumentul dat de familie și prieteni, fie el religios, emoțional sau speranța unei reînvieri SF, industria morții oferă multiple opțiuni de a stopa descompunerea.

Una dintre ele e îmbălsămarea, care e adesea folosită în situații în care decedatul e expus pentru a fi văzut de toată lumea. Poți obține și mai multă protecție dacă alegi depunerea corpului într-un mausoleu în loc să-l îngropi în pământ. Dacă încă nu ești mulțumit, există și sicrie protectoare, sigilate cu cauciuc pentru a nu permite accesul niciunui agent de descompunere. Dar toate astea nu sunt deloc ieftine și când o să vezi nota de plată, o să ai chef să mori și tu, pe loc.

Cheltuirea banilor pe așa ceva e inutilă, în orice caz. Nu putem opri biologia. Toate organismele se vor descompune la un moment dat, inclusiv cadavrele protejate de ziduri de marmură și benzi de cauciuc. Autoliza, sau auto-digestia, începe la scurt timp după moarte, chiar înainte să apuci să contactezi antreprenorii de pompe funebre. Oxigenul se epuizează, organismele anaerobe încep să dezmembreze corpul, transformând rămășițele unei persoane în acizi organici și gaze. În cunoscuta (și dezgustătoarea) fază de umflare a descompunerii, acumularea de gaze face corpul putrezind să se umfle, în timp ce țesuturile se înmoaie și se lichefiază.

Sindromul sicriului explodat, cum e numit în industria morții, are loc atunci când aceste procese de descompunere nu au destul spațiu să se desfășoare. În minunatul serial „Ask a mortician", antreprenoarea de pompe funebre Caitlin Doughty spune: „Corpul în descompunere trebuie să stea la aer ca să se poată deshidrata. Dar în sicriele acelea super sigilate și vidate, gazul și fluidele nu au pe unde să iasă, așa că trupul devine un fel de bombă."

În cele din urmă, când presiunea devine destul de mare în sicriu, bum! Crapă și zidurile mausoleului, așa cum s-a întâmplat recent în Melbourne, iar sicriele se distrug. Ca să nu mai spunem de curățenia teribilă care urmează după.

Poate n-ați auzit de astfel de cazuri, dar producătorii de sicrie le cunosc foarte bine. Așa că au construit modele noi de sicrie cu valve pentru gaz. În plus, după cum notează Mark Harris în cartea lui „Chestiuni de înmormântare", alte metode de a evita coșmarul unui sicriu explodat ar fi lăsarea capacului sicriului nesigilat în mausoleu (ceea ce înseamnă că degeaba ai dat banii pe un sicriu super sigilat) sau plasarea sicriului într-o pungă gigantică din plastic.

Revenim la biologia pe care am învățat-o cu toții în liceu. Organismele trăiesc, mor și se descompun. Descompunerea creează gaze, gazul are o masă și dacă închizi masa aceea într-un spațiu prea mic, vor exista consecințe. Totul e atât de simplu și evident – bineînțeles că se întâmplă așa! Dar multora nici nu le trece prin cap. Deci data viitoare când sunteți într-un mausoleu și vedeți capacul unei camere deschis, o să știți de ce (și probabil o să vă scârbiți puțin).

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește și:
Trăind de pe urma morţii
Interviu cu un vampir