Sculptură în sunet

Timon Botez este un artist norvegian de origine română care, când vine în vizită, locuiește chiar în muzeul de artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck. Este descendentul direct al acestei dinastii care a făcut istorie în arta românească (după cum ar explica Pavel Șușară situația). Lucrările lui sunt undeva în zona de sound image, un fel de peisaje sonore, efemere și contextuale, pe care le construiește modelând forme după criteriul acusticii, în diverse tipuri de material (preferatul lui este lemnul).

Ce m-a atras la lucrările lui este tocmai caracterul contextual – ele contează doar în momentul în care le vezi, degeaba te uiți la fotografii sau citești despre ele. Timon refuză să le înregistreze video, iar asta m-a intrigat având în vedere că majoritatea artiștilor sunt disperați să-și expună lucrările de acest tip online, sub formă de video, ca să nu le vadă doar cei care merg la expoziție. Și pentru că nu am fost niciodată la o expoziție de-a lui și am avut contact cu instalațiile prin documentare, m-am simțit destul de frustrată la interviu în timp ce încercam să formulez niște întrebări inteligente despre lucrările la care am avut acces prin intermediul unei mape de prezentare.

BOTEX este brand-ul umbrelă sub care își desfășoară activitatea, influențată în cea mai mare parte de caracteristicile fizice ale sunetului, care îl fascinează prin efemeritatea și evanescența lor. Ultima lui vizită în București a fost acum câteva săptămâni, pentru a vedea spațiul în care urmează să producă o instalație audio în cadrul EBienale), adică bienala de artă contemporană a Festivalului Internațional George Enescu. M-am întâlnit cu el la Galateca, spațiul în care va fi expusă instalația sa în luna septembrie și primul lucru care m-a frapat a fost că arată ca un norvegian născut, nu făcut. Cei câțiva norvegieni pe care i-am cunoscut la viața mea erau, în capul meu, un reper pentru cei mai albaștri ochi din lume, un albastru metalizat, un pic alien. El îi are mai albaștri.

Timon în interviu pentru VICE la Galeria Galateca, iulie 2013

VICE: Bună Timon, cum ai devenit interesat de sunet, ca artist?

Timon Botez: Mă preocupă asta cam de șase ani. La școală am învățat tipografie și grafic design și am lucrat la propriile mele proiecte; am observat ce se întâmplă atât în zona artistică cât și în cea comercială. Apoi am început să fac muzică cu un prieten. Doar ce mă întorsesem de la Londra după o perioadă de locuit în Boston. Lucrul cel mai evident pe care îl puteam face era să combin grafica și conținutul audio, asta mi se juca undeva în spatele minții. Am experimentat cu aceste concepte, îmi plăcea unde mă duceau. Am construit un fel de speaker-e care să fie suportul pentru un performance și ne-am trezit cu un mix foarte interesant de elemente vizuale și grafice. Am lucrat împreună patru ani, apoi m-am mutat la New York și am lucrat în continuare, dar distanța și-a spus cuvântul.

Ce este mai important pentru tine, explorarea propriei relații cu sonoritatea mediului artificial sau cercetarea teoretică în aceste domenii? 

Cred ca fac parte din prima categorie. Istoria cercetărilor mele în domeniul sunetelor este foarte intuitivă. Când ai o idee și ceva îți atrage atenția, vrei să afli mai mult și cercetezi cum se poate transforma într-un sound. Încerc să traduc toate aceste idei în sunet printr-u proces intuitiv și subiectiv.

Timon Botez, Sweet Acquisition, New York 2011

Mi-a atras atenția lucrarea “Sweet Acquisition” - ceva între cabinet de curiozități și buffet, și aici mă gândesc la lucrarea lui Jean-Baptiste Siméon, “Le Bufet”. 

Lucrarea a fost relevantă pentru următorul proiect pe care l-am facut și a jucat un rol important în partea de documentare. Am început să plasez instrumentele intuitiv în spațiu și să mă joc cu lumini, în timp ce făceam fotografii. La un moment dat au apărut fructele și s-au creat noi conexiuni. Când faci ceva la care adaugi apoi alte elemente, creezi un tip de narativitate imaginativă.

Cum a început colaborarea cu EBienale?

Să fiu sincer, nu sunt sigur. Cineva a văzut o instalație într-un spațiu foarte interesant în Detroit și mi-a scris, pentru că evenimentul în sine încearcă să extrapoleze ideea de muzică clasică contemporană la arta contemporană care folosește sunetul ca mediu de expresie. Majoritatea lucrărilor mele sunt “site specific” (sunt create special pentru spațiul în care sunt expuse și depind în mare măsură de acel context, n.r.) A fost foarte important pentru mine să vin înainte de eveniment și să relaționez cu spațiul în care voi dezvolta instalația, să verific acustica. M-am tot gândit la acest concept de cavitate ca rezultat al impactului unui obiect care este aruncat în aer și lovește o suprafață. Este ceva foarte interesant în a arunca ceva cu putere în aer și sunetul asociat acestei forțe. Ai mai multe componente pe care le lasă la impact: obiectul, forma lui și cicatricea. Pot explora diferite subtilități legate de toate aceste elemente și de suntet. Mi se par o pistă bună, pe care urmează să o raportez la spațiul din expoziție.

Cum îți documentezi lucrările, având în vedere că sunt site specific?

Am încercat să-mi documentez munca cu fotografie, dar sunt într-adevăr greu de documentat niște lucrări concepute pentru a oferi un anume tip de experiență legată de un anumit spațiu. Am simțit că video, ca mediu, nu face acestă dreptate, mi se pare un compromis, de aia am preferat să lucrez cu fotografie. Așa pot asculta separat sunetul și mă uit la fotografii, care susțin partea vizuală.

Variable Rushjob Performance rig New York 2010.

În ce fel te raportezi la corpul uman în lucrările tale?

Privesc corpul uman ca pe o structură, și dacă consideri omul un instrument, sunt multe indicii audio ale formei, masei, înălțimii, rezonanței etc. Mă interesează felul în care corpurile umane sunt construite și asta m-a inspirat când am dat formă acelor instrumente de lemn. Practic, controlez sunetul pe care un astfel de instrument îl produce prin felul în care îi conturez forma. Ar suna cheesy dacă aș spune că sculpez sunetul, dar cred ca ideea surprinde. Sunetul este un mediu fascinant. Nu-l vezi, este peste tot, dar are comportamente foarte caracteristice. Într-o astfel de instalație ai input-ul, iar sunetul este controlabil (cum traversează camera, cât timp stă în cameră, în ce măsură este locat în poziția sursei sau este direcționat către podea) prin felul în care configurezi spațiul. Ai aceste instrumente care se comportă diferit la nivel de sunet, dar dacă le auzi împreună oferă nuanțe foarte speciale cu o estetică instrinsecă a mișcării aerului.

Cum te raportezi la România și la publicul de aici?

Mereu am încercat să găsesc scuze să vin în România și aș profita de orice ocazie să îmi petrec ceva timp aici. Prima oară am venit în timpurile grele, când aveam un an, apoi când aveam cinci și am încetat să mai vizităm în anii ‘80, când bunica mea s-a mutat la Paris.

Mulțumim Timon, sperăm să te vedem cât mai des pe la noi. 

Galeria Galateca.

Puteți vedea instalațiile lui Timon între 1-28 septembrie la galeria Galateca în cadrul EBienale - bienala de artă contemporană a Festivalului Internațional George Enescu. Urmăriți-l pe Timon Botez pe site-ul său.