Iarba și bunele maniere - Cum să găsești iarbă în turneu

Atunci când nu stau acasă în fotoliu, pufăind din pipă și meditând la subiectul următor pentru rubrica asta, îmi trăiesc fantezia clasică din copilărie: fac pe rockstarul. Am bătut la tobe într-o grămadă de trupe de când mă știu, dar niciodată n-am ajuns prea cunoscut. În orice caz, proiectul în care sunt acum îl simt cel mai aproape de mine.

Sunt într-o trupă numită The Kominas, un gașcă de punkiști maronii care cântă în orașe europene de câteva ori pe an, de obicei la vreun festival cultural care încearcă să-i facă pe musulmani să pară mai umani în ochii publicului. Suntem potriviți pentru asta. Am fost prin UK, Norvegia, Franța, Germania, Austria și câteva alte țări europene ca să cântăm punkul nostru musulman, care e musulman doar din cauza numelor și a culorii pielii noastre.

Ca grup, eu și tipii nu suntem deloc pretențioși. Ne purtăm mai mult ca niște turiști decât ca trupă în turneu. Dormim unde ne cazează ei, mâncăm ce ni se oferă și apărem la timp la probele de sunet. Singura noastră cerință e să ne facă rost de verde.

Evităm să ridicăm această problemă în timpul planificării. De obicei vorbim despre asta pe drumul de la aeroport spre hotel, când organizatorii sunt blocați cu noi în mașină și n-au scăpare. Reacțiile sunt diferite: unii cooperează imediat la modul serios, alții se amuză, alții neagă vehement existența drogurilor în țara lor. Dar noi știm că dacă există puștani care vor să vină la un concert punk, atunci există și iarbă.

Oslo

Până acum, cea mai ospitalieră țară din acest punct de vedere a fost Norvegia, unde am fost aduși din aeroportul din Oslo direct acasă la un super drogalău care ne-a spart creierii înainte să ne trimită unde eram cazați. Ni se dădeau pumni întregi de iarbă zilnic. Singura problemă era că iarba nu era atât de tare ca cea de acasă. O consumam împreună cu o cantitate zdravănă de bere norvegiană. Din fericire, norvegienii sunt niște oameni atât de simpatici și prietenoși încât ne simțeam sparți tot timpul de prea mult bine.

Londra

Următorul stop al turneului a fost Londra, unde am aterizat fix în mijlocul revoltelor din 2011. Ascunși într-o casă lângă stația Farringdon, ne-am aventurat afară și ne-am întâlnit cu cel mai jegos puști pakistanez plin de cicatrici. Abia am avut curajul să-l lăsăm să intre în mașină. Ne-a dat niște iarbă cu gust de scorțișoară și păr ars. Captivi în apartament, ne-am plâns de milă tot restul serii, uitându-ne la televizor la bătăile din stradă și întrebându-ne dacă toți oamenii ăia bătăuși au idee de unde se poate lua niște iarbă ok.

Berlin

La scurt timp după eșecul din Londra, am ajuns în Berlin, unde nu aveam stabilit nimic oficial și ne aștepta prietenul unui prieten care s-a dovedit a fi o comoară de băiat. Ne-a găsit un loc unde să stăm, ne-a dus prin tot orașul și ne-a arătat locul de unde putem lua iarbă de câte ori vrem. Cum sunt spartul grupului, a trebuit să mă aventurez în tufișurile din parcul local și să iau legătura cu echipa de africani care vindeau ce aveam nevoie. Am vorbit drăguț cu ei, ne-am împrietenit și m-am ales cu juma' de gram bonus. Calitatea ierbii era superioară față de orice se găsește de obicei în orașele de pe coasta de est. Astfel ne-am putut bucura la maxim de minunile Berlinului, unul dintre cele mai cool orașe de pe planetă.

Milano

În momentul ăsta, The Kominas sunt în Milano pentru a cânta la Festivalul Anual de Clovni din Milani (nu mă întrebați cum s-a ajuns aici). Știam deja din experiența cu Roma că vom găsi doar hașiș scump și prost. Ni s-a confirmat asta din prima noapte. Am găsit ceva într-un bar plin de studenți. Hașișul italian e dezamăgitor: îți dă o senzație foarte plăcută când îl inspiri, dar nu duce la nimic. Noaptea trecută, am fumat cu basistul o grămadă de căcat prost sperând să ne spargem la un moment dat, dar ne-am ales doar cu dureri de cap.

Când călătorim în ținuturi depărtate, e clar că nu prea avem noroc cu iarba. Chiar și când ni se promite ceva bun, tot trebuie să așteptăm până ajungem la rezervele de acasă ca să ne putem bucura de efectele reale ale THC-ului. Poate că dorința stereotipică a americanilor ca totul să fie mai mare, mai rapid și mai puternic ne-a binecuvântat cu unele dintre cele mai tari specii de marijuana din lume. Sau poate că frații noștri europeni așteaptă să plecăm și apoi scot rezervele bune de iarbă pe care le păstrau pentru ei. Mi-ar plăcea să cred că ne-au dat ce au mai bun, doar că nu le pasă atât de mult de calitate, sau că pur și simplu nu găsești iarbă fantastică peste tot.

În timp ce scriu aceste ultime gânduri, topesc și rup în bucățele ultima bucățică de haș pe care o avem. Nimeni nu e entuziasmat s-o fumeze. Dar avem nevoie de ceva să ne dea putere înainte să pornim prin oraș în căutare de locuri mișto. S-ar putea să avem nevoie de niște groupies, de fapt.

@ImYourKid

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește și restul articolelor din rubrica noastră jovială Iarba și bunele maniere.