Publicitate
18+

​Cum să fii singură și fericită: Ghid pentru fete hetero

Trăiește clipa cât mai poți, gagico, pentru că acuși o să te trezești că asculți visele altcuiva, îi storci coșurile de pe spate și îl asculți cum sforăie noaptea.

de Lucy Hancock
12 Mai 2015, 10:37am

Fotografie de Jason Macdonald

Ani de zile, fetele singure au suferit de o criză de PR, de la Ioana d'Arc și până la Elisabeta I. Am scăpat de acuzațiile de vrăjitorie, dar nici nu putem spune că am scăpat cu totul de stigmatul fetei singure. Biata fată singură care plânge, se uită la seriale și mănâncă înghețată cu linguroiul.

Dar poate fi foarte mișto să nu fii într-o relație. Noaptea trecută, după ce am ras înghețata din frigider și mi-am șters lacrimile, mi-am dat seama că vârsta de douăzeci și ceva de ani e perfectă pentru burlăcie. Pentru că nu e perioada potrivită să te uiți la House of Cards și să ștergi stropii de pișat ai altcuiva de pe colacul veceului. E perioada potrivită să bei pe stradă și să cazi de pe scuter cât încă ai oasele flexibile și se repară rapid.

Fetele singure nu ies neapărat la prânz în fiecare săptămână să vorbească despre bărbați și nici nu merg să se îndoape cu fast food de Valentine's Day. În schimb, se distrează cu prietenele și nu au pe cap grija grămezii de șosete bărbătești de lângă pat.

Iată un ghid care să te ajute să scoți tot ce e mai bun dintr-o situație care are prea des conotații negative.






IEȘI DIN FAZA DE NEGARE

Prima regulă e să fii onestă. Tipul care îți aduce pizza știe că locuiești singură, deci nu mai striga „A venit pizza!" în tot apartamentul când îl auzi că sună la ușă. Ești singură și e ok; n-ai nevoie să găsești justificări nici pentru tine, nici pentru alții.

Nu te apuca nici să juri credință „surorilor" tale și s-o citezi pe Beyoncé de parcă ar fi Gloria Steinem. Nu e nevoie s-o arzi cu replici e genul: „Când ești într-o relație, e imposibil să te dezvolți personal, știi?" De câte ori spui „ADOR să fiu singură", cu o voce ușor ezitantă și răgușită, undeva în lume, cineva scoate o altă cutie de paste congelate pentru o singură persoană din cuptorul cu microunde.

Prietenii te mint – bărbații nu sunt intimidați de tine. Pur și simplu nu l-ai găsit pe cel potrivit pentru tine. În orice caz, o ciocolată nu-ți poate da limbi, așa că nu le mai spune oamenilor că îți place mai mult decât sexul. Toți o să-și facă griji pentru tine.

Ieși și distrează-te. Spre deosebire de mătușile tale, nu-ți voi spune că uterul îți expiră mai rapid ca un avocado copt; îți voi spune că, înainte să-ți frângi mâinile că o să ajungi fată bătrână, poate vrei să-ți amintești că anticoncepționalele există cu un motiv: ca să putem cunoaște oameni în cluburi, să facem sex cu ei și apoi să ne îngrozim de replicile cretine pe care le spun fără să ne facem griji că progenitura lor va crește în noi.

Fotografie de Carl Wilson

SEX LA ÎNTÂMPLARE

Una dintre bucuriile vieții de fată singură e că există mari șanse ca orice tip cu care vrei să ți-o tragi să vrea și el să ți-o tragă. Asta înseamnă că ai de unde alege, ai un bufet întreg de puli la dispoziție.

Dar dacă vezi că partidele astea de sex fără obligații nu-ți fac bine, nu insista cu ele. Dacă te întristează a doua zi sau te fac să te simți ciudat, las-o baltă. Doar nu vrei să ajungi să plângi încetișor în fiecare noapte în brațele unui necunoscut.

După ce ai ajuns aici, următorul pas e să-ți găsești un partener sexual semi-stabil. Îți recomandăm să alegi pe cineva foarte nepotrivit și pasional, un tip care nu are griji și nici măcar un cearșaf pe saltea.

Când ești în baie și te razi la subraț, stai la o discuție cu tine însăți. Întreabă-te: o să am un orgasm în seara asta? Dacă nu crezi că o să ai, trimite-l pe gagiu acasă imediat pentru că strici feminismul pentru toată lumea cu sexul penibil, groaznic, anorgasmic pe care vrei să-l faci doar ca să-ți dovedești că ești atrăgătoare. Iar dacă te lași convinsă s-o faci fără prezervativ, atunci meriți usturimile și iritația cu care o să te procopsești până la urmă. N-ai cum să fii fericită, singură și cu gonoree.

MATRIMONIALE

Numai cuvântul ăsta îți dă fiori pe șira spinării, nu? Majoritatea oamenilor cu care o să ieși la întâmplare o să fie plictisitori sau o să aibă un caracter respingător pe care n-ai cum să-l detectezi dintr-o poză de profil.

Dacă folosești o aplicație matrimonială, nu te obosi să fii ironică sau subtilă. Tinder e ca cocaina: toată lumea se preface că-l urăște, dar îl folosește compulsiv în fiecare weekend. Nu juca roluri, fii tu. Nu-ți decupa brațele din poză, oricum o să ți le vadă până la urmă. Și nu-ți pune la profil o poză în care ești înconjurată de prietene. Nimic nu e mai descurajant decât o fată oarecare dintr-o fotografie cu șase fete.

Dacă te-ai săturat de sex și vrei doar confirmări că ești mișto, flirtează cu barmani, vânzători și tații prietenelor. E amuzant uneori, dar n-o duce până la capăt. Nu e acceptabil să ți-o tragi cu șoferul Uber care te-a dus acasă.





CUPLURILE

Poți fii sigură că toate cuplurile din viața ta și-au pierdut apetitul pentru aventură și nu mai au conversații decât despre plantele din casă.

Așa că, atunci când un cuplu stabil te invită la un eveniment care pare promițător, nu fi naiv: amintește-ți că persoanele aflate în cuplu sunt mincinoase. Nu le pasă că interesele lor sunt diametral opuse de interesele vaginului tău.

Uneori, cuplurile o să încerce să te cupleze cu prieteni single de-ai lor. Cuplurile vor să te așeze la casa ta, așa cum sunt și ei. N-au chef să iei pilluri și să-ți scrâșnești dinții până dimineața în fața pupitrului DJ-ului. Vor să meargă acasă și să facă sex plictisitor pentru care nici nu e nevoie să se spele pe dinți. Și vor ca și tu să faci același lucru, ca să nu-și mai facă griji despre tine.

Nu uita că „îmi fac griji pentru tine" înseamnă, de fapt, „am o relație tristă și sunt disperat". Și cine o să fie lângă ei când se despart? Tu. Și astfel, am ajuns la capitolul...

ALEGE-ȚI BINE PRIETENII

Imagine via Khord08

Cei mai buni prieteni sunt grozavi. Te ajută să muți canapeaua, îți ascultă toate căcaturile și-ți spun când ai ceva între dinți. Dar când vine vorba de distracție și prietena ta cea mai bună e într-o relație de cinci ani, nu e afacere.

Trebuie să-ți faci prieteni de noapte. Genul de fete cu prea mult entuziasm, cu flori și sclipici în păr, care, în secret, sunt în competiție unele cu altele. Genul de tipă pe care, la bază, o urăști, dar care e dispusă să împartă un gram cu tine și să te țină de mână la festivaluri în aer liber. Dă-te cu sclipiciul ei, flirtează cu amicii ei de sex masculin și scoate-ți buricul la vedere până nu e prea târziu să-l mai arăți.






E o prietenie de alianță. Nu contează că n-aveți despre ce să vorbiți atâta timp cât vă puteți face selfie-uri. Vestea cea mai bună e că noile tale prietene de căcat nu te prea plac nici ele, ceea ce e perfect, pentru că n-o să se supere pe tine când le lași baltă în club ca să mergi să faci sex cu tipul pe care l-ai agățat la bar.

IUBEȘTE-TE PE TINE ÎNSĂȚI

E un noroc să fii singură, pentru că poți face tot felul de porcării. Poți să nu speli vasele, să înfunzi cada cu păr și să lași tampoanele la vedere peste tot. Poți fi cât de dezgustătoare vrei în spațiul în care locuiești.

În plus, atunci când nu faci dezordine, poți să explorezi toate felurile de masturbare posibile. Ai timp să te mângâi, să-ți explorezi corpul. N-o face pe fugă, acordă-ți răbdare. Caută niște filme porno bune, apoi niște filme porno ciudate. Descoperă-ți fetișuri noi. Doar ai atâta timp, nu?

Fotografie de Jake Lewis

Dar nu duce lucrurile prea departe; nu e nevoie să povestești la toată lumea ce experiențe ai avut cu tine însăți și ce grozav e noul tău vibrator care e super luuung și zdravăn și a meritat toți banii. Nu-i da un nume și nici nu te apuca să-l introduci în conversațiile cu prietenele. Și nu-l șterge, după ce l-ai spălat, cu prosopul comun, cu care se șterge pe mâini lumea care vine pe la tine. E urât.

E DISTRACTIV SĂ PETRECI TIMP SINGURĂ

Probabil te-ai săturat de compania ta până acum, dar gândește-te că nu există persoană cu care să ai mai multe în comun. Ești mișto. Ești cea mai tare. Știi să faci salate minunate și părul tău are volum.

Trăiește clipa cât mai poți, gagico, pentru că acuși o să te trezești că asculți visele altcuiva, îi storci coșurile de pe spate și îl asculți cum sforăie noaptea. O să cunoști pe cineva la un moment dat și o să te îndrăgostești așa de tare încât o să locuiți cinci ani împreună.

Viața e mult mai mult decât trezirea în fiecare dimineață lângă mirosul aceluiași scalp. Energia de a face lucruri noi, ciudate și interesante scade în timp, așa că folosește-o cât o mai ai. Mergi pe jos spre casă, chiar dacă drumul are două ore jumătate. Uită-te în jur la clădiri, la oameni, la nori. Dă-te cu rolele cu un tip pe care l-ai cunoscut în parc. Vopsește-te blondă măcar o perioadă scurtă, ca să vezi cum e. Flirtează cu bătrâni bogați în baruri ca să bei cocktailuri gratis. Contractează gonoree. Mănâncă spumă de ciocolată. Poți face ce vrei pentru că ești tânără și singură și n-ai nicio responsabilitate, poate doar să plătești abonamentul la telefon. Joacă-te mult și bine înainte să te lași prinsă în capcana unui credit comun cu viitorul partener de cuplu.

@lucyannhancock

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook

Mai multe ghiduri:
Ghid pentru cei care merg singuri la concerte
Ghid de supraviețuire când ești lefter la 20 de ani
Ghid de festival pentru cei peste 20 de ani
Ghid de feminism pentru tipi