Chestii

Tot ce trebuie să știi ca să nu o iei razna când te muți singur

Un psiholog te învață cum să treci peste greutățile vieții solo.
29.3.17

Am un apartament destul de mișto. Cu tavan înalt, spălătorie la parter, camere spațioase (am o canapea în dormitor) și o priveliște superbă spre podul George Washington. Dar, la fel ca în orice apartament decent din New York City, e imposibil din punct de vedere fizic și financiar să locuiești în el singur.

Are două dormitoare și a fost transformat în unul cu trei dormitoare, pe care îl împart cu alți trei tipi (roagă-te pentru cei doi care sunt nevoiți să împartă o cameră). Dacă le mai pun la socoteală și pe iubitele lor, care uneori par să se fi mutat aici definitiv, în casă locuim șase oameni – și toți ne batem pe o singură baie.

Publicitate

Mă întreb adesea cum ar fi să locuiesc singur. Sunt mulți tineri de 24 de ani care se tem să nu cumva să devină adulți dacă se mută singuri și preferă să aibă colegi de apartament, dar eu fac asta doar din motive financiare. Sunt uimit că atâția oameni de vârsta mea nu-și doresc un loc doar al lor.

Citește și: Masturbarea când ai colegi de apartament

„Ființele umane sunt creaturi relaționale", a zis Daniel Gaztambide, psihologla spitalul Mount Sinai St. Luke din New York City. Se pare că unii dintre tineri suferă de sindromul Peter Pan și nu vor să se maturizeze pentru că se tem că n-o să mai dea ochii cu altă ființă umană vreodată. Fascinant.

„Chiar și cea mai distantă, nesuferită și neplăcută persoană din lume tânjește la o conexiune de un fel sau altul, iar de-a lungul vieții învățăm diverse metode prin care facem aceste conexiuni să se întâmple sau prin care rezistăm atunci când nu suntem conectați", a zis Gaztambide.

Așadar, articolul ăsta e pentru tinerii ca mine, care sunt pregătiți să facă pasul cel mare. Cum milenialii sunt mai sensibili decât generațiile dinaintea lor, l-am rugat pe Gaztambide să ne învețe cum să supraviețuim când locuim singuri.

Pasul unu: Ieși din capul tău

Așa cum, în prezent, mă întreb cum ar fi să merg prin apartament fără să calc pe un coleg sau pe o prietenă de-a lui, când locuiești singur petreci mult timp despre cum va fi următoarea etapă a vieții tale – poate o să umpli spațiul ăla gol cu un partener de viață, copii și un câine.

Dar după ce te-ai mutat în propria casă, e important să nu petreci prea mult timp scufundat în propriile gânduri.

Publicitate

„Poate fi distractiv să-ți folosești imaginația ca să te gândești la ceva ce-ți dorești să realizezi, dar dacă doar stai pe canapea și faci planuri fără să faci un pas în direcția dorită, asta ar putea fi o problemă", a zis Gaztambide.

Dacă visezi excesiv la cum ar fi să nu mai fii singur, „s-ar putea să fantazezi atât pentru că ești prea anxios ca să pui pasul în aplicare".

Citește și: Cum e să trăieşti cu o formă severă de anxietate

Singurătatea poate fi un catalizator pentru anxietate dacă ești deja o persoană anxioasă. Când suntem singuri și lăsăm mintea să zburde, toți ajungem să avem un fel de discuție în contradictoriu cu cineva în capul nostru. Poate cu un coleg de muncă sau cu un membru al familiei. Ne gândim ore în șir la replici pe care i le-am da sau la ce am zis la un moment dat într-o dezbatere care a avut loc acum câteva săptămâni, luni sau ani. Gaztambide zice că genul ăsta de reflecție e verișorul răutăcios al visatului cu ochii deschiși.

Nu ești nebun dacă faci asta. Dar cu cât petreci mai mult timp în singurătate, e important să nu te blochezi în scenarii fictive. Cel mai bine ar fi să te concentrezi pe oameni care nu trăiesc în capul tău – oamenii ăștia se numesc prieteni.

Pasul doi: Nu face dragoste cu telefonul

M-am combinat cu o tipă pe internet, așa că înțeleg tendința de a uita că oamenii pe care nu-i vezi niciodată în viața reală nu-ți sunt, de fapt, prieteni.

Când ai propria casă și prietenul tău cel mai bun nu mai doarme în camera de alături, îmi imaginez că e și mai dificil să nu gravitezi spre interacțiuni digitale – postări pe Twitter, live streaming sau conversații pe Skype. Dar dacă internetul e singura ta conexiune cu lumea din afara apartamentului, o să ratezi niște experiențe umane fundamentale. Experiențe mult mai satisfăcătoare decât ce ai în telefon.

Publicitate

„Când relaționezi față în față cu cineva, se întâmplă ceva foarte radical", a explicat Gaztambide. „Observăm anumite expresii, semne de emoții și dinamici ale celeilalte persoane și – natural, fără să ne dăm seama – le imităm."

Acest proces de imitație întărește relația organică pe care o avem cu persoana respectivă.

Citește și: La dracu' cu colegii de apartament de căcat

O parte din această relație se pierde când lipsește interacțiunea față în față. „Degeaba te uiți la persoana respectivă pe un ecran, imaginea e distorsionată. E interactivă, dar limitată pe niște planuri fundamentale."

Dacă te-ai întrebat vreodată de ce atâtea povești de dragoste de pe internet s-au încheiat imediat ce persoanele s-au întâlnit, e din cauză că pur și simplu nu cunoști cu adevărat persoanele de pe internet. Sunt niște necunoscuți până când nu ai experiența radicală de a sta lângă ei ca să vezi cât de nebuni sunt.

Înțelegerea importanței relațiilor irl are beneficii pentru sănătatea fizică. Gaztambide își amintește de un studiu făcut pe trei grupuri de studenți și obiceiurile lor de pe rețelele sociale. „Un grup era tot timpul pe social media, iar celelalte două foloseau rețelele sociale mai rar – dar un grup era de extrovertiți și unul de introvertiți."

Bineînțeles că cel mai rău s-a descurcat grupul cu utilizare frecventă, dar nici introvertiții cu utilizare scăzută a rețelelor sociale nu s-au descurcat mult mai bine. Ambele grupuri au prezentat nivele mai crescute de stres decât extrovertiții cu utilizare scăzută a rețelelor sociale. Așadar, când ești singur acasă, nu e de ajuns să lași telefonul din mână ca să supraviețuiești. Și ajungem la pasul următor.

Pasul trei: Ieși dracu' din casă

Ca să-ți asiguri supraviețuirea în singurătate, asta e cea mai ușoară metodă de a nu-ți pierde mințile. E mai greu să te pierzi pe internet sau să-ți supraanalizezi singurătatea când ești afară. Când ești afară, ești nevoit să te gândești la lucruri reale. Cum să nu calci în caca de câine. Cât o să te coste prânzul. Sau cine face playlistul muzical din H&M.

Ești într-o mare de oameni care îți distrag atenția de la teama ta de singurătate. Dar tot trebuie să te întorci acasă la un moment dat, nu?

Publicitate

Odată ajuns acasă după o zi în care ai reușit să-ți eviți prietenii falși din mediul online și certurile imaginare din propriul cap, apare altă problemă – te caci pe tine când auzi zgomote prin apartament noaptea.

Citește și: Ce se întâmplă când te combini cu colegii de apartament

Pasul patru: Nu fi bleg

Când suntem singuri într-o casă, toți ne gândim că în apartamentul alăturat stă un criminal – așa suntem construiți.

„Mulți oameni se sperie de zgomote când locuiesc singuri", a zis Gaztambide. Se pare că aceasta e o teamă umană universală. „Imaginează-ți cum interacționau strămoșii noștri când auzeau un zgomot în tufiș. Dacă reacția lor era să meargă să vadă ce foșnea, erau morți. Pentru că probabil era un urs."

„Din punct de vedere evoluționist, era în avantajul nostru să ne îndepărtăm de stimulul respectiv – iar strămoșii noștri au transmis chestia asta prin gene generațiilor următoare, așa că noi continuăm să facem ce ne-a ajutat să supraviețuim."

La fel cum visezi cu ochii deschiși, te cerți cu oameni în mintea ta și stai mereu pe telefon, e normal să crezi că e vorba de un criminal când auzi un zgomot ciudat.

Dar din punctul de vedere al unui om cu prea mulți colegi de apartament, mai ciudat ar fi să încerci să eviți toate aceste temeri și să optezi să locuiești toată viața cu prietenii tăi.

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia