Cel mai ciudat sport din România se practică lângă tine, în Mall
Sport

Cel mai ciudat sport din România se practică lângă tine, în Mall

Pentru că statul român o freacă aiurea, niște entuziaști țin singuri Federația Română de Curling, cu atrenamente-n în AFI Cotroceni.
03 Aprilie 2017, 1:51pm

Dacă te-ai mai uitat din joi în Paşte la câte-o Olimpiadă de iarnă, ştii că există curlingul zis și _„_şahul pe gheaţă". Bine, România nu-i Canada, acolo unde sportul ăsta e privit şi practicat mai intensiv decât se joacă la noi fotbal, încă din curtea şcolii.

Cu toate astea, curlingul a apărut sfios şi-n România, abia prin 2011. Câţiva curajoşi s-au inspirat şi-au văzut cum se joacă pe Eurosport și, fără pic de experienţă, s-au aruncat cu capul înainte la un campionat european. S-au prins din zbor care-i şmenul şi au înfiinţat şi-o federaţie a curlingului. Dar, din lipsă de sponsori sau cotizaţii, banii pentru închirierea patinoarului şi deplasările-n alte ţări au fost scoşi din propriile buzunare. Anul trecut au încercat, însă, să îmbine pasiunea şi c-o campanie de strângere de fonduri, ca să strângă cei cinci mii de euro necesari pentru deplasarea la Campionatul European, din Slovenia.

Între timp, au mers pe la şcoli şi licee ca să recruteze copii, cu scopul de a înfiinţa grupe de juniori. Câţiva chiar s-au lăsat convinşi că fotbalul are un nou rival şi se prezintă în fiecare miercuri, ora 20:00, la patinoarul din interiorul mall-ului AFI, din Bucureşti. Doar că îți dai seama că nu-i un patinoar dedicat curlingului, ci o improvizație din lipsă de alte alternative.

Pe lângă copii şi echipa mare, vibe-ul curlingului s-a înfiltrat pe mai multe ramuri profesionale. De la specialişti în fonduri U.E, gameri, ingineri sau filosofi care vin să practice de plăcere, se pare c-a ajuns şi-n lumea politicii. Cum Liviu Dragnea are o plăcere pentru pescuit, aşa şi câţiva parlamentari USR pentru curling. Chiar dacă nu se văd în pozele de mai jos, Cristian Ghinea, Dan Barna sau Claudiu Năsui își dau jos costumele miercuri seara, se îmbracă-n treninguri de squatting slavs şi vin să joace câte-un meci de curling la mall. (Text de Mădălin Istrate)