Fotografii explozive de la festivalul în care mexicanii aruncă în aer tauri

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Fotografii explozive de la festivalul în care mexicanii aruncă în aer tauri

„Sunt câteva sute de tauri, iar odată ce se înserează, exploziile sunt mai intense, iar mulțimea pare din ce în ce mai mare și mai beată.”

„Seria asta a fost trasă la Arderea Taurilor, un festival pirotehnic de o săptămână, care are loc în martie în Mexic", explică fotograful Dan Medhurst. Dacă credeai că dragostea Spaniei pentru alergat din calea taurilor e extremă, încearcă varianta asta mexicană.

Pentru că una dintre cele mai mari industrii din zonă e producția de artificii, orașul o sărbătorește cu un taur masiv pe care-l pictează de mână și îl umplu cu explozibil. „Taurii sunt pe roți și sunt plimbați prin oraș sub soare, înainte ca iadul să fie descătușat și să îi dea foc ca să urmărească mulțimea din piață", a zis Medhurst, ale cărui fotografii reușesc să surprindă frumusețea din nebunia asta.

Publicitate

„Sunt câteva sute de tauri, iar odată ce se înserează, exploziile sunt mai intense, iar mulțimea pare din ce în ce mai mare și mai beată. O ploaie de foc pică pe mulțime, iar norii groși de pucioasă te fac să nu mai vezi mai nimic și să respiri greu. Artificiile trec exact pe lângă capul tău și explodează în mulțimile în mișcare."

Fotograful, care călătorește în lume ca să pozeze sporturi extreme (dar și ca să o pozeze pe Kate Moss pentru campaniile de la Burberry) spune: „N-am mai văzut niciodată așa ceva. E cel mai intens lucru pe care l-am fotografiat vreodată! Mexic chiar știe cum să dea o petrecere!"