E destul de lejer să-ţi dai seama că cineva e piteştean: după accent. Bine, nu e un accent atât de evident ca cel moldovenesc sau ardelenesc, ci unul naturalizat de la bucureşteni, că doar sunt vecinii noştri. E o combinaţie între vulgaritate şi sictireală, dar jur că-mi place la nebunie.

Sunt născut şi crescut în Piteşti şi n-am nicio problemă cu asta, dar nu m-a împiedicat în vreun fel să nu-mi iau tălpăşiţa către Bucureşti. Ca să înţelegi, îmi apreciez oraşul natal, dar până într-un punct. Dacă vrei să stai toată viaţa în acelaşi loc şi cu aceiaşi oameni, n-ai decât. Oricum, îţi spun eu că nu eşti atât de mişto pe cât te minţi tu cu prietenii tăi din cartier la o sămânţă în faţa blocului. Din exterior, sunteţi percepuţi ca nişte indolenţi care nu şi-au dorit mai mult.

Da, ai citit bine. Preţul unui bilet cu două călătorii este de patru lei, în timp ce un abonament nenominalizat pe toate liniile costă 150 de lei, pe lună, spre deosebire de Bucureşti, unde e doar 80 de lei. Din ce motiv aşa mult? Uite explicaţia unui domn pe nume Manuel Rotaru, directorul companiei Publitrans, actuala asociată a primăriei cu transportul în comun: „Politica tarifară se stabileşte de către fiecare unitate şi se aprobă de către Consiliul Local. Noi propunem şi Consiliul Local aprobă."

Dubioasă şi demnă de adormit copii între 5-10 ani explicaţia dânsului. Ok, deci primăria e cea care aprobă sumele astea colosale, dar oare de ce ar face asta? Că, teoretic, e cea care ar trebui să facă totul în interesul cetăţeanului. Tudor Pendiuc, fostul primar al Piteştiului, până în 2014, când a intrat la zeghe, ştie, cu siguranţă, care-i motivul. Doar n-a fost arestat de pomană pentru luare de mită şi spălare de bani în urmă dosarului, ca să vezi, chiar „Publitrans".

Partea şi mai de rahat e că firma asta are legături cu primăria încă din 2008. Şi chiar după arestarea lui Pendiuc, a rămas același „sistem" prin care primăria „încuviinţează" tarifele. Bine, ăsta nu c-ar fi un caz izolat, dar să fim serioşi, dacă nu trăieşti cu ochii închişi, ştii si tu asta: cine are contracte cu primăria, implicit cu statul român, este bogat. În concluzie, atât primăria, cât şi firma Publitrans îşi freacă mâinile de bucurie. Mai puţin piteştenii, cumpărători de bilete şi abonamente. Poate că d-aia merg eu doar pe blat, ca să mă mint că-s mai puţin păcălit.

În 1992, Tudor Pendiuc, membru al partidului FSN (actual PSD), devine primarul oraşului Piteşti. Patru ani mai târziu, acelaşi personaj candidează şi câştigă fără mari bătăi de cap. Istoria s-a tot repetat. Pendiuc obţine performanţa de a ajunge până la şaşe mandate consecutive, fiind unul din cei mai longevivi primari ai României. Posibil să te gândeşti că asta-i o chestie tare, că nu mereu se întâmplă ca cineva sa aibă atâtea mandate. Dar cum ziceam şi mai sus, în decembrie 2014 a fost arestat, apoi eliberat în august 2015. Deci, omul ăsta a adus un prejudiciu statului (doar de unul se ştie, oficial) de-un milion de euro. Oricărui om care nu e rupt total de realitate i s-ar face scârbă de el şi nu l-ar mai vota niciodată.

În fine, după arestare, adjunctul şi colegul său de partid, Cornel Ionică, care a scăpat basma curată, a preluat funcţia de primar. Să vezi circ şi mai mare, Pendiuc s-a supărat tare pe Ionică, încât a zis că: „Gata, candidez, din nou, pentru al şaptelea mandat, însă ca independent, împotriva lui Ionică." Aşa s-a şi întâmplat. Cu vorbele celebre-n minte ale lui Victor Ponta: „Sistemul lor de furt a funcţionat mai bine", Ionică a fost mai isteţ şi l-a ars de 394 voturi. Cumva, ei s-au ars între ei. Astfel, a devenit primar al oraşului Piteşti, iar PSD a tras un chef de fericire.

Eu mă întreb adesea: chiar era prioritar oraşului o asemenea gară? Nu de alta, dar în toată România, trenurile sunt ca o tipă care se crede buricul pământului şi îşi dă întâlnire cu un fătălau, iar ea întârzie cu orele, ca s-o dorească ăla şi mai rău. Dar cum tipul e disperat, o aşteaptă în continuare, că n-are încotro, trebuie cumva să ajungă la „destinaţie".

Proiectul a fost finanţat, în proporţie de 85% , din fondurile europene. Lucrările au început în 2011 şi trebuiau terminate în 2014. Bineînţeles, ca orice altă lucrare din România, a avut întârzieri doi ani, abia în mai 2016 s-a dat în folosinţă. Nu mă înţelege greşit, gara arată foarte ca lumea. Pârliţii ăştia de la Bucureşti n-au auzit ei de lift în gară în viaţa lor, cum au cei de la Piteşti. Totuşi, întrebarea esenţială revine: e folositoare gara asta cuiva în momentul de faţă, mai ales că oraşul se leagă direct feroviar doar cu Bucureştiul şi Craiova?

Eu zic că nu, cel puţin nu acum.

Piteştiul se află într-o reorganizare urbană, una dezgustătoare. Este odios ce pot să facă „nebuniile" urbanistice începute de Pendiuc şi continuate de Ionică. Atât estetic, cât mai ales din punct de vedere al sănătăţii. Spun „estetic" pentru că până şi multitudinea de bănci pentru relaxare, care au fost instalate prin cartiere, sunt extrem de prost gândite. Dau senzaţia de „nu contează că am făcut ceva execrabil, important e ca lumea să ne ţină minte pentru următoarele alegeri". Nu au spătar, deci trebuie să stai cocoşat, iar lemnul pe care îţi aşezi fundul parcă ar fi oţel.

Am avut un şoc când am fost ultima oară acasă. N-am mai văzut până acum, în România, un oraș cu atât de mult beton. În ultimii doi ani, oraşul a suferit „intervenţii peste intervenţii". De exemplu, numai în faţa blocului din cartierul meu au fost tăiaţi trei copaci. Iar asta pe-o porţiune de 200-300 de metri. Copaci de prin zone ca Eroilor sau Exerciţiu au fost tăiaţi masiv, pentru a face loc parcărilor. Să nu mai zic de defrişările ce au loc în pădurea Trivale.

În centrul oraşului, părculeţul din faţa liceului „Ion C. Brătianu", care e de-o seamă cu bunică-mea şi locul preferat de pufăit ţigări al liceenilor de acolo, a fost mutilat şi transformat în parcare, neîncăpătoare şi urâtă de cetăţeni. Pe scurt, bătaie de joc.

Cine-i microbist, n-are cum să nu ştie de FC Argeş. La cât de mulţi jucători importanţi a dat ţării de-a lungul timpului, ai putea spune că fotbalul s-a născut la Piteşti. Odată cu lichidarea oficială a echipei, în anul 2013, sportul ăsta nu are deloc cea mai bună perioadă. Grupele de juniori au fost şi ele rase din cadrul existenţei. Drept dovadă, care-i fotbalistul bun de care au auzit în ultimii cinci ani şi ar fi plecat din Piteşti? Da, nu există. Suporterii au reînfinţat , în 2014, o altă echipă, ba chiar au şi reuşit rapid să promoveze în Liga a III-a. În 2017, au intrat în Liga a II-a.

Partea naşpa e că, momentan, situaţia e incertă acolo, datorită lipsei banilor pentru investiţii. Asta pentru că primăriei nu-i pasă chiar deloc de faptul că echipa pe care o susțin financiar, SCM Piteşti, cu mai puţini susţinători în tribună decât banii din interiorul portofelului unui student căminist, e antipatizată de locuitorii oraşului. Pe deasupra, jucătorii au jucat neplătiţi de luni bune. Poate-poate, dacă echipa va ajunge vreodată în prima ligă, va fi pe aceeaşi lungime de undă cu echipe ca FC Voluntari sau ACS Poli Timişoara, adică submediocră.

Centrul oraşului îl parcurgi la pas în maxim 10-15 minute, asta cap-coadă. Mă pufneşte râsul când îmi amintesc de-o fază când mă plimbam prin centru şi, în timp ce-l traversam, m-am întâlnit în intervalul ăsta de timp cu vreo zece persoane cunoscute. Absolut întâmplător. Şi nu, nu c-aş fi eu vreun mare star al oraşului, ci, acolo, toată lumea se ştie cu toată lumea.

Cele mai frecventate cluburi sunt Urban, care e un fel de Control al Piteştiului şi Crama Manenelor. La al doilea n-am comparaţie, că-i evident. Ce nu-i deloc culeanu e că vineri de vineri seara vezi aceleaşi persoane. Să zicem că s-a nimerit să combini o tipă, dar, ca un porc insensibil, o agăţi şi pe alta. Şanşa ca cele două să se cunoască şi să fie prietene e destul de mare. Apoi, să te văd eu, Don Juan, pe unde scoţi cămaşa în Urban şi tricoul din pantalonii de trening la Crama. Cum eu m-am mutat de-o vreme din oraş, când o să merg din nou în club, o să am suprize să văd că sunt fete pe care nu le (re)cunosc. Asta pentru că după un timp le mai cresc sânii tipelor şi intră în categoria aia care-i sperie pe părinţi.

Nu-i atât de multă obscuritate cum e între oraşele Adjud, din judeţul Vrancea, şi Aiud, care-i în Alba. Dar, serios, de multe ori mi s-a întâmplat ca oamenii să confunde Piteşti cu Ploieşti.

Ştiai că lumea din Galaţi îi urăşte pe cei din Brăila? Eh, şi piteştenii au o antipatie pentru cineva: pentru ploieşteni. La un nivel mai mic, ce-i drept. Mai mult ca sigur că ai auzit duma aia cu cele două oraşe:„În Ploieşti poţi să te piteşti, dar în Piteşti nu poţi să te ploieşti." Ai râs la ea? Dacă da, ai o problemă.

Încă nu se ştie de unde şi cine a spus-o prima dată, însă ploieştenii sunt urâţi de noi pentru că-i suspectăm de faptul că ei au inventat-o, ca să ne arate superioritate lor. Ha, dar ce naivi sunt. Ei habar n-au că noi şi putem să ne ploieştim, chit că nu ştim neapărat ce înseamnă asta. Numai să nu creadă ăia că-s mai tari ca noi.

Am mai zis, e oraşul meu natal, n-am cum să nu fiu legat de el şi aş putea să găsesc motive pentru care e un oraş mişto. Unul ar fi că Dani Mocanu ne reprezintă cu succes. Or mai fi și altele.

Dar, dacă ai 20 de ani, fă tot posibilul să pleci din Pitești.

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai citeşte şi despre alte oraşe nasoale:
10 motive pentru care Curtea de Argeș este un oraș nasol
10 motive pentru care Constanța este un oraș nasol
Opt motive pentru care Bucureşti e un oraş nasol
8 motive pentru care Cluj-Napoca e un oraș nasol