Am fost la singura baie publică din București și m-am ales cu o pneumonie

FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Am fost la singura baie publică din București și m-am ales cu o pneumonie

Voiam să aflu dacă Băile Grivița sunt atât de jegoase, cât se aude prin oraș. A fost nevoie de o zi ca să mă conving că e și mai rău.
29.3.16

De-a lungul vremii, singura baie publică de stat din București a fost descrisă drept cloaca homosexualilor, ligheanul oamenilor fără adăpost sau SPA-ul țiganilor. Nu foarte încurajator, mai ales dacă ai dileme legate de oportunitatea de a te îmbăia alături de alte câteva zeci de persoane.

Însă, iată-mă, stau în fața intrării în Baia Grivița, alături de un bărbat acoperit cu un capot roșu rupt la umăr, care îmi spune că tot ce-am auzit de rău despre locul ăsta sunt numai invenții și exagerări.

„Doamnă, nu e adevărat! Aici este singura saună naturală unde putem scoate toxinele. După zece saune și zece bazine sunt curat ca lacrima, mă simt în al nouălea cer! Și v-o spun eu, un biolog cu doctorat luat în 15 ani, nu ca ăștia de acuma!".

Numele bărbatului este Ioan Diaconu. Are 81 de ani și este unul dintre lăudătorii acestui loc. Însă mie nu-mi place să mă iau după gura lumii, nici după „recenziile‟ rasiste care contribuie la cancerul de pe internet. Am decis să mă conving singură cât e adevăr și cât e demență conspiraționistă în cazul Băii Grivița.

Așa că am făcut singurul lucru pe care cineva putea să-l facă într-o situație ca asta: m-am dus acolo să mă îmbăiez. Eram curioasă cum arată pe dinăuntru locul despre care, în 2013, se scria că va primi o „operație estetică‟ de 700 de mii de euro, cadou de la Primăria Capitalei.

Chestia asta e despre relația umană, nu despre microbi

Domnul Ioan Diaconu, client fidel al loculului, deținător al unui premiu al Academiei, fotografii de Miruna Olteanu

Ioan Diaconu a ieșit în holul Băii Grivița, imediat după o saună și un bazin rece. Inițial, voia să vadă dacă mai plouă afară. Apoi, m-a găsit pe mine și m-a luat în primire, ca un connoisseur adevărat al locului.

„Joia e pentru femei. Doar joia, nu mai e și marțea. Cică nu prea veneau.‟

Îi spun că le-aș înțelege pe cele care nu mai vin, pentru că mi se pare riscant pentru sănătate. Atât îi trebuie ca să se-ntărâte:

„Ascultați: m-am născut de Sfântul Ilie și de mic copil vin aici. Înainte mă duceau părinții la Baia Centrală, dar nu mai e. Niciodată nu am luat nicio boală de aici și nici nu am auzit vreodată de infecții. Am lucrat în învățământul universitar, la Facultatea de Biologie și am un premiu al Academiei. Important e să nu te gândești la asta. Doar la beneficii, pentru că totul se spală. Da, vin și oameni de prin canale, dar se săpunesc întâi și apoi intră în saună sau în bazin. Îi tratez ca pe orice om și avem discuții amicale. E vorba despre relația umană, nu despre microbi", îmi explică Ioan Diaconu cu o privire candidă.

Secretul lui e următorul: zece saune, zece bazine cu apă rece. Stai câte trei-patru minute în fiecare, apoi „te speli cu Head&Shoulders și te simți în al nouălea cer!". Între timp, a mai apărut un pensionar, venit cu sacoșica pentru o baie. Diaconu își dă seama că s-a cam lungit la vorbă, se scuză și dă să intre înăuntru. Își aduce aminte de ceva, se întoarce și îmi mai spune atât:

„Personalul! Personalul este de excepție!‟

Între timp, s-a dus vorba că e cineva de la presă la intrarea în Baia Grivița. Așa intru în vorbă cu Costel Rarinca. Are 79 de ani și vine aici o singură dată pe săptămână, miercurea.

„Vin pentru saună, am circulația sângelui proastă. La bazin nu intru, pentru că mi-e frică de răceală. Mi-a spus și doctorul să vin aici, pentru reumatism, circulație. Dacă s-ar închide, nu am mai avea unde să mergem în altă parte. Eu am fost muncitor, posibilitățile sunt cele știute. Nu mai avem scăpare, totul e o bătaie de joc. Copiii mei au facut facultatea de jurnalism și băiatul lucrează acum ca ospătar, iar fata la o farmacie", îmi spune, în drum spre ușa care duce la vestiar.

Curățenia de toate zilele: clor, cloramină, iar clor, plus Domestos

Ilustrații de Mircea Pop

Ocolesc clădirea și, sub îndrumarea unei femei, ajung în aripa administrativă a Băii Grivița. Am întâlnire cu doamna Nuți Florea, șef de unitate, nu director sau alte titulaturi. Când am intrat, femeia vorbea la telefon cu o angajată care nu mai venise la serviciu de trei săptămâni.

„Nu știu cum de a rămas asta singura baie publică din București, că eu sunt aici din 2009. Ce mai știu e de la angajați, care-s aici din '90. Deci, s-a înființat în 1892, a avut administrator privat, după Război, în '44, a trecut la ICAB, Apa Nova de azi, iar din 2002 a luat-o Băsescu la primărie", descrie Nuți Florea istoria Băii Grivița.

Chestia asta cu explicațiile durează puțin. Femeia nu se poate abține să nu se gândească la angajata care tot lipsește: „Nesimțire! Să lipsești trei săptămâni de la un loc de muncă! Auzi, că cică ieri nu a venit că a făcut mucenici".

Tema potențialelor boli cu care te poți alege după o vizită la Baia Grivița nu o îngrijorează deloc.

„La noi deversăm tone de apă zilnic! Folosim zilnic substanțe biocide, precum clor, cloramină, Domestos. Folosim substanțe de cloramină și în apa rece din bazin. Facem analiza apei de două ori pe lună, cu firmă autorizată. Până la urmă, știți vorba aceea: apa spală tot, ce mai!".

Deși susține că nu a utilizat niciodată serviciile băii comune și că nici nu ar intra acolo vreodată, reprezentanta Băii Grivița știe exact ce fel de oameni vin în unitate: persoane care nu au acces la baia personală, bătrâni care au făcut din asta o rutină, pentru starea de sănătate, cei cu venituri foarte mici. Îi ajută și prețul intrării: cinci lei pentru pensionari și zece lei întreg.

În rest, spune femeia, baia ar fi frecventată de următoarele categorii de oameni: doctori de la Spitalul Grigore Alexandrescu, avocate, florărese care-și permit saune la hoteluri sau în alte locuri, dar și cei aflați în trecere prin București, care au de așteptat trenuri în Gara de Nord și știu de existența Băii Grivița. „Adică vin, fac o baie și pleacă mai departe".

Intrarea

Așa cum o tură pe la Techirghiol nu strică nimănui, mă întorc la Baia Grivița. E joia următoare primei mele vizite, e zi de femei, am acces contra sumei de zece lei.

De cum intru, ajung într-un vestibul ca la Operă, cu arcade și garderobă, unde se perindă platuros femei dezbrăcate, majoritatea trecute de prima și a doua tinerețe.

Citește și:Plictiseală de weekend: Grădina Zoologică Bucureşti

„E pentru prima dată când vin aici. Care este organizarea, ce trebuie să fac?", o întreb pe tânăra de la garderobă. Cu țigara în gură, îmi spune să las totul la ea, mai ales prosoapele și ochelarii. Să-mi iau doar șamponul, pentru că aburii îmi acoperă lentilele și îmi udă prosopul.

„Trebuia să aduci o pungă pe care să stai la saună și o cârpă cu care să te freci pe piele. Mălai ai?", mă ia direct în primire o veterană a Băii Grivița.

Înăuntru

Locul unde poți face un dușuleț relaxant

Mă îndrept spre baia comună cu prosopul pe mine, aparatul foto lipit de burtă, cu ochelarii pe nas și șamponul în mână. M-am întors imediat în hol și, cu excepția pungii, am intrat din nou „la comun", așa cum m-au sfătuit cele două femei. Aburul este peste tot, nu vezi mai nimic, mai ales dacă esti mioapă. Mergi după zgomot.

Îmi amintesc de spusele pensionarului Diaconu și o iau spre dușuri. Din vreo șase țevi iese apă cu presiune, cu tot cu jeg. Tușesc la contactul cu apa caldă și imediat se apropie de mine o femeie înaltă, cu machiajul curs pe față.

„Scuipă! Scuipă la scurgere, nu înghiți! Ai bronșită! Hai că aici te faci bine. Dar trebuie să scoți din gât", mă îndrumă ea.

Îi spun că nu pot și asta o ambiționează: „Intră la sauna udă. Stai cât poți. Ieși iar la dușuri, apoi te duci la sauna uscată". Voia să-mi arate pe unde să o iau, dar o întrerupe o voce autoritară, liniștită. Urmează următorul dialog:

VOCEA MISTERIOASĂ: „Mai bine nu, e un șobolan mort în saună. A murit acolo. O fi venit de undeva. Au dat ăștia cu otravă.‟
EU: „E un șobolan?‟
VOCEA MISTERIOASĂ: „Stai liniștită! N-auzi că nu e de aici?".

Deținătoarea vocii se apropie de mine să o văd. E ca bunica mea, cu părul prins cu un pieptene. „Ce, nu îți place la noi?", îmi aruncă, înainte de a deschide dușul de lângă mine.

Aburul

Mă duc la sauna uscată. Are ușă termopan, iar înăuntru e suportabil. Se aude doar respirația celor de acolo. „Nuuu, nu așa se respiră!", vine iar către mine femeia cu scuipatul. Nici nu îndrăznesc s-o întreb cum o cheamă. „Tragi pe gură, dai pe gură. Nu pe nas!", îmi explică.

Ies. Nu mai pot. Prosopul s-a udat. Nu știu pe ce parte l-am așezat, ca să-l folosesc în siguranță și la sauna uscată. Trec printr-un hol lung și intru într-o cămăruță cu un geam care dă afară. Este mai confortabil. Miroase și a ulei de pin. O femeie care poartă chiloți tanga ne sfidează pe toate. Ea a pus aroma.

Publicitate

„Pentru mine, pelerinajul este viața mea! Îmi vine să dau pe acasă doar ca să plec în altul. Hai că te iau și pe tine", aud în dreapta mea. Cea invitată mărturisește că, de când nu a mai fost la biserică, se simte pierdută.

O femeie în puterea vârstei le privește cu silă pe cele două. Rezemată cu cotul pe un genunchi ridicat, își mai așază lanțul de aur la gât și iese la dușuri.

Ieșirea

Evit zona dușurilor și mă duc în camera cu paturi de ciment și gresie spartă. Acolo, stăpâne sunt două: „doamna Elena" și „aia mică". Ele fac masaj: 25 de lei cu tot cu cap, 20, fără. Cel puțin așa mi-au spus două bătrânele care se frecau una pe alta cu mălai și zaț de cafea.

Mă primește doamna Elena. Acum, retrospectiv, știu ce am riscat când m-am urcat pe masa aceea de beton. La ce mă așteptam? Am stat pe un celofan spălat „bine" înainte, iar nivelul patului era sub burta „maseuzei", așa că se apleca peste mine și îi simțeam transpirația rece de sub pântece.

Citește și: Am testat mai multe saloane de masaj din România, unul mai dubios decât altul

Doamna Elena mi-a ridicat piciorul și, ca să-l frece bine la degete, îl sprijinea de bustul ei. Dintr-o găletușă de iaurt scotea apă caldă cu săpun amestecat cu mălai. „Ești gata! Mergi la saună așa, cu mălaiul pe tine, apoi faci duș", mi-a indicat Elena. Așa am făcut.

Acum, sunt după șapte zile de antibiotic. Diagnostic: pneumonie bacteriană.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre alte tipuri de masaj:
Am primit un masaj piele pe piele de la o femeie care și-a frecat corpul gol de al meu
Cere un masaj ud
Cea mai nașpa meserie e masajul cu finalizare care nici măcar nu conține masaj