​Partea nevăzută a lui Marlon Brando

Am vorbit cu Rebecca Brando, fiica lui Marlon, despre un nou documentar care dezvăluie, în întregime prin înregistrări personale, cele mai adânci gânduri și sentimente ale actorului.

Pe la jumătatea filmului Listen to Me Marlon, un portret fermecător al legendarului actor, Marlon se laudă că în tinerețe i-a fost sortit „să-mi răspândesc sămânța foarte departe ". După cum s-a dezvăluit, actorul a avut 16 copii de-a lungul vieții. Într-o dimineață cețoasă din San Francisco, am stat de vorbă cu Rebecca Brando, unul dintre cei doi copii ai actorului cu actrița mexicano-americană Movita Castaneda. Rebecca e psiholog și a reflectat asupra timpului petrecut cu Marlon – un tată iubitor, un farseur glumeț și un bărbat deosebit de complex.

Știai despre aceste înregistrări private înainte să vezi filmul?
Nu știam că sunt atât de multe, dar știam că tata avea înregistrări, pentru că de multe ori intram în cameră și-l vedeam cum vorbește în reportofon. Nu făcea asta de față cu mine sau cu alții. Se oprea din vorbit imediat ce mă vedea, dar eu știam că el face ceva acolo. La final, după moartea lui, când fiecare lua câte ceva drag ca amintire de la el, am deschis un sertar și am găsit o grămadă de casete etichetate și le-am luat doar ca să-i aud vocea mai târziu, când voi fi pregătită. Când am auzit despre un potențial film, pentru că persoanele lui de încredere căutaseră și găsiseră o grămadă de casete, le-am spus că am și eu câteva. Cele pe care le aveam eu erau cu auto-hipnoză și meditație.

Care a fost reacția ta inițială când ai văzut toate materialele astea în film?
Am fost foarte copleșită de emoție pentru că e mare lucru să auzi vocea tatălui tău după zece ani…iar el era o persoană care avea o prezență puternică, intensă. Chiar dacă nu-l vedeai când intra într-o cameră, îl simțeai. Iar vocea îi era hipnotică și fermecătoare. Toți îi sorbeam cuvintele. Și efectul e mult mai puternic când îi vezi imaginea mare pe un ecran și îi auzi vocea amplificată în jurul tău. Așa că da, am fost copleșită de emoție și a trebuit să-l văd din nou ca să mă detașez și să-l văd din perspectiva publicului, să-l privesc ca pe un film, nu ca pe tatăl meu.

Nu-mi dau seama cum te-ai putut detașa…
Tata era pasionat de psihanaliză. A făcut multă psihanaliză, cred că asta m-a și inspirat să devin psiholog. A fost dificil să mă detașez, dar am reușit. L-am văzut de vreo cinci ori și de fiecare dată văd ceva nou. Sunt atentă și învăț lucruri noi din el.

Filmul vorbește mult despre memorie. Ți-ai amintit lucruri din trecut când te-ai uitat la el?
Sunt multe imagini cu el tânăr, de când nu-l cunoșteam. Dar sunt și imagini cu casa, în care se văd copacul și niște scaune și o masă, iar lângă copac e o saună și acolo stăteam des de vorbă cu tata. Chestia asta mi-a trezit multe emoții și multe amintiri frumoase, pentru că era o perioadă în care stăteam închiși într-un spațiu mic și transpiram și vorbeam. Mă ruga să-i povestesc despre frați și surori, despre mama. Mă întreba: „Ești fericită? Cu ce băiat ieși? " Erau conversații frumoase.

Deci era vorbăreț?
Foarte vorbăreț. Știu că părea tăcut. De multe ori, era doar calm. Avea o voce blândă, mângâietoare. Nu cred că a ridicat vocea la mine niciodată. Dar era vorbăreț, îi plăcea să spună povești, glume, să facă farse. Ne făcea farse tot timpul.

Ce fel de farse?
De exemplu, stăteam la masă toți și îmi zicea: „Ah, mi-am uitat ochelarii de citit. Mi-i aduci, te rog, din dormitor? " Mă duceam să-i aduc și când mă întorceam, găseam masa goală, toți dispăruseră. Mă gândeam: „Ce dracu'? Unde s-a dus toată lumea? Ce s-a întâmplat? " Și ei erau toți ascunși în cămară. Genul ăsta de farse făcea. Sau, dacă mâncam spaghete, se prefăcea că strănută și apoi îi ieșea din nas una. Sau mâncam în oraș și mă făcea să mă uit pe geam. Îmi zicea: „Uite la femeia aia! Ce pălărie amuzantă are, ce culoare ți se pare că are? " Când mă întorceam cu privirea la masă și voiam să bag furculița în farfurie, farfuria nu mai era. O șterpelise el de pe masă.

Ți-a impregnat anumite idei sau valori la o vârstă fragedă?
Da. Și-a împrumutat vocea celor care nu aveau voce – și-a folosit faima să-i ajute. Când spune în film „Eu sunt fratele aproapelui meu " - rezonez cu chestia asta, nu știu de ce, mereu mi-am dorit să intru în politică, am vrut să fac o schimbare. El a fost mereu un activist și asta m-a influențat și pe mine. Era foarte empatic cu ceilalți. Toată copilăria mea îmi amintesc că a ajutat oamenii care nu aveau bani pentru educație. Le-a plătit studiile mai multor prieteni de-ai mei. Chiar dacă nu îi cunoștea foarte bine, pur și simplu le oferea această oportunitate. Îmi amintesc că eram în clasa a șasea și m-a întrebat: „Ai în clasă vreun coleg care n-are niciun prieten? " I-am zis că da. „Te rog să te duci la colegul ăsta și să vorbești cu el și să petreci niște timp cu el. " I-am zis că deja făceam asta. Așa era el, mereu încerca să-i ajute pe cei oprimați.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe documentare pe VICE:
„The Look Of Silence" e un documentar mai șocant decât orice film horror
Zece documentare despre muzica electronică pe care probabil nu le-ai văzut încă
Am vorbit cu creatorii unui documentar despre viol