FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

De ce nu rezolvă nimeni criza refugiaților?

Marile puteri au avut deja un moment mult mai bun să rezolve problemele din Siria. N-au făcut-o.
3.9.15

Fotografie de DVIDSHUB, via Flickr

Când avem vreo isterie media, cea mai penibilă întrebare care apare, invariabil, este asta: „De ce nu face nimeni nimic pentru asta?". În cazul crizei refugiaților avem un mare clash de opinii: sunt cei care se întrebă de ce nu se găsesc soluții și cei care spun că pro-refugiaţii sunt luați de emoții și vor să se implice fără să aibă soluții concrete.

Partea asta cu soluţiile e un pic tricky. Instituții internaționale, guverne competente, specialiști, profesori universitari își bat capul de ani de zile și nu dau de formula magică. Poate şi pentru că problema refugiaților e legată de război, iar o soluție pentru pacea în lume încă nu s-a găsit (deși toate candidatele la Miss World primesc întrebarea asta).

Publicitate

Iar cea mai la îndemână şi logică soluție pentru imigranții economici e reducerea sărăciei. Şi nici pentru problema asta încă n-avem o rezolvare, deși se vând o groază de cărți care ne promit ajutor.

De ce nu oprește nimeni războiul din Siria?

Fotografie de Kurdishstruggle, via Flickr

Mulți dintre noi ne-am trezit cu întrebările astea acum, când trec imigranții prin vecini. Ne întrebăm de ce nu se bagă NATO, ONU, UE, americanii să îi bată pe ISIS. În primul rând, toate instituțiile internaționale și guvernele din lume au avut deja un moment și motiv mult mai bun să intre în Siria și să rezolve problema și n-au făcut-o. În 2013 au apărut primele dovezi că regimul lui Assad (și poate și opoziția) folosește arme chimice (gaz sarin) împotriva civililor. Folosirea de arme chimice echivalează cu crimă de război. Orice stat poate cere intervenția ONU conform principiului R2P (responsabilitatea de a proteja). Şi atunci, totuşi, de ce nu se implică nimeni în Siria?

Citește și Marea a devenit plutonul de execuție al imigranților din jurul lumii

NATO/ Americanii/UE: Pentru implicarea militară e nevoie de un mandat ONU, care se obține cu acordul Consiliului de Securitate. Până astăzi, singura intervenție armată realizată fără o rezoluție ONU care s-o aprobe a fost invazia americană din Irak. Respectiva invazie e considerată un mare eșec al politicii externe a lui Bush. De altfel, mulți analiști consideră că politica agresivă a lui Bush l-a determinat pe Obama să fie izolaționist și să se implice doar în situații vitale pentru Statele Unite.

UE nu are capacitate militară să se implice ca actor principal. Doar statele membre o pot face, sub mandat ONU, în cadrul unei operațiuni de pacificare. După eșecul din Libia, doar Franța mai dorește o implicare directă în Siria (gurile rele zic că Franța ar vrea să producă ore de zbor pentru avioanele sale Rafale, pe care nimeni nu vrea să le cumpere). Parlamentul Marii Britanii a votat, în 2013, împotriva unei intervenții armate, Germania nu intervine din principiu în nicio criză armată.

Publicitate

ONU nu se poate implica pentru că are nevoie de aceeași rezoluție a Consiliului de Securitate ca mai sus. Rusia e membru permanent cu drept de veto în Consiliu și, alături de China, au votat împotriva a patru rezoluții ONU pe Siria. Rusia (și China) blochează din 2011 încoace toate planurile internaționale pentru pace și tentativele de a da în judecată Siria pentru crime de război.

Rusia: Stratfor anunță că e posibil ca Rusia să își extindă implicarea în Siria, cu echipament, arme, informații privind pozițiile inamice. Deja piloți ruși au fost prezenți în zonă ca și mercenari. Rusia n-o să se implice în Siria de dragul refugiaților sau a păcii mondiale, ci pentru că își protejează principalul client pentru arme – regimul lui Assad.

Iranul e sufocat de sprijinul pe care îl acordă celor două regimuri satelit – Siria și Irak – în războaie în care au murit deja generali, trupe de elite și care sunt finanțate probabil pe datorie. Iranul n-are un interes direct în terminarea războiului, ci vrea ca războiul să se termine cu regimul lui Assad câștigător. După semnarea acordului nuclear, Iranul ar trebui, de principiu, să fie mai implicat în privința Siriei.

Turcia lui Erdogan pare să piardă cel mai mult din jocul periculos pe care-l duce de câțiva ani în Siria. Turcii au lăsat mână liberă rebelilor să intre și să iasă de pe teritoriul lor, chiar și după ce a fost clar că e vorba de rebeli islamiști. După ce i-au avut pe kurzi sub papuc timp de decenii, turcii sunt nevoiți acum să negocieze cu aceștia, să-i susțină și să riște ca aceștia să-și consolideze un stat național. În plus, Turcia primește cea mare parte din refugiații sirieni și irakieni (1,6 milioane), care aduc cu ei conflictul cu ISIS în sudul Turciei. Urmarea directă a nehotărârii lui Erdogan în ce privește politica externă în zonă e faptul că acesta a pierdut ultimele alegeri, după ce 10% dintre alegători au votat cu un partid moderat kurd.

Citește și Imigranții pot fi țapi ispășitori pentru problemele românilor ipocriți

Arabia Saudită are parte de un val de atacuri teroriste din partea ISIS, care pun sub semnul întrebării eficiența regimului care e cel mai mare importator de arme și al patrulea cel mai mare cheltuitor din lume. La fel ca și Iranul, toate monarhiile petroliere din Golf alimentează cu arme războiul – pe partea ISIS. Mulți cer Arabiei Saudite și celorlalte state arabe să primească refugiați din Siria și Irak. E naiv să crezi că poți face presiuni de tipul acesta asupra Saudiților, pentru că aceștia nu sunt semnatari ai niciunei convenții internaționale privind refugiații, nici măcar nu recunosc conceptul. În plus, de ce ar vrea sirienii să se refugieze într-o țară care sprijină fix regimul islamist de care fug din Siria?

Semne de optimism

Fotografie de Evan Bench, via Flickr

Există un sentiment, să-i zicem un trend, conform căruia, în perioada aceasta, contactele dintre actorii de mai sus ar fi mai bune. Pe de-o parte, SUA s-a instalat într-o baza aeriană din sudul Turciei, iar Marea Britanie încearcă să obțină OK-ul din partea Parlamentului său pentru o intervenție armată. E de așteptat ca și Iranul și Rusia să colaboreze în schimbul unei tranziții favorabile lui Assad.

Dar, dincolo de atacuri aeriene și de sprijinul pentru o tabăra sau alta, niciunul dintre cei de mai sus nu are destulă voință sau capacitate să se implice într-un război la sol cu ISIS sau cu trupele lui Bashar el Assad. Asta pentru că Siria e un război prin procură (proxy war) între cam toți actorii din Orientul Mijlociu. Un comentariu din 2014 enumera nu mai puțin de opt proxy wars în Siria. Sunt wahhabiții saudiți care se bat între ei, iranienii care îi concurează pe saudiți, suniții contra șiiților, rușii împotriva americanilor, qatarezii la întrecere cu saudiții, israelienii împotriva musulmanilor, mișcările islamiste libaneze și toate celelalte regimuri islamice și grupări militarizate care încearcă să se poziționeze în topul celor mai influenți actori din zonă. A intra în Siria pentru a face pace echivalează cu a da foc la butelie și a-ți pune în cap toți nemulțumiții de mai sus. În plus, Orientul Mijlociu e locul în care acum se exportă cele mai multe arme din lume. Europenii, americanii şi rușii n-au capacitate nici singuri, nici împreună să deslușească conflictul sirian.

Dacă războiul nu poate fi oprit, ce se poate face pentru refugiați?

Fotografie de DFID, via Flickr

Refugiații de război trebuie adăpostiți, conform normelor internaționale. Criza siriană există pentru că membrii Consiliului de Securitate al ONU nu se pot pune de acord să o oprească. E un eșec al sistemului mondial care aduce aminte de Rwanda, Somalia, Kosovo. Există un acord între Turcia și SUA pentru asigurarea unei zone de siguranță în nordul Siriei, pentru a acorda un respiro refugiaților aflați în zonă. Dar nu se știe încă nimic despre când zona va fi stabilită, dacă regimul lui Assad e de acord cu asemenea zonă și dacă SUA se va implica.

În afară de ce se poate face direct în zonă, toate statele semnatare ale Convenției de la Geneva privind statutul refugiaților au obligația de a accepta cererile de azil ale sirienilor și irakienilor atinși de conflict. Aceștia se îndreaptă în special spre Europa, pentru că e teritoriul occidental cel mai apropiat pentru ei. Statele Unite, care are capacitatea de a accepta refugiați, se află în plină competiție electorală. Nici Democrații și în niciun caz Republicanii nu vor îndrăzni să discute despre primirea unui număr de refugiați. Dar, evident, niciunul dintre cei care îi trag la răspundere pe saudiți nu zic o iotă despre americani.


Urmărește documentarul VICE despre viața unui imigrant ilegal în Grecia


Canada a anunțat că va primi zece mii de refugiați în următorii trei ani, dar va acorda prioritate minorităților în pericol (inclusiv sexuale) și celor care au fost victime ale abuzurilor sexuale. Altfel, nicio altă țară dezvoltată (Japonia, Coreea de Sud, Australia) nu s-au oferit să primească refugiați. Asta nu înseamnă că nu sunt obligate să primească cererile de azil, în cazul în care sirienii și irakienii reușesc să le depună.

Mulți caută astăzi scuze pentru care refugiații nu ar trebui primiți. Cei mai mulți îi acuză pe sirieni că nu sunt refugiați sinceri, ci imigranți economici. Totuși, 94% dintre sirieni și 87% dintre irakienii care au depus cerere de azil, au primit statut de refugiat în Uniunea Europeană în 2014. Alții spun că UE nu e pregătită să primească atâția refugiați, dar nici nu spun cum pot fi refuzați oameni care au dreptul să primească statut de refugiat de război. După ce că sistemul internațional nu reușește să oprească măcelul din Orientul Mijlociu, a-i refuza pe cei care fug de război e o nouă dovadă de lașitate și de lipsă de umanitate.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește și alte lucruri despre imigranți:
Doi nemți neo-naziști au urinat pe o familie de imigranți
Imigranții sunt înjunghiați pe străzile Atenei
Am întrebat un expert ce s-ar întâmpla, dacă UE și-ar deschide granițele pentru toată lumea