În culisele site-ului de agățat pentru infractori, violatori și criminali

Dustin Hales și-a omorât nevasta.

A înjunghiat-o mortal pe mama celor trei copiii ai săi într-un parc din Dartmouth, Nova Scotia, în 2011, în timp ce prietena amândurora se uita; Hales a plănuit crima, a mușamalizat-o și a recunoscut-o abia după ce au fost prinși.

A fost finalul tragic al unui menage à trois care devenise nasol.

Dar acum, după patru ani dintr-o sentință pe viață de minimum 17 ani, Hales a mai primit o șansă să iubească din spatele gratiilor, datorită unui serviciu de prietenii prin corespondență, care s-a transformat în site de dating pentru pușcăriașii canadieni.

Am vorbit cu bărbatul în vârstă de 41 de ani luna trecută, imediat după ce primise primele două scrisori după aproape un an de când e membru al site-ului. Hales a fost plăcut surprins că le-a primit și a spus că, momentan, scopul lui e doar să primească scrisori – după aia, o să vadă cum evoluează lucrurile de la o zi la alta.

„Sincer, mă așteptam să primesc scrisori supărate la un moment dat", a zis criminalul cu voce blândă la telefon. „Am fost surprins când mi-a scris cineva că vrea să corespondăm."

Unii dintre cei mai siniștri criminali din țară apar pe paginile site-ului Canadian Inmates Connect, al cărui catalog de burlaci merge de la ucigași la huligani la violatori și pești.

Christopher Husbands, omul care a tras la Eaton Centre, e pe site.

La fel și violatorul cu webcam și ucigașul de la York University, Brian Dickson.

Ucigașul lui Jane Creba, Jeremiah Valentine, e și el pe site – și povestește că visează la ziua când o să iasă din închisoare și-o să-și poată duce cei doi fii în parc. „Caut o femeie sigură pe ea, care nu judecă oamenii după aparențe", a scris el pe site.

Brett Jones, o fostă vedetă a hocheiului semi-profesionist care și-a măcelărit iubita cu o unealtă de grădinărit în 2009, la Red Deer, e și el pe site. „Nu mi-a lipsit niciodată personalitatea", scrie el pentru potențialele pretendente. „Mereu am fost deschis și sociabil. Politețea e importantă pentru mine. E o trăsătură dezirabilă."

Canadian Inmates Connect a ținut prima pagină cu titluri de senzație anul trecut, când infamul criminal Luka Magnotta a apărut pe site, în căutarea unui „Făt-Frumos".

Magnotta a omorât un bărbat și apoi i-a ciopârțit membrele, pe care le-a trimis prin poștă prin toată țara, chestie care a declanșat o urmărire internațională. A fost condamnat pentru crimă cu premeditare și ispășește o condamnare pe viață, fără posibilitatea de eliberare condiționată timp de 25 de ani.

Unii dintre tipii ăștia spun că sunt doar în căutare de prieteni.

John Derek Mills, de exemplu – care e la închisoare pentru „jaf armat, deschiderea focului asupra unui ofițer de poliție, șofat periculos etc." – a scris că are nevoie de un prieten bun, care să-i aducă aminte ce e bun pe lume: „sper ca tu să poți fii prietenul ăla".

Dar majoritatea deținuților sunt pe site ca să caute activ iubire – sau, cel puțin, o vizită conjugală, sau, cum li se spune oficial pe-aici, „o vizită intimă de familie".

Când fondatoarea Melissa Fazzina, în vârstă de 39 de ani, a lansat site-ul acum șase ani, după ce citise despre o operațiune similară din Statele Unite, se gândea că o să fie un serviciu de prietenie prin corespondență care-o s-o ajute să facă un ban în plus.

Dar, pe măsură ce a devenit un serviciu de cuplat pe față, Fazzina a fost criticată de cei care-și fac griji pentru siguranța victimelor și a comunității, dar și pentru cât e de jignitor în general să le dai tipilor ăstora – mai ales celor acuzați de violență domestică – ocazia să cunoască partenere.

Contraargumentul ei e simplu. Ea crede că site-ul susține reabilitarea, pentru că îi ajută pe deținuți să stabilească legături pozitive cu lumea de afară.

Iar cei care lucrează cu deținuți (și cu foști pușcăriași) tind să-i dea dreptate, chiar dacă unii o fac cu anumite rezerve.

Garry Glowacki e director executiv la Ministerul Penitenciarelor din Brampton. Ca fost condamnat și dependent de heroină, știe cum e să stai la răcoare – și să tânjești după un partener, în singurătatea unei celule de beton.

E rezervat în privința site-ului, dar crede cu tărie în forța legăturilor din comunitate.

„Aproape orice care poate să-ți dea senzația de comunitate, de apartenență, când ieși, sau chiar cât timp ești acolo, sporește șansele unei reintegrări în siguranță – pentru că, de multe ori, tipii ăștia ies de-aici fără nimic și fără nimeni", a declarat acesta pentru VICE.

Dar îi avertizează pe oameni să-și aducă aminte că uneori există motive bune pentru asta – iar, pentru el, există o diferență clară între un program de corespondență și un serviciu de căutat parteneri.

Deși consideră că ideea lui Fazzina, de a le scrie deținuților, ca o „dovadă aleatorie de bunătate", îi avertizează pe oameni să aibă grijă la riscurile inițierii unei relații cu un pușcăriaș.

Evident, de ambele părți ale gratiilor există oameni futuți în cap. Dar există vreun motiv să refuzi cuiva ceva atât de esențial, cum e interacțiunea cu alți oameni?

„Dacă zici că nu merită așa ceva, sau altceva, le negi umanitatea", a spus el.

Catherine Latimer, directoare executivă la John Howard Society of Canada, un ONG care lucrează cu condamnații și care promovează reacțiile umanizate și corecte la crime, reia ideea lui: „Sunt la închisoare drept pedeapsă, nu ca să fie pedepsiți", a declarat ea pentru VICE. „Au dreptul să comunice cu oamenii. Au dreptul să aibă o familie și prieteni în lumea de-afară."

Înțelege și ea că un site ca ăsta poate să-i deranjeze pe unii.

„E de înțeles ca victimele să aibă o relație puternic subiectivă la orice percep drept un beneficiu de care se bucură o persoană care le-a rănit un om drag. Dar de-asta avem un sistem de justiție – ca să ne asigurăm că [pedeapsa] e imparțială și obiectivă", a spus ea.

Dar, deși susține ideea că victimele au nevoie de tot sprijinul posibil, ca să depășească trauma delictelor comise împotriva lor, sau a persoanelor dragi lor, „asta n-ar trebui să afecteze justiția și drepturile altora".

„Mare parte din asta se reduce la faptul că oamenii ăștia vor ieși din închisoare", a spus Glowacki. „O să iasă. Dacă pot să iasă și să aibă parte de mai mult sprijin și de-o legătură cu comunitatea, cresc șansele că vor fi reintegrați cu succes."

„Uite, mi se pare dubios? Clar. Dar cred că dubioșenia e cumva minunată uneori."

În plus, a adăugat el, tot asta s-ar întâmpla și cu și fără site.

„Dac-ar ști lumea câte scrisori de dragoste primește Bernardo, ar leșina", a spus el.

Latimer a fost de acord.

Numărul de membri de pe CIC fluctuează – la un moment dat în iulie, erau 160 de bărbați și o femeie pe listă, inclusiv deținutul de mare risc Renee Acoby, care ispășește o pedeapsă pentru reținerea unei persoane cu forța și pentru trafic de cocaină.

La un moment dat, tot pe parcursul acelei luni, a mai răsărit o femeie: Kowtar Rodol, condamnată pentru atac deosebit de grav și posesie de arme, care caută „să corespondeze cu bărbați, în speranța de a crea noi prietenii, pline de sentimente pozitive și râs".

„Iubesc toate animalele, așa că poți pur și simplu să-mi trimiți o vedere simplă cu un cățeluș drăguț pe ea, doar ca să mă saluți. Ți-aș fi veșnic recunoscătoare!", a scris ea. „Dacă vrei să afli mai multe despre mine și ești dispus să-ți faci timp să-ți scrii, o să-ți aștept cu nerăbdare scrisoarea. Nimic nu-mi face ziua mai frumoasă de cât [sic] scrisorile. Abia aștept să-mi scrii. Ai grijă de tine și găsește-ți mereu un motiv să zâmbești, cum fac și eu."

Fazzina zice că numărul de profiluri fluctuează.

„De exemplu, tocmai am șters două, pentru că au zis că au găsit ce căutau."

160 e infim, raportat la tot sistemul federal de penitenciare. În fiecare zi, în cele 43 de instituții corecționale din Canada se află circa 15 mii de condamnați. Dacă mai adaugi și instituțiile administratede provincii, numărul ajunge mai aproape de 140 de mii.

Fazzina nu discriminează în funcție de delictul comis, nu are criterii pentru cine are voie să se înscrie și cine nu. Atât timp cât pot să plătească tariful anual de 35 de dolari, sunt înscriși.

„Nu-mi aleg, nu deosebesc… Nu pot", a zis ea – deși a recunoscut că mulți dintre tipii ăștia au ajuns la închisoare pentru chestii oribile. A zis că și ei i-a fost frică, când s-a apucat și a dat peste crimele mai extreme sau mai cunoscute. Dar apoi le-a auzit poveștile și a înțeles că mulți dintre tipii ăștia oricum vin din situații de căcat de la bun început. Au avut copilării traumatizante. Au fost condamnați să dea greș.

„Ca să înțeleg situația, am avut ocazia să îi întreb pe mulți dintre tipii ăștia [despre condamnările lor]. Chiar și pe pedofili. Sunt mamă, deci unele dintre acuzațiile astea nu-ți pică bine, mamă fiind. [Dar] le-am auzit poveștile – din nou, nu că asta ar justifica ce-au făcut – dar așa pot să înțeleg mai bine cum se petrec crimele astea."

Fazzina a explicat că înțelege că fiecare dintre crimele astea are victime și că i-a fost greu să facă față. Dar, ca și Glowacki, consideră că e un drept al omului.

„Crimele pe care le-au comis n-ar trebui să definească cine sunt. Dacă îți faci timp să ajungi să cunoști [vreunul dintre ei], înțelegi că erau cineva înainte de asta și vor fi cineva și după."

Serviciul Penitenciar din Canada (CSC) a refuzat un interviu pentru materialul ăsta. Purtătorii de cuvânt au spus că ar fi „deplasat să comenteze asupra site-ului unui terț" și au trimis un email în care își precizau obiectivele principale. De asemenea, au pus accent pe faptul că deținuții din închisorile federale nu au acces la internet sau la email.

Toate schimburile se fac prin poșta tradițională – scrisori scrise cu creionul pe hârtie, trimise din și către închisori. Deținuții își trec și adresele la profil.

Fazzina a spus că face un serviciu CSC-ului pentru că se ocupă de site-ul ăsta.

„[La închisoare] au fost persoane foarte periculoase, care acum pur și simplu s-au calmat", a declarat ea pentru VICE. „Au la ce să spere. Poate vor avea la cine să se întoarcă, când ies. Îi vizitează cineva. Și nu vor s-o dea în bară la faza asta."

Gord Longhi, care e ofițer de eliberare condiționată de mai bine de 25 de ani și actualmente lider sindical, vede asta ca pe o soluție pe termen scurt. Pentru el, e „problematică".

„Sunt convins că, la fel ca orice altceva, o să-i ajute pe unii dintre tipii ăștia", a declarat pentru VICE. „Dar, din punctul de vedere al sistemului penitenciar, eu mi-aș face multe griji că sunt femei expuse la riscuri."

„Majoritatea tipilor de pe site-ul ăsta au probleme destul de serioase la care trebuie să lucreze… mie mi se pare că asta o să-i cam distragă."

Are și el dreptate. Dacă te uiți prin profiluri, pare că unii dintre tipii ăștia sunt super selectivi – și „tandră" și „inteligentă" nu-s întotdeauna calități bine cotate pe listele lor.

Mark Moore, care susține că a fost condamnat pe nedrept de patru omucideri, o caută pe „Miss Univers, cu vârsta cuprinsă între 22 și 40 de ani, în formă, căreia să-i placă să exploreze viața alătur (sic) de un Star Rap. Nu contează etnia, poate să aibă fundul rotund și clar cupă DD."

Lee Reynard, care e condamnat pentru deținerea de materiale pornografice cu minori, caută dragostea. Are 1,72 de metri, deci menționează că i-ar plăcea o doamnă mai scundă decât el, preferabil cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, „cu care să lege o prietenie și poate chiar și o relație pe termen lung".

Charlie Gagne nu mai apare pe site.

După 14 în închisoare, asasinul plătit din Montreal va deveni eligibil pentru eliberare condiționată din septembrie. În timp ce el se afla după gratii, soția lui a murit de cancer, iar bărbatul în vârstă de 43 de ani spune că, după asta, a alunecat într-o singurătate paralizantă.

Gagne spune că și-a făcut cont pe site de curiozitate, conform declarației lui pentru VICE – iar acum că își încheie sentința într-o instituție cu grad minim de securitate, se căsătorește din nou. Partenera lui, despre care el a spus că nu vrea să fie intervievată, a început să-i scrie de curiozitate și nu s-a așteptat să se îndrăgostească de un pușcăriaș.

El spune că ea i-a dat motive să fie un om mai bun.

„Mă trezesc zâmbind în fiecare zi, fac sală. Nu mai sunt așa nefericit. Parcă îmi pasă", a zis el. „Gen, mă întreb, chiar îți place de mine? Sunt un mincinos, un manipulator, am omorât oameni. Dar ea vede lucruri în mine. Și aș trece mări și țări pentru femeia asta. Are anumite valori pe care sunt dispus să le respect, iar asta-i motivația mea să fiu mai bun."

„Ies, de-acum o să fac ce trebuie."

Fazzina și unii dintre tipii de pe site susțin că, din anumite puncte de vedere, e mai sigur decât alte site-uri de dating. Dacă e să intri pe Plenty of Fish, de exemplu, habar n-ai cu cine poți să ajungi să te combini – poți să ajungi cu un criminal și de-acolo și să n-ai habar.

Cel puțin aici, zic ei, totul e la vedere. Pe fiecare profil sunt trecute clar condamnările pe care el sau ea le ispășește. Însă rămâne la latitudinea lor să dezvăluie condamnările. Fazzina îi caută cât poate de bine pe Google, dar n-are acces la dosarele lor.

Deși i-a confruntat pe tipii care n-au fost complet sinceri despre situația în care se află, unele dintre profiluri încă sunt cam vagi.

De exemplu, un anume Jack Kelley, în vârstă de 30 de ani – un tip înfricoșător de musculos, care caută „o tipă super chill" menționează că e la închisoare pentru „ACUZAȚII/CONDAMNĂRI ÎNCĂ NEPRONUNȚATE (CHESTII GRAVE) (sic)".

Kelley a scris la profil că „atunci când nu sunt la închisoare, viața mea e cea mai mișto și sunt cel mai fericit tip din lume."

… dar e la închisoare. Toți sunt.

Latimer are rezerve: de ce ar atrage un site exclusiv pentru deținuți atenția cuiva. „Poate că [deținuții] au o grămadă de calități… dar te cam întrebi de ce ar fi cineva atras de ei, pentru că sunt deținuți."

Fazzina recunoaște că și ea gândea la fel la început. Dar a ajuns să fie la fel de fascinată de persoanele care răspund, ca și de deținuți.

„Clar sunt femei care le scriu pentru că pot să empatizeze cu tipii ăștia, durerea vindecă durerea, au multe în comun cu stilul lor de viață, cu educația lor, sau au membri ai familiei care au fost implicați în activități criminale toată viața lor."

Dar mai sunt și persoane religioase, sau studenți care fac proiecte de cercetare și chiar și oameni care-s pur și simplu curioși să afle cum e viața la închisoare.

Chiar și tipii la care nu se așteaptă să primească vreodată vreo scrisoare ajung să o surprindă.

„Fiecare sac are peticul lui", a spus ea.

Frankie Dorsey – un proxenet recidivist periculos – tot intră și tot iese de la închisoare din anii '80. Recunoaște că unele dintre femeile de la care a primit scrisori clar au probleme. S-a văzut nevoit să le spună unora dintre ele să nu-i mai scrie. Recunoaște că nu-i o idee bună – nici pentru el, nici pentru ele.

Fazzina a explicat că multe dintre femei, printre care și noua iubită a lui Gagne, se apucă să scrie din curiozitate. Nu se așteaptă să se îndrăgostească de un condamndat, dar apoi ajung să-i cunoască…

Dar în cazurile astea nu ajungi să sari în pat din prima – sau nici măcar să te pupi.

E nevoie de timp ca să primești aprobare pentru vizite conjugale – sau chiar și pentru un telefon. Sunt formulare și procese de triere și nivele diferite de birocrație pentru orice la închisoare. Poate să dureze săptămâni întregi, sau chiar luni.

Hales spune că a fost însingurat și izolat la închisoare. I-au fost tăiate legăturile cu familia și cu prietenii. Înțelege că uciderea soției sale a fost o crimă îngrozitoare.

„COC-ul o vede ca pe un act de violență domestică, un atac foarte brutal, și înțeleg asta. A fost o crimă îngrozitoare… [dar] încerc să fac tot posibilul să las în urmă omul care am fost și sper că oricine intră pe site-ul ăla sau îți citește articolul tău sau se hotărăște să mă contacteze poate să vadă chestia asta.

Am întrebat-o pe Fazzina dacă s-ar cupla și ea cu un deținut, după anii de experiență în facilitarea relațiilor pe care i-a acumulat.

„Eu mereu spun să nu zici niciodată «niciodată». Ajungi să-i cunoști pe tipii ăștia și vezi o altă latură a lor", a zis ea. „Dar tipii ăștia nu se gândesc la mine în felul ăla. Mulți dintre ei sunt pur și simplu îngroziți [de mine]. Și n-ar îndrăzni niciodată să-mi propună nimic."

Dar unii dintre ei i-au devenit prieteni.

Cum ar fi Dorsey, care are 55 de ani. Când i-a murit tatăl, acum câțiva ani, Fazzina s-a dus la înmormântare – prima dată când s-au cunoscut în persoană.

„M-am uitat prin încăpere și era plină cu oameni de pe stradă. Pești, prostituate, gangsteri, hoți. Nu erau prietenii mei adevărați. E viața aia de stradă", a zis el. „Melissa mi-a arătat că poți să cunoști oameni care-s de partea cealaltă a gardului. Și că dacă ieși vreodată, ăla-i genul de om de care o să ai nevoie."

Pentru oamenii care n-ar vrea să aibă oportunitatea asta, a spus: „trebuie să-i dai omului o șansă".

Dar a mai recunoscut și că, din postura de criminal periculos, el a rămas fără șanse. Cel puțin în discuția cu mine, Dorsey și-a asumat responsabilitatea pentru crimele comise. E proxenet din anii '80 și spune că a fost un produs al mediului lui – era afacerea de familie.

Criminal periculos fiind, probabil n-o să mai iasă niciodată. Știe și el asta. Dar nu vrea să renunțe la speranță – că o să iasă din închisoare, că o să fie un om mai bun și că o să aibă parte de iubire.

Poate că Gagne a spus-o cel mai bine: „Ce pot să zic? Nu-s cine-știe-ce trofeu și nici Făt-Frumos. Sunt și eu cine sunt."

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre infractori:
„Diavolul alb" care a condus mafia chineză din New York și Boston
Fotografii cu fețele infractorilor interogați în Ucraina
Cum e viața unui agent secret FBI