O femeie aplecată de spate își ridică fiul din fotoliu, „Hopa!". Îl ia în brațe, îi depărtează ușor picioarele care devin un colac în jurul taliei ei și iese cu buletinele amândurora în mână. Două etaje mai jos, căruciorul cu rotile este legat cu un lanț metalic. Femeia îl pune pe băiat în cărucior, dezleagă lanțul și împinge căruciorul spre secția de votare.

Femeia este Tereza Ungureanu, iar băiatul, fiul ei Gabriel. Gabriel s-a născut cu tetrapareză spastică, adică o formă de paralizie cerebrală, care afectează membrele și activitatea cerebrală. Gabriel are 26 de ani, își poate mișca doar mână stângă și a făcut șapte pași pe picioarele lui, până acum. În rest, îl cară mama sa.

Cei doi împart un apartament cu soțul femeii și tatăl lui Gabriel. Zic asta, pentru că tatăl s-a spălat pe mâini de responsabilitatea îngrijirii unui fiu bolnav. Nici soț pentru Tereza nu a mai vrut să fie, așa că acum sunt doar colegi de apartament. Fiecare face ce poate și cheltuielile apartamentului le plătesc cu rândul: o lună unul, o lună celălalt. Au decis să divorțeze, doar că nu s-au apucat încă de acte. Chiar dacă divorțează, vor împărți în continuare apartamentul până când femeia și fiul ei vor primi o locuință socială, pentru că nu își permit o chirie.

Practic, cei doi trăiesc din ajutorul pe care femeia îl ia de la primărie, pentru că e asistentul personal al lui Gabriel, și din pensia băiatului.

Tot ce spune femeia e această sentință:

Gabriel și mama sa solicită de trei ani o locuință socială la parter, dar nu sunt printre prioritari, pentru că nu stau în drum. Nici dacă ar sta, nu ar primi casă imediat.

Astăzi i-am însoțit la vot, la o secția de votare aflată la două străzi de unde locuiesc. Băiatul nu vrea să i se aducă urna acasă pentru a vota, simte că dacă el face un efort, poate că va ajunge măcar să vorbească cu primarul sectorului 6, Rareș Mănescu.

Pentru Gabriel a fost a doua oară când a votat. A mai votat și acum patru ani, dar situația lui nu s-a schimbat. De atunci, a încercat să vorbească de mai multe ori cu primarul. N-a reușit.

La secția de votare, mama lasă căruciorul cu rotile în curtea școlii, îl ia pe Gabriel în brațe, urcă cu el până la etajul unu și intră în sala unde trebuie să voteze. Femeia ia buletinele de vot, așază băiatul pe un scaun și intră să pună ea ștampila.

Iese cu buletinele ștampilate, se uită către fiu ei și le pune în urnă. Îl ia apoi pe Gabriel de mână și îl ridică să intre și el în cabina de vot. Unu, doi, trei, băiatul face trei pași și intră în cabină. La ieșire pășește tot singur. Mama pune și buletinele băiatului în urnă, recuperează cărțile de identitate, dă bună-ziua:

Își ia băiatul în brațe și iese.

După vot, Gabriel rămâne în fața blocului la soare. Îmi spune că în weekend nu îi place să stea în casă și că și-a propus să nu se joace pe calculator sau să stea la televizor. Azi nu o să se țină de cuvânt și o să aprindă televizorul mai pe seară, să vadă cine a ieșit primar.

Gabriel vede mersul la vot ca pe un contract spre o locuință la parter, pentru el și mama sa. Băiatul e sigur că dacă el își face datoria civică și primarul, oricare va fi el, își va lua în serios rolul, problema locuințelor sociale va fi rezolvată.

Imaginile astea mi-au rămas puternic întipărite pe retină. Mai ales că știam ceva. În săptămâna de dinaintea votului, alergasem după cei care vor să-i ia locul lui Rareș Mănescu, la primărie, ca să văd dacă au vreun plan pentru soluționarea cererilor de locuințe sociale.

N-a mers prea bine.

Răzvan Mironescu de la PNL era pe teren când m-am dus la sediul lui electoral. Între o discuție față în față și una la telefon cu doi dintre consilierii lui, am aflat doar că agenda candidatului este extrem de plină și nu se poate întâlni cu mine. Unul dintre consilieri m-a și certat că îl caut în ultima săptămână, când puteam să mă duc să vorbesc și să scriu despre el cu mult timp înainte.

Mi-a și arătat pe geam un exemplu despre ce aș fi putut scrie: parcarea pe care tocmai au amenajat-o, la cererea locuitorilor din sector.

Consilierul mi-a spus că va încerca să ia legătura cu candidatul, pentru a-i afla programul. Ulterior am aflat că cei doi comunică pe mail. Ultimul răspuns din partea consilierului său a fost că Mironescu nu i-a răspuns la mailul în care îi prezenta cazul familiei Ungureanu.

De la sediul PNL-istului, am mers la cel al candidatului PSD, Gabriel Mutu. În apartamentul-sediu electoral, m-am întâlnit cu o parte din echipa acestuia. Candidatul era pe teren, dar nu mi s-a spus unde, „pentru că agenda lui nu e publică".

Când le-am vorbit despre cazul familiei Ungureanu, cei de la sediu mi-au spus că știu câte ceva despre acest caz, dar că nu se poate face nicio promisiune în acest sens încă. Primăria trebuie să îi solicite Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice construirea de case, care să devină apoi locuințe sociale.

Au făcut copii xerox pozei și actelor cu care m-am dus și mi-au spus că mă vor suna să îmi spună când mă pot întâlni cu candidatul. Nici nu m-au sunat, nici nu au mai răspuns la telefon.

Cu independenții pe care i-am căutat am avut un pic mai mult noroc.

Ștefan Florescu mi-a răspuns pe Facebook:

L-am rugat să ne întâlnim pe teren, pentru a-i face o poză atunci când iese prin cartier. N-a mai răspuns.

Pe Mihai Danes l-am abordat tot pe Facebook. La câteva zile după ce i-am scris un mesaj, m-a sunat și am vorbit despre cazul familiei Ungureanu și problema locuințelor sociale.

Danes mi-a spus că i se pare „inuman să condamnăm un om de mai multe ori" și că e empatic cu astfel de cazuri.

La final, am decis să dau și un telefon la Primăria Sectorului 6, pentru a vedea ce face ca o cerere pentru o locuință socială să devină o prioritate. Funcționara de la primărie mi-a spus că nu există un număr oficial al cererilor depuse și mi-a dat lista cu cei care au primit o locuință anul acesta.

Sunt 11 familii.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește și alte chestii despre vot:
Votul diasporei a fost pentru BEC ca un elefant îndesat într-un Trabant
Elevii români ar introduce votul cenzitar şi educaţia politică, dacă ar fi parlamentari
Și care-i problema dacă îmi fură un cocalar votul?