Victimele de la Colectiv n-au fost ucise de incendiu, ci de nepăsare, prostie și ipocrizie

Incidentul dramatic de vineri seara este copia perfectă a României de astăzi.
1.11.15

Fotografie de Andreea Alexandru / Mediafax Foto

„Pe proprie răspundere". Așa funcționa clubul Colectiv. Cu alte cuvinte, patronii se angajaseră, cunoscând legile și aparent conștienți că se pot întâmpla multe rahaturi într-un club, și în viață, în general, că vor veghea la buna dispoziție și sănătate a clienților lor. Că localul lor se ridică la standardele tehnice și legale, necesare ca lumea care vine acolo să se simtă în siguranță.

Tot despre un fel de proprie răspundere face vorbire și domnul Piedone, primarul sectorului patru. Doar că la el e un pic pe invers. Răspunderea lui e să se acopere de hârtii. Pe care le are. De aici, dacă e să întâmple ceva, e destinul, karma proastă, liberul arbitru, voința unui Dumnezeu aflat într-o zi nefastă. Sau, cum e cazul dezastrului de vineri noaptea, e vina exclusivă a organizatorilor. Răspunderea proprie a celor de la Colectiv bate la cur răspunderea proprie a lui Piedone. Mai rămâne să ni se spună că și tinerii care au murit acolo sau care vor fi desfigurați pe viață au ajuns așa tot pe răspundere proprie. În general, când ieși din casă, ești pe cont propriu.

Dezastrul de vineri seară îți arată că prostia și nepăsarea sunt cele mai puternice forțe din Univers

Chestia asta cu „propria răspundere" sună atât de penibil când vine vorba despre România, încât ar trebui scoasă din uz, în următoarea secundă. Eventual, printr-o Ordonanță de Urgență, publicată imediat în Monitorul Oficial. E inutilă, n-avem ce să facem cu ea. O declarație de tipul ăsta presupune două lucruri: inteligență, în sensul că înțelegi clar despre ce răspundere e vorba și ce ai de făcut, și chiar faci asta. A, da, și încă ceva: onoare. Le-aș lua, pe rand. Mai întâi, partea cu inteligența. Uită-te la fotografia asta:

Fotografie via Facebook

Dacă cineva dintr-o altă țară, care n-a aflat nimic despre tragedia de vineri seara, ar fi întrebat ce e în poza asta, cel mai probabil răspuns ar fi: e făcută la ziua cuiva. Așa arată. Vezi artificii d'alea de se aprind cu sutele de mii în noaptea de Revelion, pe cineva zâmbind și capul unui alt bărbat, privind spectacolul pirotehnic care trece pe deasupra sa.

Acum, gândește-te cum ai putea să-i explici că în locul ăla erau câteva sute de oameni, înghesuiți ca ouăle în cutia de carton, că scânteile alea, oricât de mișto par, au ajuns la un rahat de burete, d'ăla super ieftin, lipit de coloane, pe post de izolare fonică. Că buretele a luat foc, apoi tavanul, apoi totul. Că au murit 27 de oameni și că alți peste o sută sunt prin spitale, mulți dintre ei în stare critică. E atât de stupid, încât devine aproape implauzibil.

Și poate că despre asta ar trebui să vorbim, înainte de toate subiectele discutate, zilele astea, în legătură cu incendiul de la Colectiv. Despre cât de proști sunt unii oameni. Nu inconștienți, nu nepăsători. Proști, bătuți în cap.

Traseul prescurtat care a dus la accidentul de vineri e ușor de imaginat. Niște tipi închiriază un loc, deschid un club, ca să facă și ei un ban. Se apucă să-l amenajeze, dar așa, mai mult că trebuie amenajat. Pun căcaturi d'alea haioase pe pereți și alte mizerii decorative, dar izolează fonic locul cu cea mai ieftină chestie de pe piață. De ce? Pentru că „dă-i, mă, în pula mea, că merge și așa, cine se prinde?".

D'asta. Nu știu dacă ai fost vreodată la Colectiv, dar pot să-ți zic că nu ai nevoie de foarte mult timp, ca să-ți dai seama că oamenii ăia nu dau doi bani pe clienții lor. Ai nevoie doar să vezi poarta aia de la intrare, d'aia prin care poate trece un singur om, de aștepți, ca la autobuz, să iasă oamenii mai intâi, ca să te bagi și tu. Ușa aia e definiția durerii în cur de ceilalți, zi-le oricum, oameni, trecători, semeni.

De fapt, Colectiv nu diferă cu nimic de majoritatea cluburilor din București. Locurile alea unde dai 15 lei pe un Ursus, unde, dacă ceri un shot, simți mai întâi apa și apoi alcoolul, construite pe structura patru pereți-o budă-plus un bar, de unde să producem niște lei.

Citește și Bodigarzii de club dau numai de idioți care se iau la bataie pentru o băutură vărsată

Mă gândesc la buretele ăla, lipit așa, pe pereți. Am imaginea asta, cu unu' beat mort, stingându-și țigara de el, într-o seară. Apoi, mă gândesc la momentul în care s-a luat decizia ca show-ul de vineri seara să conțină un spectacol pirotehnic, cu artificii care aruncă scântei la numai câțiva metri de super izolația fonică. Și consider asta definiția prostiei umane, așa, ca la dicționar. Punctul ăla în care îți e jenă că faci parte din aceeași rasă cu patronii și organizatorii din Colectiv.

În fine, mă gândesc la cuvintele astea, ultimele spuse de vocalul trupei care concerta, cu zâmbetul pe buze, ca o glumă, când se aprinseseră primele flăcări: „Asta nu era prevăzut în program". Și-mi dau seama că puține lucruri mai triste ca ăsta mi-a fost să citesc vreodată.

Gabriel Oprea și Piedone sunt perfecți ca să-ți aducă aminte în ce rahat trăiești, zi de zi

Gabriel Oprea, dornic de declarații (de data acesta). Fotografie de Marian Ilie / Mediafax Foto

Imediat după ce vestea tragediei de la clubul Colectiv s-a răspândit, unul dintre colegii de la VICE a primit pe Facebook următorul mesaj. Era de la o prietenă: „Offf, îmi pare foarte rău e un căcat să trăiești în România, parca ar fi o țară din Africa. Viața contează atât de puțin…". Formularea asta, scurtă, amară și fără speranță e cea mai bună descriere a României, la momentul actual.

Incidentul de vineri seara mi-a adus aminte de un episod, la fel de brutal, care se întâmpla în august 2010: incendiul de la Maternitatea Giulești. Șase bebeluși au murit atunci, tot din nepăsare, inerție și durere-n cur de orice standard de siguranță. Cu mai puțin de un an înainte de incendiul din Giulești, soția mea a fost internată acolo. Am fost să o vizitez în afara orelor de program și, după ce am pătruns în incintă (urmare a tradiționalei șpăguțe de cinci lei, înmânată paznicului), am ajuns pe un coridor lung.

Era noapte, liniște deplină în saloane, în afara unui zumzet constant. Zeci de ventilatoare, d'alea ieftine, de le găsești la Auchan cu opt lei bucata, împânzeau birourile și camerele. Era august, 2009, zile de caniculă. Toate ventilatoarele astea se uneau la prelungitoare, legate de alte prelungitoare și alte prelungitoare, care ajungeau la prize. Totul părea improvizat, o rețea nesfârșită de mici invenții și cârpeli. Iar zumzetul acela nu venea de la paletele ventilatoarelor, care aruncau disperate aerul, ci de la tabloul electric. E supraîncărcat.

Maternitatea Giulești, august 2010. Fotografie de Liviu Untaru

N-am învățat nimic din acel moment. Absolut nimic. Am bocit ca proștii bieții ăia copii, dar lucrurile au rămas fix la fel. Domnește, în continuare, cârpeala. Între acel moment, și ziua de vineri, s-au schimbat guvernări, au fost X crize politice, s-au băgat tone de bani în Catedrala Mântuirii Neamului și în alte biserici, iar școlile și spitalele sunt în continuare la pământ. În schimb, am redescoperit naționalismul, tradiția dacică, și am brevetat noi înjurături la adresa musulmanilor. Ne hrănim, în continuare, din erori și din ură. Sperăm să nu ne îmbolnăvim, că asta în România înseamnă un picior în groapă. Trăim după motto-ul, „nu s-o întâmpla chiar acum, nu mi s-o întâmpla chiar mie". Jucăm la alibi.

Două prezențe mi-au atras atenția în noaptea de vineri: Cristian Popescu Piedone și Gabriel Oprea. Știi că e nasoală treaba când îi vezi p'ăștia doi. Despre primul am zis câte ceva, la început. Cât despre Gabriel Oprea, poate că Tolontan are dreptate, poate că prezența lui era normală, gândindu-ne la funcția pe care o deține. Dar mie nu-mi pasă de asta.

Pe mine mă interesează prezența lor simbolică acolo. Primul e un tip care s-a afirmat, după ce în presă s-a aflat că și-a luat permisul de conducere fraudulos, care a devenit cunoscut prin aerul său de justițiar de bodegă, prin curele sale de slăbire televizate și prin dezastrul estetic din sectorul 4. Despre al doilea, chiar nu mai are sens să zic nimic.

Citește și Cum s-a transformat Gabriel Oprea dintr-un traseist, într-un cocalar cu girofar

Oamenii ăștia doi nu se reprezintă doar pe sine sau instituțiile pe care le conduc. Nu, oamenii ăștia trasează un sistem. Este sistemul șmecherului care s-a descurcat și a ajuns să facă bani. Al cocalarului cu priză la public. Al celui care a înțeles atât de bine sistemul șpăgii, al relațiilor și al favorurilor, încât a ajuns să devină maestru în el.

Amândoi acești oameni, vorbesc despre propria răspundere, în sens de onoare. Piedone o are pe a lui, se proclamă un om corect, care a lucrat cum trebuie, pe hârtii, nu, așa, pe vorbe, ca proștii. Oprea a făcut deja carieră cu celebrul „interes național", expresie exact ca el, vagă, fără conținut, pompoasă ca un clovn, considerând-o forma ultimă de onoare.

Ăștia-s ăia pe care îi doare-n cur de tine, te iau la mișto, oficial sau nu, care prezintă soluții imediate pentru orice, de care uită după două secunde, care promit și nu fac nimic. Le poți vedea burțile și gușile și le poți asculta logoreea la televizor, în fiecare seară. Oamenii ăștia îți vorbesc tot timpul despre propria răspundere, ca despre o povară de nesuportat, dar la care, iată, ei au decis să se înhame, pentru tine. Cât eroism!

După care vine câte o tragedie ca asta, de vineri seară. Și-i vezi, din nou, la televizor, cum spun: „Am și eu doi copii acasă, înțeleg drama părinților celor decedați acolo. Dumnezeu să-i odihnească".

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre tragedii:
Scurtă istorie a deceselor de care nimeni nu se face vinovat
Cei mai cunoscuți satiriști europeni răspund la masacrul din redacția Charlie Hebdo
De ce suntem atât de obsedați de accidentele de avion?