FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Am petrecut seara alegerilor cu candidatul român căruia Iisus i-a transmis să intre în politică

Cunoaște-l pe Petrică Dima, omul al cărui motto în viață este: „Am luptat împotriva răului ca să învingă binele".
6.6.16

Petrică Dima, omul care m-a făcut să redescopăr tristețea. Fotografii de Alex Mihăileanu

Când Iisus Hristos i s-a arătat polițistului Petrică Dima într-un salon din Spitalul Fundeni, în martie 2008, nu i-a spus nimic. Camera s-a umplut de lumină şi Iisus s-a coborât din tavanul camerei de spital. Petrică Dima tocmai ieșise dintr-o operație de transplant de ficat și, timp de câteva zile, văzuse demoni noapte de noapte.

„Eram chinuit. Trebuia să lupt cu acești demoni. După patru zile, mi-a apărut așa, Iisus Hristos, într-o lumină puternică, ca o explozie solară, grandioasă. Și mi-a apărut așa, din tavan, s-a lăsat ca un voal, cum am strânge perdeaua în sus și îi dăm drumul, așa mi-a apărut Iisus Hristos. Nu mi-a spus nimic, decât mi-a transmis că trebuie să fiu un om bun și să fac bine semenilor mei. Din acel moment, pentru mine viața a luat o altă întorsătură", îmi spune Petrică Dima, candidat al Partidului Socialist Român (PSR).

La două luni după vizita lui Iisus, Petrică Dima ieşea la pensie din Poliţie, se înscria la socialiști şi se pregătea de candidatura la Primăria Sectorului 6. Acum, este pentru a treia oară în viaţa lui candidat. Pentru a doua, la Primăria Generală București.

Suntem în sediul PSR, de pe strada Olari, undeva la câteva minute de rondul de la Pache Protopopescu.

Publicitate

„De atunci sunt în politică și sunt un aprig luptător împotriva corupției, împotriva fărădelegilor, a jafului fără sfârșit, toată putrezeciunea care există în politica românească făcută de partidele parlamentare", îmi spune el și începe să se înfierbânte.

E puţin de trecut de ora şase în seara alegerilor locale din 5 iunie 2016 şi televizorul din sediul PSR nu funcţionează. Mesajul „Intrare PC inexistentă" de pe ecranul albastru îl ține departe pe candidat. „E ceva cu internetul, se bagă nu știu cum", îmi spune el.

Candidatul Dima nu are oameni în secţiile de votare şi nici nu face vreo numărătoare. Nu ştim, aşadar, cum stau el şi PSR, până la această oră.

La un moment dat, candidatul a vorbit cu o persoană de la care a înțeles că l-ar fi votat. Dar, la final, interlocutorul i-a spus că, de fapt, nu l-a votat

„Nu am nicio estimare că nu am fost racordat la tehnică", spune candidatul, îmbrăcat într-un costum negru, cămaşă mov, cravată cu imprimeuri verzi și în picioare pantofi ascuțiți, din lac.

În camera de şedinţe a socialiştilor bucureșteni tronează o masă lungă, formată din câteva mai mici, aşezate în T, şi învelite în feţe de masă roşii ca macul. În capul ei se aşază candidatul, cu spatele spre un poster imens cu sigla partidului: un soare roşu, tot roșu, în centrul căruia scrie numele formaţiunii. Candidatul are două telefoane la care va răspunde, alternativ, pe parcursul serii. Când va suna unul, se va uita la el, îl va apuca cu ambele mâini, îşi va miji ochii în ecran, va apăsa cu arătătorul butonul şi va răspunde, de multe ori, cu „Să trăţi!".

CINE ESTE PETRICĂ DIMA DIN TECUCI

Pe foaia pe care o avea în față își scrisese câteva notițe: „Vais România", „declarație de presă", „jaful, umilința, sclavia continuă" și niște steluțe

Candidatul care își dorește să conducă Bucureștiul e născut în Tecuci, județul Galați. E al cincilea din zece frați, fiu de casnică și de CFR-ist. La 15 ani a părăsit casa părintească pentru un viitor mai bun, în Capitală. A muncit în fosta fabrică de anvelope Danubiana, unde căra cauciucul care intra în procesare. Cam în aceeași perioadă, Petrică se uita la filme polițiste.

„Aveam această imagine a poliţistului din filmele care le vădeam la televizor", îmi spune el, zâmbind nostalgic.

Publicitate

Îi plăcea serialul Kojak, despre un polițist newyorkez chel și incoruptibil căruia îi plăceau acadelele și care avea o vorbă: „Who loves ya, baby?". Printre favoritele tânărului Dima era și filmul Șeriful din Tennessee, despre un fost luptător de wrestling care se întoarce în orășelul natal, devine șerif și curăță zona de corupție, contrabandă, prostituție.

Așa că Petrică Dima s-a înscris la Școala de Miliție de la Slatina.

Citește și: Școlile de Poliție din România sunt ca o tabără de vară cuplată cu un penitenciar

După zece ani la Ordine Publică, la București, a făcut Hepatită B pe timpul misiunilor și a avut nevoie de transplant de ficat. La doar 41 de ani, după vizita lui Iisus din salon, s-a retras din poliție și a intrat în politică. Între timp, a făcut și Facultatea de Drept, la Universitatea Ecologică, și se prezintă ca avocat, deși nu a profesat niciodată, ci doar își mai ajută „rudele și prietenii cu actele".

Singura avere a lui Petrică Dima este mașina sa, un Seat Ibiza vechi, cumpărat prin programul Rabla: „Atât. Că n-am furat, că n-am jefuit."

Nu a fost niciodată căsătorit, nu are copii pentru că a avut timp numai pentru „meseria lui și menirea lui". Trăiește din pensia de polițist de 2 500 de lei pe lună și mai are o firmă de pază, dar care nu mai funcționează.

CUM A SALVAT COMISARUL UN BĂRBAT CARE SE TĂIA PE BURTĂ CU UN CIOB

Pe holul sediului, Petrică Dima ne privește trist din niște postere de pe o masă. Alături, un singur fotoliu

La masa roșie ca macul se mai aşază, din când în când, câte un membru de partid. Cei mai mulţi sunt în vârstă, unii merg în baston, alții se ridică cu greu de pe scaune. Cum nu există televizor, toată lumea se uită la candidat.

Nu prea e interes printre membrii PSR să afle cum le stă partidul la alegeri. Sunt obișnuiți să fie trecuți la categoria „Și alții" la rezultate. Din când în când, doar Petrică Dima se agită și pune mâna pe telefon:

„Dragoș, tată, unde ești? Vino, să dăm drumul la televizor, că nu putem să vedem știrile. Hai, că nu ştim ce se întâmplă în lumea asta!"

La alegerile anterioare, Petrică Dima și PSR nu au trecut de 0,1 % din voturi.

La nivel național, socialiștii au peste 40 de mii de membri. „La București, sunt vreo 300, îmi spune un bărbat din staff-ul candidatului. Bine, avem şi mulţi bătrâni, mai mor", spune el încet, dar prea tare pentru cât de aproape sunt câţiva membri în etate ai partidului. Nimeni nu-l contrazice, însă.

Publicitate

Timpul trece greu și candidatul încearcă să țină sala vie. Așa că pune aceeași placă: demnitate, onoare, respect, muncă, la fiecare cuvânt al cuvântului micul auditoriu dă din cap fermecat.

Când membrii PSR discutau politică în fața sediului, nu știau, dar probabil bănuiau, că partidul lor va obține sub 0,05 la nivel național

„Comuniștii au făcut numai lucruri bune, nu exista nimic dacă nu era o gândire unitară, o gândire strategică. Acuma, totul se fură, totul este în mâna unui grup de oameni şi milioane de oameni sunt în lanţuri. Ce înseamnă asta? Umilinţă şi sclavie. Dar socialismul e cu totul şi cu totul altceva. Această imagine care a fost indusă de către cei care conduc acuma România şi sunt democraţi, sunt capitalişti, au făcut din comunism un balaur periculos, ceva care ucide, care distruge viitorul. Dar nu se ia în calcul că tot ceea ce au făcut aceşti comunişti, erau părinţii noştri, erau părinţii dumneavoastră, nu, haideţi să-i omorâm, că au făcut fabrici, uzine, combinate, şcoli, spitale", plusează Dima.

Pensionarii din sală mai au puțin și aplaudă.

Așa arată bancheta din spate a unui socialist adevărat

Petrică Dima pare să fi rămas captiv în lumea din filmele adolescenței sale și nimeni din sală nu-și dă seama.

„Munca, cinstea, onoarea, toate astea înseamnă cel mai mult în viaţă… , turuie Dima. „Și corectitudinea", se aude din sală. "Și corectitudinea", spune Dima. „Eu toată viaţa mea am luptat împotriva răului şi i-am ajutat pe toţi oamenii cum am putut. Eu am sărit în ajutorul oricărui semen al meu care a avut nevoie", continuă el.

Când cer un exemplu, urmează o poveste lungă despre un bărbat cu burtă care stătea odată la o fereastră doar în pantaloni şi ameninţa că se aruncă de la etaj, în timp ce se brăzda cu un ciob pe burtă. Şi era în poveste şi un copil de câteva luni pe care bărbatul îl înjunghiase.. Povestea se termină aşa: „l-am salvat pe omul ăla să nu facă un act suicidal. Copilul a scăpat, că era înfăşat cu multe scutece." În toate poveștile, Dima e salvatorul. Ca atunci când a salvat „un copil oligofren care nu era normal" din liftul blocat.

„Am luptat împotriva răului ca să învingă binele".

Când îl aud vorbind, e ca și cum aș citi SMS-urile alea interminabile și fără sens e care le primesc de Paște și de Crăciun.

Ca atunci când spune asta: „Lupta mea este dârză, îmi doresc să ajung primar doar un singur mandat pentru a demonstra oamenilor că pot exista oameni care să aibă spiritul sacrificiului, datoriei, oameni cinstiți, devotați, cu onoare, cu demnitate, cu viziune, cu acțiune."

Petrică Dima a crezut că pe candidata PSR de la sectorul 2 o cheamă Mioara, nu Rodica

Se alătură discuţiei şi doamna candidat al PSD la primăria sectorului 2, Rodica Roman. Vorbim despre cum a arătat ziua alegerilor pentru candidatul Dima, care spune că s-a culcat târziu cu o seară înainte. „A, şi eu, pe la 4.30", spune doamna. „Da, şi eu tot la 4.30", spune Dima. „Deci ne-am culcat împreună", încearcă o glumă candidata.

Dar Dima e impasibil, fie nu o aude, fie preferă s-o ignore și privește în gol.

Publicitate

Pe pereţii sediului sunt câteva fotografii – o staţie de metrou, Casa Scânteii, un baraj, Casa Presei. Toate sunt de la noi, din România, spune un membru de partid, mândru. Într-un colţ, un soclu alb, cu un Eminescu efeminat. Deasupra, un soi de manifest cu stema României şi secera şi ciocanul despre capitalism versus comunism.

Singurul criteriu pentru care au fost alese pozele de pe pereții sediului PSR a fost că sunt făcute în România

După ce simte că spune ceva profund, candidatul Dima întreabă: „Aţi înţeles?". Nu aşteaptă un răspuns, e doar un tic verbal, dar poate pune în încurcătură interlocutorul, care dă să răspundă.

Dar nu apucă, pentru că Dima își continua prelegerea, nestingherit.

PROIECTE: DRUMUL CRUCII LUI EMINESCU, MARȘUL LUI AVRAM IANCU ȘI TREI ZILE DE IUBIRE ÎN PIAȚA UNIVERSITĂȚII

Două proiecte îi sunt foarte dragi: drumul crucii lui Mihai Eminescu și marșul lui Avram Iancu. Primul constă într-un pelerinaj din București, de la Biserica Sfântu Gheorghe la cimitirul Bellu, un fel de plimbare cu flori, cu tablouri cu poetul, cu coroane, care se termină la mormântul acestuia din cimitirul Bellu.

„Am fost cinci oameni. Cinci pentru România, am scris despre asta pe Google", îmi spune, solemn, comisarul.

Citește și: Ce fac comuniștii români la 25 de ani de la Revoluție

Al doilea e tot un marș, dar mai lung, de 100 de kilometri, între orașul Vidra de Sus, unde s-a născut Avram Iancu, și Țebea, unde e înmormântat. Comisarul nu a mers însă pe jos, ca ceilalți, ci a condus mașina din fruntea marșului, împopoțănată cu steaguri, tablouri, flori.

„Este unul dintre eroii noștri", îmi explică el motivul alegerii lui Iancu.

Publicitate

Și a mai fost și onorul tricolorului, când Dima și ai lui au pus muzică patriotică, superbă, în Piața Universității.

„Noi am făcut la fântână, trei zile de dragoste, de iubire, pentru tricolorul român. Cu muzică minunată, ore întregi în fiecare zi, și am așteptat să ni se alăture mulți români. Deși aveam tablouri cu câte un domnitor, nu am atras niciun român în afara de câțiva bătrâni și copii și niște străini care se uitau că era ceva inedit", îmi spune el, surprins. „Alții nu simt dragoste de patrie, de țară, de strămoși", își dă singur explicația.

Deasupra intrării în sediul PSR flutură cele mai dragi însemne pentru Petrică Dima: țara și partidul

Comisarul se laudă și că el a înființat Poliția din Centrul Istoric și că tot el a curățat zona de toate relele. De asemenea, el ar fi înființat „mascații", adică forțele de intervenție care poartă cagule. E nervos că șefii nu l-au luat în seamă, în anul 2000, și că mai târziu s-a înființat divizia.

„Era această explozie a clanurilor ţigăneşti şi nu intervenea nimeni. Şi am făcut acest proiect și m-am dus cu el la Corneliu Vadim Tudor", îmi spune el.

Apariția bruscă a numelui lui Vadim Tudor în discursul său mi se pare absolut normală și îmi dă o idee. Îi propun ca eu să spun un nume și el să-mi spună ce-i vine în minte, pe loc.

Acceptă.

Traian Băsescu

Un infractor, ați înțeles? Dacă îl scuturăm, curg numai dosare, și vine el să ne dea lecții de moralitate…

Ion Iliescu

Un criminal de…un asasin!

Nicolae Ceaușescu

Un patriot român adevărat.

Corneliu Vadim Tudor

Publicitate

Un patriot român și un om de cultură, un om de valoare, un om minunat. O adevărată valoare a poporului român.

Citește și: Cele mai dubioase comori ale lui Vadim Tudor pe care nu le-ai fi vrut niciodată

Adrian Năstase

Un bun diplomat, însă un infractor. E dovedit. În calitatea lui de mare personalitate românească, n-ar fi trebuit să ajungă în acea situație, să coboare într-atât de mult încât să ajungă la asemenea mizerie.

Gabriel Oprea

Oauuu. Ăsta a sărit de la capitan, la stele. câte două pe an. Un om de nimic, fără moralitate, fără niciun merit. O rușine pentru armata română și pentru țară.

Klaus Iohannis

Tot la fel, un infractor șapte case, să dea banii înapoi. Îmi pare rău de el, ca profesor și ca un asemenea personaj care a deținut funcția de primar într-un oraș minunat, ar fi trebuie să nu ajungă în această situație umilitoare.

Elena Udrea

O doamnă frumoasă, sexoasă, bună pentru…. România (zâmbește complice), dar nu să dețină vreo funcție de conducere. E bună, să-și vadă de treaba ei, la cratiță, eu știu pe unde, dar să ne lase cu politica, că a dat cu ea în gard.

Pe fișetele din imagine scrie „Better life"

Petrică Dima

Petrică Dima este un om cinstit, un luptător, un curajos, un devotat, un patriot român, un iubitor de țară, de neam, de cultura românească, de istoria românească, de tot ce înseamnă românism sunt îndrăgostit. Îmi place munca, cinstea, corectitudinea, ăăă… deci le băgați, acolo, dumneavoastră, astea-mi plac toate. Munca! Mie îmi place munca, cinstea, devotamentul față de cetățenii mei, de colectivul meu din care fac parte, într-un cuvânt, sunt un om de echipă și-mi place să merg până la capăt și să fac bine tuturor oamenilor.

Vine ora 21 și apar primele rezultate. Petrică Dima a ieșit pe locul 10 din 12, cu 0,4 procente. La nivel național, la primării, PSR a obținut 0,04 procente.

Pentru Petrică Dima, rezultatele astea au un singur sens: „E exact ca la o femeie. O bați și după aia vine tot la tine în pat! Asta e masochism!".

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre personaje dubioase:
Cele mai dubioase comori ale lui Vadim Tudor, pe care nu le-ai fi vrut niciodată
Fotografii cu dubioșii, naționaliștii și legionarii români de la parada de 1 decembrie din Alba Iulia
Am petrecut o zi cu liderul partidului comunist