Le-am dat refugiaților aparate foto, ca să-și documenteze viața de zi cu zi

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Le-am dat refugiaților aparate foto, ca să-și documenteze viața de zi cu zi

Cu ajutorul proiectului, am vrut să le oferim oamenilor ocazia să arunce o privire sinceră, nefiltrată, în viețile refugiaților. Să privească lumea prin ochii lor.
1.10.15

Din februarie 2015, am început să lucrăm cu șase refugiați care locuiesc în prezent în Berlin. Fiecare dintre participanți a primit un aparat foto de unică folosință cu un film cu 27 de poziții și a fost rugat să-și documenteze viața de zi cu zi, de-a lungul unei săptămâni, în imagini.

Ne-am gândit că aparatele foto de unică folosință sunt mediul ideal pentru că sunt compacte și ușor de folosit. Fiind de unică folosință, au scăzut inhibițiile oamenilor pe care i-am rugat să facă fotografiile, pentru că au putut să-și capteze experiențele fără să fie nevoie să le dăm alte indicații. Pe fotografi i-a atras mai ales momentul de anticipare, pauza dinainte de apăsarea conștientă pe buton, care limita numărul de fotografii necesare. În plus, alegerea momentelor a dat o altă semnificație poveștilor participanților.

Publicitate

După developarea filmelor, am făcut o selecție de fotografii pentru Petrecerea Solidarității pe care am organizat-o spre sfârșitul lunii mai la Boothaus am Spreeacker, unde am expus fotografiile pentru prima dată, alături de lucrările altor artiști și muzicieni. Scopul nostru a fost să aducem la un loc mai multe feluri de oameni, să creăm un spațiu localnicii vechi din Berlin, oamenii care s-au mutat aici și căutătorii de azil să se poată întâlni pe un fundal de muzică electronică pe malul însorit al râului Spree, fosta graniță dintre est și vest. Am expus fotografiile și la KAOS (Kreative Arbeitsgemeinschaft Oberschöneweide) la Noaptea Designului din Berlin și la festivalul Fusion anul acesta pe plaja Sage. Am vrut să contrastăm situația gravă cu un context vesel și călduros. E un pas înainte spre integrarea în orașul nostru a celor care se recuperează după traume și au fost dezrădăcinați. Am vrea să oferim un context în care localnicii să se întâlnească față în față cu refugiații, să vadă ca pe niște indivizi, și nu ca pe o masă de oameni, și să-i trateze corespunzător.

Motivația noastră e să observăm cum se petrec întâlnirile dintre oameni când cineva ascultă poveste unui refugiat care a fugit din țara lui și se identifică cu cealaltă persoană – când nu ne mai concentrăm pe ce ne separă și începem să ne concentrăm pe ce ne apropie, când între doi oameni se dezvoltă o atmosferă de încredere și respect reciproc. Credem că platformele pentru proiecte individuale și independente și inițiativele care încurajează schimburile umane și empatia ne vor ajuta să obținem asta.

Publicitate

Deși criza refugiaților e prezentă în societate și în media de ceva vreme, nu ne-a părut un scop tangibil până nu am început acest proiect. Am vrut să înțelegem scara situației și să susținem refugiații ; în același timp, ne simțeam naivi și lipsiți de putere. Până la urmă am venit cu ideea proiectului AUGEN-BLICK (Cât ai clipi din ochi).

Titlul se referă la refugiații care își documentează viețile de zi cu zi așa cum o trăiesc. Fotografiile captează banalitatea existenței lor și transmit că fotografii nu vor să fie percepuți drept victime, ci drept persoane care până și în circumstanțe extreme recreează ritualuri în fiecare zi, trăiesc și visează, râd și iubesc. Cu ajutorul proiectului, am vrut să le oferim oamenilor ocazia să arunce o privire sinceră, nefiltrată, în viețile refugiaților. Să privească lumea prin ochii lor.

Găsiți mai multe lucrări de Halea și Francis aici și mai multe fotografii de-ale refugiaților mai jos.

Naheed Mirzad (26 ani), din Afganistan – A fost singura femeie care a participat la proiectul nostru. Celelalte femei cu care am vorbit au fost mai rezervate. Naheed locuiește în Berlin de aproape un an și făcea multe fotografii și în țara ei natală.

Saleh, din Siria – Din păcate nu-i cunoaștem numele de familie, pentru că a fost transferat în alt cămin în timpul dizolvării taberei de refugiați din Universitatea Freie.

Huseynaga Gasanov (15 ani), din Azerbaidjan – Huseynaga a venit în Berlin cu familia lui când avea 11 ani. La scurt timp, a început un internship la un teatru și a început să facă desene care semănau cu caricaturi critic-sociale. A trebuit să-i dăm un al doilea aparat, pentru că primul i-a fost furat în tabăra de refugiați. Încă nu l-am găsit și cine știe când o să apară fotografiile din primul aparat…

Publicitate

Sayed Omruddin Hussaini (20 ani), din Siria – Locuiește de nouă luni într-un cămin din Kreuzberg și lucrează într-un magazin non-stop. Fotografiază mult verdeața, pentru că parcurile din Berlin îi reamintesc de casa lui într-o zonă izolată a Siriei.

Zymer Zeqiri (15 ani), din Kosavo – După ce a stat o scurtă perioadă în tabăra din Universitatea Freie din Dahlem, a fost deportat din nou, pe motiv că familia lui nu a fugit din cauza traumelor suferite, ci cu scopul de a căuta oportunități mai bune în alte țări.