E vineri şi te duci la mare cu prietena, cu care eşti cuplat de patru ani, pentru minivacanţa de Rusalii. Aţi plecat târziu din Bucureşti, că ea a avut de lucru la corporaţie. Deodată, un bou intră în voi de pe contrasens. Te trezeşti la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa. Tu eşti bine, ai doar câteva contuzii, dar ea e dusă cu targa într-o altă sală. Vrei să vezi dacă e bine, dar te opreşte doctorul. Îţi spune că nu poţi să intri după ea, că nu eşti soţul sau fratele ei, adică nu eşti aparţinător. Urmează câteva ore de Iad, în care o să aştepţi să-i vină părinţii ca să afli ceva despre starea ei, şi-n care ea o să fie la fel de febrilă că nu ştie ce ţi s-a întâmplat. N-ar fi trebuit să aveţi o opţiune prin care să staţi împreună la spital în astfel de situaţii? Una care să nu fie atât de complicată ca o căsătorie?

Din genul ăsta de situaţie s-a născut nevoia de parteneriat civil în ţările civilizate din Occident. Principiul e simplu, nu poţi obliga oamenii să se căsătorească, dar nici nu-i poţi opri să ia hotărârea că relaţia lor de concubinaj este destul de importantă încât să fie legiferată într-o anumită măsură. Parteneriatul este un contract, semnat la notar, care implică că poţi să pui nişte chestii la comun cu prietenul sau prietena ta, că puteţi lua credite mai uşor şi că puteţi lua decizii unul pentru altul în cazuri de urgenţă.

Singurul proiect de lege de genul ăsta de la noi a fost iniţiat de Remus Cernea. El a fost respins de Parlament în 2013, sub presiunile bisericii, apoi a fost rescris şi reintrodus în dezbatere în 2015, dar a fost respins şi anul ăsta de Comisia juridică a Senatului, tot pe nişte considerente religioase şi nu pe unele legale, apoi a fost respins şi-n plenul Senatului, de 80% dintre parlamentari. Totuşi, el a fost avizat favorabil de Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor.

Din păcate, proiectul este atacat de mai multe organizaţii homofobe, mai ales pentru faptul că nu discriminează cuplurile de acelaşi sex. M-am gândit să aflu mai multe despre parteneriatul civil în România, aşa că am citit proiectul de lege şi am discutat cu deputatul Remus Cernea.

Aici nu e vorba de ideea unor minoritari sau a unor ONGişti nebăgaţi în seamă, ci de o direcţie politică în majoritatea statelor din UE şi SUA, dar şi din alte democraţii puternice precum Brazilia şi Israel. Pe lângă asta, Parlamentul European recomandă statelor membre să accepte uniunile dintre persoanele de acelaşi sex. E adevărat că în multe din aceste ţări legea este dedicată strict comunităţii LGBT, dar proiectul lui Cernea de la noi se adresează tuturor, fără discriminare.

„Astăzi primesc o delegaţie de parlamentari din ţările nordice (Suedia, Finlanda, Danemarca şi Olanda), parlamentari interesaţi de drepturile omului, dar şi de partneriatul civil", mi-a povestit Remus Cernea. „Pentru delegaţiile occidentale care vin aici e de neînţeles de ce ţara noastră rămâne atât de opacă. Dacă România nu legiferează acest parteneriat, riscă să rămână într-un fel de periferie, în ochii democraţiilor occidentale."

Parteneriatul civil ar trebui să se aplice cu atât mai mult în România, unde, conform ultimului recensământ, există opt sute de mii de români care trăiesc în concubinaj. Dar cei care se opun acestei măsuri, cred că ea ar susţine desfrâul şi promiscuitatea, mai ales la cultura LGBT. Pe lângă faptul că argumentul în sine n-are niciun fundament logic, el este eronat.

Parteneriatul de la noi implică mai ales avantaje pentru oamenii care vor să-şi pună banii şi lucrurile la comun, să facă credite împreună sau să locuiască împreună fără să aibă probleme cu actele, deci n-o să se bage orice puştani care au o relaţie superficială de o lună într-un astfel de contract. Plus că nu poţi să semnezi acest contract decât dacă ai 18 ani, nu 15-16 ca la căsătoria civilă (în cazul fetelor).

Una din problemele importante pe care le acoperă acest parteneriat este ce se întâmplă cu averea unora care au locuit împreună fără să fie căsătoriţi. „Dacă doresc să-i lase moştenire partenerului, pot s-o facă mult mai uşor. Acum, celălalt rămâne aproape fără nimic din averea adunată împreună", mi-a explica Cernea. Adică, dacă tu mori mâine, tipa cu care eşti cuplat din liceu şi cu care spuneai c-o să te căsătoreşti când strângi bani, riscă să fie dată afară din casa voastră, chit că a cotizat cu bani. Şi probabil va fi scoasă din casă de un văr nesuferit, cu care nu ai mai vorbit de ani de zile, dar are drept de moştenitor. „Sunt lucruri minimale şi necesare, care îi pot ajuta să facă faţă problemelor de viaţă cu care se confruntă toate cuplurile."

Una dintre cele mai ciudate chestii din toată procedura asta este că Biserica s-a implicat direct în respingerea legii, în comisia juridică din Senat, printr-un reprezentant al Patriarhiei. Nu înţeleg unde în codul de procedură al Senatului spune că reprezentanţi ai Patriarhiei hotărăsc în probleme de legi civile, că parcă eram stat laic.

Problema asta a fost observată şi de Mircea Kivu, vicepreşedintele Fundaţiei pentru Dezvoltarea societăţii civile, care a vorbit despre ea la conferinţa Libertate de exprimare, egalitate şi nediscriminare, organizată de ONG-ul Accept România: „Zilele acestea, în Parlamentul României, se discută o lege despre parteneriatul civil. Rar am văzut mai multe apeluri la fricile iraţionale ale oamenilor, ca atunci când se argumentează împotriva acestui proiect de lege. E un proiect care reglementează o relaţie eminamente civilă dintre oameni. Nu înţeleg ce caută în această dezbatere Biserica, o entitate eminamente noncivilă."

Şi deputatul Remus Cernea a avut probleme cu reprezentanţii Patriarhiei din Parlament, fix când vorbea despre cum această lege se axează pe iubirea unor oameni, care trebuie respectată:

Pe lângă această intervenţie directă în comisii, Patriarhia a dat şi comunicate în care a solicitat (nu a rugat sau a sugerat) Parlamentului să respingă legea şi ei, ca nişte legislatori de stat laic european ce sunt, au votat cum le-a ordonat popa.

După respingerea legii, preotul Ionuţ Corduneanu, reprezentantul Patriarhiei, a tras concluzia pentru care nu putem aplica astfel de legi în România:

Deci data viitoare când vrei să iei un credit împreună cu iubită-ta sau iubită-tu, aminteşte-ţi că nu poţi din cauza homofobiei Bisericii.

Mi se pare ironic că aşa-zişii apărători creştini ai familiei, care militează masiv atât împotriva legii parteneriatului civil, cât şi împotriva respectării drepturilor omului în cazul comunităţii LGBT, le compară mereu pe ambele cu dictatura comunistă. Spun „ironic", pentru că ei nu-şi dau seama că fix ei promovează mentalitatea aia conservatoare comunistă legată de obligaţia de a forma o familie.

Timp de 24 de ani, din 1966, până în 1989, Ceauşescu a promovat şi el acelaşi gen de familie, prin interzicerea avorturilor. În acea perioadă, au murit zece mii de femei în urma unor avorturi improvizate şi s-a născut o generaţie întreagă de copii produşi cu de-a sila, care au ajuns în orfelinatele stil lagăr, care ne-au făcut celebri în Europa, sau în canale, că nimeni n-ajunge aurolac de mult ce-l iubeşte familia.

Pe lângă asta, comuniştii impuseseră tot felul de alte măsuri care te obligau să te căsătoreşti, precum repartizarea locuinţelor, care penaliza destul de rău nefamiliştii cu nişte cămine care le fac p-alea din Poli s-arate ca nişte camere de la Hilton. Pe lângă asta, oamenii se căsătoreau doar ca să primească buletine în centre urbane, lucru ironizat chiar de comunişti, prin filmul Buletin de Bucureşti.

Pe de altă parte, nu ştiu de ce mă miră această suprapunere de valori între credincioşi şi comunism, pentru că o mare parte din conducerea actuală a BOR e formată din oameni care au colaborat cu Securitatea. Preoţii ortodocşi români sunt obligaţi să se căsătorească, dacă vor să avanseze în grad şi să rămână în acele căsătorii, pentru că sunt concediaţi dacă divorţează.

Noi trăim într-o lume în care conceptul de căsătorie este din ce în ce mai depăşit de situaţia actuală. Asta a răspândit panică între între organizaţiile religioase care duc războaie discursive cu minorităţi, precum comunitatea LGBT, ca să-şi mascheze fragilitatea şi să mai menţină enoriaşii lor prin ură faţă de lucrurile pe care nu le înţeleg.

Chiar pe blogurile ortodoxe scriu că nu se mai căsătoresc românii, că abia 50% dintre ei mai se află într-o astfel de uniune. Asta şi pentru că rata divorţurilor creşte pe an ce trece şi are loc la vârste din ce în ce mai fragede, astfel durata medie a unei căsnicii a ajuns la 13,6 ani şi una din cinci se termină-n divorţ, conform Institutului Național de Statistică.

Pe lângă intervenţiile Patriarhiei, campania împotriva parteneriatului civil a luat forma unui discurs homofob complet ilogic atât în gurile politicienilor, cât şi în cele ale organizaţiilor familiale.

„În 2013, domnul Haşotti, care era liderul liberalilor în Senat, a spus că personele homosexuale sunt oameni bolnavi. Nu poţi să tratezi semeni de-ai tăi într-un astfel de mod denigrator", explică Cernea. „Tocmai liderul liberalilor, de unde te aşteptai mai puţin, când în Europa fix liberalii, social-democraţii şi verzii au susţinut parteneriatul civil." Deputatul PSD, Valeriu-Andrei Steriu a fost ceva mai direct şi a spus răspicat că astfel de proiecte sunt „revoluții moderne care vin împotriva fiinţei noastre creştine."

Cum politicienii homofobi nu s-au luat deloc de aspectele legale ale parteneriatului civil, nici organizaţiile familiale nu au citit legea când au atacat-o. Argumentul principal al campaniei homofobilor a fost adopţia de copii de către cupluri LGBT, un lucru care nu apare nicăieri în textul legii. Cernea spune că ei folosesc pseudoargumentul „pantei abrupte", adică ăla care spune că, dacă azi bei o bere, mâine fumezi un cui şi poimâine bagi heroină.

„Parteneriatul civil nu dispune de problema adopţiilor de copii", mi-a explicat Remus Cernea. „Foarte mulţi nu fac distincţia dintre căsătorii şi parteneriate civile. Trebuie spus foarte clar că parteneriatul civil este pentru aceia care nu se căsătoresc".

Pe lângă asta, un punct foarte amuzant în campania homofobă este că ei dublează sau subtitrează clipuri făcute de protestanţi sau catolici americani împotriva căsătoriei gay, pe care în orice altă circumstanţă i-ar numi „eretici". Chestia asta îmi aminteşte de modul în care politicienii ortodocşi din România au susţinut teroriştii de la Charlie Hebdo, din simplul motiv că urau mai mult ateii ironici, decât musulmanii.

Din păcate, nici Remus Cernea nu e foarte optimist în legătură cu propriul proiect de lege: „Voturile din plenul Senatului au fost 20% în favoarea proiectului, faţă de 5% în prima dezbatere. Urmează ca proiectul să fie dezbătut de către plenul Camerei, probabil în următoarele săptămâni va ajunge pe ordinea de zi, mă aştept să crească numărul celor care votează favorabil". Totuşi, el va continua să militeze pentru acest lucru, mai ales că încet-încet par să se amelioreze lucrurile.

Aici nu e vorba de casătoria pentru atei şi homosexuali, cum zic promotorii urii care-şi spun ipocrit „creştini", deşi prin discursul lor încalcă toate principiile acestei religii. Mulţi am vrea să nu mai trăim într-un stat retrograd, în care stăm la mila Bisericii şi primăriei, pe care oricum le finanţăm masiv prin impozite. Am vrea să trăim într-o democraţie civilizată europeană, nu într-un stat condus de mentalitatea conservatoare securistă care, din păcate, domină în aproape toate statele care au fost sateliţi ai URSS-ului. Să ne rupem de mentalitatea balcanică de clan şi de aia comunistă cu decreţei. Şi poate că parteneriatul civil este primul pas în această direcţie.