Săptămâna trecută a fost ceva mai light, mai mult am râs decât am plâns. Au curs mai mult ştiri amuzante decât ştiri cu politicieni, drept dovadă că a venit vara şi politicienii noştri abia aşteaptă o vacanţă plătită din banii noştri, chit că nu produc nimic palpabil şi, oricum, nimic bun pentru noi.

Acum, nu ştiu dacă e vreo linişte dinaintea furtunii de acte normative care urmează să fie votate pe şestache, cam ca-nainte de sărbători, cert e că am văzut români glumeţi. Dar am văzut şi români complet academicieni, ca să fiu elegant şi să nu le aplic un epitet pe măsura apucăturilor totalitariste.

Mă refer la președintele Consiliului Consultativ al Institutului Cultural Roman, scriitorul Nicolae Breban, cel care, săptămâna trecută, a cerut ca Gabriel Liiceanu şi Horia Roman Patapievici să fie nici mai mult, nici mai puţin decât împuşcaţi. Liiceanu i-a răspuns argumentat, dar nu despre cele douăzeci de milioane de cărţi scoase de Humanitas ori despre realizările lui Patapievici ca şef al ICR ar trebui să fie discuţia, ci de despre lichidarea elitelor ţării.

Vrem sau nu, elitele României sunt foarte puţine, iar dintre cele existente, prea puţine se implică, fie şi la nivel de texte de opinie şi atitudine, în viaţa cotidiană. Ieşirea lui Breban nu e neapărat dubioasă, cât e mai degrabă rezultatul vârstei înaintate. Omul are 81 ani, e oglindirea gândirii unor indivizi care regretă comunismul, chit că Breban s-a chinuit ceva pe vremea aia. E mai ales dovada faptului că societatea a evoluat mult mai repede decât au putut ei să înţeleagă ce se întâmplă.

Cu toate astea, vorbele unui academician ar putea fi luate de bune. Oricum, de la o vârstă încolo, dacă n-ai exerciţiu de logică, nu-ţi mai schimbi părerile şi nici nu te mai oboseşti - că oricum eşti deja obosit - să gândeşti prea mult şi să analizezi ce se întâmplă. Prin urmare, apucătura asta de comunist extremist a lui Breban - de a-i termina pe cei care încă mai gândesc, poate n-ar trebui să mire pe nimeni.

România a mai trecut prin asta, odată cu venirea comuniştilor, când au fost omorâţi sau trimişi la canal toţi cei care puteau să atenteze la siguranţa comunismului. Aparent, asta-şi doreşte şi Breban, să îi lichideze pe cei care mai gândesc: „Disprețuiesc pe cei care atacă istoria și limba românească". O fi din cauză că oamenii au fost raţionali, că lui i-a scăzut pensia pe vremea când era Băsescu preşedinte, iar aceşti oameni au încercat să fie echidistanţi şi au primit eticheta de băsişti, naiba ştie. Dar Breban n-are nicio scuză. Noroc că şeful ICR şi-a retras propunerea de a-l numi şef onorific al consiliului consultativ al Institutului.

Am râs cu poftă când am văzut un site făcut de un român cu simţ al umorului, care i-a dedicat Nemuritorului un site. E poate cea mai bună glumă pe seama lui Ion Iliescu, un site care-ţi răspunde la întrebarea „A murit Iliescu?", mai ales că se apropie - în mai puţin de două săptămâni - aniversarea uneia dintre marile realizări ale fostului preşedinte, anume venirea minerilor cu scopul explicit de a planta panseluţe - eventual, cu târnăcopul şi, dacă se poate, în capul intelectualilor care n-au fost de acord cu epigonul lui Ceauşescu.

Că tot veni vorba de comunişti şi că tot e la modă să vorbim despre ruşi, Emil Hurezeanu pare că se trage la rândul lui din mama propagandei ruseşti. Nici n-a fost bine uns ambasador la Berlin, că a şi început să facă reclamă Mamei Rusia. În caz că nu ştiai, ruşii ne-au salvat de Ceauşescu, zice Hurezeanu, parcă făcându-te să te întrebi ce-a băut, fumat sau, mai rău, cine-l plăteşte.

Hurezeanu, la rândul lui considerat un soi de elită a României, de la o vreme, a luat-o pe arătura aia în care ne trimiseseră ruşii făcând din România „grânarul Europei" comuniste. Fie i s-a urât cu binele, fie Hurezeanu se apropie şi el, încet şi sigur, de vârsta lui Breban şi trec evenimentele pe lângă el, lăsându-l în plop şi lipsit de înţelegerea realităţii.

A trecut legea investitorilor privaţi, care e mai mult decât binevenită şi care ar trebui să ne apropie, cumva, de un climat mai deschis pentru investiţii în afaceri mici, cam ceea ce se întâmplă prin Silicon Valley. Pe scurt, se acordă facilităţi fiscale celor care investesc între trei mii şi două sute de mii de euro în IMM-uri şi sunt scutiţi de nişte impozite inclusiv în cazul vânzării părţilor sociale la un moment dat. Aş adăuga, la capitolul idei bune, şi pe cea a lui Mugur Isărescu, care spune că băncile ar trebui să afişeze şi dobânzile la depozite tot în DAE (dobând anuală afectivă), adică să ştii exact câţi bani primeşti, nu doar ce promite banca.

Ar mai fi de menţionat că Ponta nu se lasă şi ţine morţiş ca promisiunea lui de a-l băga la puşcărie pe Băsescu trebuie să fie dusă până la capăt. Aşa că se redeschide dosarul în care Băsescu a făcut-o „ţigancă împuţită" pe o jurnalistă, deşi m-aş mira să-l vedem pe Băsescu în vreun fel condamnat la închisoare.

Altfel, asta e una dintre cele mai triste ştiri. În goana după făcut imagine a ANAF-ului, au ajuns să se laude că numărul firmelor care au fost respinse la primirea codului fiscal pentru TVA e în creştere, când, de fapt, asta nu face decât să împiedice oamenii de bună credinţă să dea de mâncare altora, pe care ar putea să-i angajeze, şi stimulează evaziunea fiscală. Dar, deh, ei sunt cei care cică ştiu mai bine.

Eh, şi de-aici începe distracţia. Avem hoţi români care făceau până la patru mii de euro zilnic furând din buzunare şi genţi în Paris, la Turnul Eiffel şi la Versaiiles, oameni serioşi, care se respectă, locuind la hotel, ca orice hoţ cu standarde. Nota de plată pe 2014 s-a ridicat la o sută de mii euro, deci businessul mergea ca uns.

O să las şi ştirea asta aici, că tot un soi de suprarealism românesc este: Mariana Rarinca e o tanti pe care Antena 3 o promovează în draci în ultima vreme, după ce-a stat câteva luni în arest preventiv pentru şantajarea judecătoarei Livia Stanciu. Rarinca a fost achitată, dar Laura Codruţa Kovesi a depus o contestaţie, arătând că judecătoarea care-a achitat-o pe Rarinca nu a fost obiectivă, ci a încercat să se răzbune pe Livia Stanciu din cauză că nu a promovat-o la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Să vezi de-acum distracţie.

Dar există şi lucruri mai penibile de atât. De exemplu, inaugurarea unei maimuţe, la care a participat Emil Boc, chit că vorbim de înfrăţirea Clujului cu un oraş american. Sau că românii au cumpărat un „dop" de priză auto crezând că asta o să le scadă consumul de carburant, şi mi-e cumva ruşine să spun că asta denotă multă prostie.

Dar prostia maximă vine, întotdeauna, de la politicieni. De exemplu, cazul senatorului Florin Butnaru, care cere schimbarea procedurii perchezițiilor - probabil simţindu-se cu musca pe căciulă -, astfel încât să nu fie deranjaţi infractorii la o oră prea matinală, să nu le trezească sau să nu le sperie copiii.

Să ne mulţumim, totuşi, că mai există şi locuri, în România, unde se întâmplă lucruri bune. Vorba aia, speranţa moare ultima. Asta, desigur, considerând că speranţa e nemuritoare şi că Breban nu va cere împuşcarea ei.

Citește-l pe Alex pe blogul lui.
Vezi mai multe ilustrații de Vasile pe blogul lui.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre ce fac politicienii români:
Fost comisar al Gărzii Financiare: „În România se fură anual miliarde de euro cu sprijinul politicienilor" Cele mai homofobe vedete și politicieni din România Am citit în stele soarta politicienilor români