FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Uniunea Europeană discută intervenții militare în Libia pentru rezolvarea crizei refugiaților

E vorba de o misiune care urmărește să oprească traficanții de oameni.
vice romania vice stiri reportaje politica

Uniunea Europeană planuiește o extindere a operațiunilor militare împotriva traficului uman. Proiectul se numește Sophia și ar putea implica trimiterea unor trupe la sol în Libia. Potrivit unul document confidențial care a ajuns pe VICE Alps și Wikileaks dintr-o sursă sus-plasată și anonimă a unui stat membru UE, misiunea Sophia s-ar putea muta pe teritorul Libiei, cu scopul de a opri traficanții de carne vie, însă asta nu se va întâmpla înainte ca autoritățile libiene să își dea acordul.

Publicitate

Cu toate astea, Libia nu dispune de o autoritate națională care poate da curs unei astfel de invitații, pentru că este dezbinată de două guverne rivale și alte grupuri armate.

Documentul e un raport adresat Comitetului Militar al Uniunii Europene, precum și Comitetului Politic și de Securitate, și este redactat de ofițerul italian care comandă operațiunea Sophia, care menționează și „faza 3" a operațiunii. Asta s-ar putea referi la prezența trupelor UE în Libia, odată ce guvernul național va fi constituit.

Raportul amiralului Enrico Credendino din data de 29 ianuarie detaliază faptul că misiunea este activă în faza 2A încă din octombrie și că s-au folosit 16 vapoare din varii state membre ale UE pentru a opri traficul de carne vie. Credendino crede că misiunea e o reușită - forțele armate au arestat până acum 46 de traficanți și au distrus 67 de nave. Oamenii prezenți la bord au fost salvați și duși în centre de refugiați, majoritatea din Italia.

Nu pare a fi un număr uriaș de deținuți în contextul unei crize care a adus peste un milion de persoane în Europa anul trecut, însă potrivit raportului, operațiunea Sophia a avut un efect mai profund de atât. Traficanții își transportă acum victimele prin Grecia și evită Libia, unde se desfășoară operațiunea.

„Înainte să demarăm operațiunea, era o pondere egală între rutele alese pentru transportul victimelor. Acum, numai 16% din migranți folosesc ruta centrală, în timp ce 83% aleg să meargă prin est", detaliază raportul cu referire la rutele de trafic prin Libia, respectiv Europa de sud-est.

Publicitate

„Din punct de vedere militar, sunt pregătit să trec în faza 2B, în apele teritoriale ale Libiei", scrie Credendino. Asta înseamnă apropiere de coasta libiană. „Dar există un număr de provocări legale și politice de care trebuie să țin cont înainte de a recomanda o astfel de tranziție", a scris ofițerul.

Până obținem o decizie legală în ceea ce privește „abilitățile noastre de sesizare asupra suspecților din apele teritoriale și autoritatea care îi poate acuza pe cei reținuți", forțele europene care vin din 22 de state membre nu vor acționa în apele libiene.

Potrivit comandantului operațiunii, Sophia se va muta în Libia. Întrebarea nu este dacă, ci când.

„Când operațiunea Sophia va trece în fazele 2B și 3, traficanții se vor adapta rapid la situație", a mai scris Credendino. „Dacă operațiunea va avansa în apele teritoriale sau pe teren libian, riscul ca traficanții să pericliteze eforturile noastre pentru a-și continua activitatea va crește", a adăugat el cu mențiunea că sunt șanse mari să se ajungă în Libia.

Operațiunea nu poate continua însă fără o suplimentare de nave și avioane, posibilă în cursul lunii, și mai ales fără existența unui guvern care poate autoriza intervenția forțelor armate europene.

Libia e acum condusă de două forțe rivale. Situația a urmat alegerilor din 2014, imediat după răsturnarea regimului lui Muammar Ghadafi, în 2011. Parlamentul recunoscut la nivel internațional e bazat în Tobruk, în est, iar celălalt se află în capitala Tripoli. Acesta din urmă e condus de dizidenți islamiști și își susține de asemenea legitimitatea. În plus, mai e și Statul Islamic, care activează în Libia din 2014 – inițial în Derna, unde poliția locală le era devotată. Acum și-a mutat bazele în Sirte, un oraș pe care grupul îl consideră capitală. Organizația Națiunilor Unite a mediat un acord de pace între cele două parlamente rivale, însă ideea unui guvern național e departe de realitate.

Publicitate

Potrivit sursei, ambele autorități locale dezaprobă o posibilă operațiune europeană pe teritoriu libian.

O variantă ar fi antrenarea gărzilor navale și de coastă, acțiune prin care „le-am putea da ceva la schimb autorităților libiene pentru cooperarea lor în problema migrației. Colaborarea ar putea contribui la securizarea invitației de a acționa în teritoriul lor în faza 2 de activități."

„În plus, antrenamentele comune din faza 2 ar putea fi cheia pentru facilitarea operațiunilor din faza 3", a scris Credendino.

Cu toate astea, sursa susține că, potrivit Frontex, agenția Uniunii Europene care se ocupă de granițele externe, a antrena forțele navale libiene și garda de coastă e cam același lucru cu a antrena liderii rețelelor de trafic uman.

Traducere: Alexandra Andrieș