Chestii

Am lucrat la un restaurant al mafiei poloneze, unde serveau tiramisu cu cocaină

Am rezistat câteva luni pentru că bacșișurile erau grase și voiam să strâng bani ca să plec în vacanță și să nu mai calc niciodată în cloaca aia.

de Szymon Duch*
30 Martie 2016, 9:20am

Ilustrații de Ella de Souza

„Aici o să înveți tot ce trebuie să știi despre jocuri de noroc, prostituție și tortură", mi-a zis șeful meu Józef, cu ochii fixați pe fructele de la păcănele. Cireașă, cireașă, cireașă și căpșună. Mâna lui – mare și greoaie cât o labă de urs – a izbit cu ciudă în aparat. Era cinci dimineața și eu eram în tură de la șase seara. Îmi luasem câteva pauze pe care le petrecusem în baie, încercând să mă relaxez. Era prima zi în care eram chelner la Yangtze și îmi promisesem deja că va fi ultima. Dar am ajuns să stau câteva luni pentru că bacșișurile erau grase și voiam să strâng bani ca să plec în vacanță și să nu mai calc niciodată în cloaca aia.

Pe vremea aceea, Józef se apropia de cincizeci de ani. La 1,80 m, avea o față și un corp de gorilă – cu picioare scurte, umeri enormi și o burtică rotundă. În ochii lui mici și întunecați se citea doar indiferență și lipsă de empatie. Indiferența era prezentă în toate activitățile Matadorului, cum i se zicea lui Józef în cercurile interlope poloneze.

În 2007, tocmai absolvisem liceul. Prima mea iubită mă părăsise cu trei luni în urmă, iar eu nu făceam decât să pun statusuri cu muzică tristă pe Facebook. Aveam nevoie de un job, așa că mi-am dus CV-ul penibil la restaurantul Yangtze, situat în piața centrală din Varșovia.

Locul era mereu plin de clienți și decorat cu bețe de bambus și plante false. Pe pereți atârnau picturi kitschoase chinezești. A fost prima oară când l-am văzut pe Józef, care stătea lângă bar și părea un afacerist ocupat și gazdă în același timp - întâmpina clienții și completa niște formulare. Ai fi zis că e un familist drăguț. Evident, nu aveam idee în ce mă băgam. Iată ce am trăit și ce personaje am cunoscut cât am lucrat într-un restaurant condus de un gangster polonez.

PACHETUL

Într-o seară, un cuplu elegant între două vârste a comandat tiramisu la desert. „Nu avem așa ceva în meniu", le-am răspuns. Șeful meu a apărut de nicăieri, cu mâinile încrucișate pe piept și un aer ciudat de prietenos. „Nu vă îngrijorați, vă aducem tiramisu de la celălalt restaurant al nostru", le-a zis clienților. Mi-a zis să merg la celălalt restaurant al lui, La Fortuna, și să cer tiramisu. „Primești un bonus la salariu dacă te grăbești," a adăugat. Am mers prin piața aglomerată până la La Fortuna, care arăta pe dinăuntru ca Palatul Dogilor. Toate cele cincizeci de mese erau pregătite, dar nu era nimeni acolo în afară de bucătar, care era așezat la una dintre mese. Sorbea whiskey și citea ziarul.

La Fortuna are trei până la cinci clienți pe zi, dar restaurantul nu avea scopul să facă bani, ci să-i impresioneze pe partenerii de afaceri ai tatălui Matadorului, un „om de afaceri " polonez foarte cunoscut. Din când în când, acesta invita un grup de gangsteri importanți ai Varșoviei să joace jocuri de noroc și să ia cina acolo. Serveau homar sau friptură de vită și beau o grămadă de whiskey scump. Apoi se duceau să ia prostituatele care îi așteptau la Yangtze și petreceau până la orele mici ale dimineții.

Citește și: Sex, droguri și lux: Viața de valet într-un hotel de cinci stele

Tiramisu mă aștepta, frumos împachetat pe masă. L-am dus în bucătăria din Yangtze și l-am rugat pe bucătar să-l pregătească puțin – să-l scoată din ambalaj, să-l taie în două și să-l presare cu zahăr pudră. S-a uitat la mine și a zâmbit, dar nu s-a atins de pachet. A intrat Józef, m-a bătut pe umăr și mi-a zis să fac curat pe masa goală a celor care comandaseră tiramisu. Îmi lăsaseră un bacșiș de 150 de zloți (aproximativ 150 de lei).

Józef și-a lăsat mâna grea pe umărul meu și m-a privit în ochi. O să faci bani frumoși dacă o s-o ții tot așa", mi-a zis. Bucătarul mi-a zis, mai târziu, că transportasem un tiramisu foarte scump de la un restaurant la altul, fără să am idee că merg pe stradă cu droguri la mine.







APARATUL FOTO

Într-o noapte, stăteam în fața restaurantului și așteptam ca șeful și acoliții lui să-și plătească prostituatele, ca să pot închide și pleca acasă. Nu părea că o să se întâmple prea curând, pentru că pierduseră câteva miare în noaptea aia și voiau să câștige niște bani cu care să le plătească pe doamne. Józef știa că fetele erau prostituate de lux care lucrau pentru unul dintre cei mai importanți gangsteri din oraș, așa că nu mergea să le snopească în bătaie și să le scoată pe ușă afară neplătite, cum făcea de obicei.

Și eu speram să câștige ceva pentru că pierduse atât de mult încât împrumutase bani din bacșișurile mele. Dacă nu rămâneam în preajmă, sigur ar fi uitat totul a doua zi și nu mi-ar mai fi dat banii. Deodată, păcănelele au început să cânte și să scuipe bani. Józef mi-a dat un pumn de bani fără să-i numere. Erau vreo două sute de zloți, deși îmi datora o sută.

„Ce știi despre calculatoare?" m-a întrebat deodată, vesel.

„Cât știe orice om", i-am răspuns.

„Hai, ajută-mă. Ești deștept, idioții ăștia nu știu nimic", mi-a zis, arătând spre acoliți. Am mers sus, în timp ce prostituatele se pregăteau de plecare.

Mansarda era plină cu fotolii roșii, un bar și o masă pe care era un calculator vechi. Józef m-a rugat să-i copiez fotografiile de pe aparat pe calculator și să i le trimit cuiva într-un e-mail. S-a așezat lângă mine, extrem de încântat, ca un băiețel care urmează să-i arate tatălui lui un premiu pe care l-a câștigat. Când am apăsat „copy ", a început să se uite la fața mea.

Erau cincisprezece fotografii, toate făcute într-o sufragerie mare. Prin cameră erau împrăștiate vreo două femei goale leșinate într-un colț, sticle goale și platouri cu mâncare aproape devorate. Toate fotografiile erau variații pe aceeași temă: câțiva bărbați dezbrăcați, organe sexuale masculine, o femeie zâmbitoare cu un ochi vânăt. Dar o fotografie ieșea în evidență: Józef, în pielea goală, lângă un prieten, și el dezbrăcat – amândoi zâmbind larg la aparat. Două femei le făceau muie în timp ce Józef ținea în mână o ciosvârtă de porc, iar prietenul lui un kalashnikov.

Am atașat fotografiile într-un e-mail, fără să spun un cuvânt. Józef a rânjit și mi-a zis: „M-am distrat ceva de ziua mea. "

Citește și: Traficanții de droguri ne-au povestit cum țin secret jobul lor față de familie

PATRYCJA

Patrycja avea 18 ani, părul castaniu lung până la umeri, corp de supermodel și dinți ușor strâmbi. Nu era prea deșteaptă, dar era ok. A fost prima care și-a dat seama că nimeni nu primea salarii ok și și-a împărtășit bănuielile cu șeful. Devenise chiar agresivă și îi cerea bani în fața clienților. În orice situație, Józef o ducea la etaj, unde dispăreau jumătate de oră. Ea se întorcea de fiecare dată relaxată și ușor ciufulită. După fiecare ședință privată de acest gen uita totul despre nedreptățile financiare.

Era una dintre puținele femei care primea respect, în loc de pumni, de la Józef. Uneori, i se punea pata pe câte cineva și era ok cu persoana respectivă. Dar slăbiciunea lui pentru anumite persoane nu-l oprea să violeze chelnerițe sau să-și izbească iubita cu capul de capota taxiului. Majoritatea fetelor, la fel ca Patrycja, își dădeau demisia după o lună sau două – uneori la scurt timp după ce erau pipăite de prietenii nesimțiți ai lui Józef. După o vreme, deveneau managerițe în alte baruri. Știau să obțină ce-și doreau.







KAROL

Karol era un băiat dintr-un oraș mic – un prostănac, dar cu inima de aur. Lucra ca portărel în bucătărie. Odată, și-a luat o pauză ca să se uite la un meci, dar a stat mai mult decât anunțase. Când s-a întors, șeful și unul dintre acoliții lui l-au târât afară din bucătărie și l-au bătut ca pe un câine în fața clienților. Au avut grijă, totuși, să-l bată fără să lase semne. N-am făcut nimic ca să-i opresc, la fel ca restul personalului și clienților.

Karol și-a cerut iertare de la șef și s-a întors la muncă. I-am zis să facă o reclamație, să nu stea așa, dar a refuzat, pentru că voia să ajungă cineva în viață și zicea că Józef are relațiile necesare să-l ajute. Așa e el, ce să-i faci? În plus, șeful poliției își bea cafeaua aici, așa că ce rost are să-l raportez?"

Era adevărat: poliția nu se atingea niciodată de Józef, și nici primăria, deși avea datorii la stat de sute de mii. Șeful se plângea mereu în presa locală cum chiriile îl usucă de bani.

Citește și: Cât de diferit e jobul pe care îl ai acum față de cel visat în adolescență

CLIENȚII

Evident, Yangtze atrăgea o mulțime de clienți interesanți. Cum ar fi Jarek – un hoț care mereu avea de vânzare câte o jachetă de firmă nou-nouță, la un preț special. Mai venea pe la restaurant și Regele Țiganilor, șeful cercurilor interlope de romi. Era înalt și super masiv, plin de lanțuri de aur, în trening și cu pălărie de cowboy pe cap. Avea mereu cu el patru sau șapte băieți între 12 și 17 ani. Toți aveau părul dat cu gel și cămăși Lacoste probabil cumpărate de la Jarek.

Uneori intrau niște pop staruri locale penibile și pseudocelebrități care apăruseră în câte-o emisiune TV. Toți erau mândri că-l cunoșteau pe Józef, dar pe mine nu mă interesa a cui vomă o curăț la toaletă. Nu mă gândeam decât la vacanță.

Pe mine, Józef nu m-a bătut și nu m-a amenințat niciodată. Dar ce m-a surprins au fost momentele în care a țipat la mine și s-a întors după câteva minute să-și ceară scuze. Uneori își justifica purtarea proastă, mă lăuda sau îi împiedica pe acoliții lui să-și bată joc de mine. Cred că avea probleme psihice și îi plăcea să manipuleze oamenii. Plus că era mereu beat sau drogat.

Yangtze și La Fortuna nu mai există, pentru că Józef e în închisoare pentru agresiune și viol. Numele și interioarele restaurantelor s-au schimbat, dar e clar că sunt conduse de aceiași oameni. Uneori îi văd pe stradă: bat palma, își parchează mașinile scumpe ilegal și le râd tuturor în nas. Probabil sunt în continuă căutare de personal pentru restaurante.

*Toate numele din acest articol au fost schimbate.

@ella_desouza

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe joburi de poveste pe VICE:
Cum e să lucrezi într-un restaurant de interlopi
Cum e să lucrezi la o saună de sex în grup din Paris
Ce am învățat cât am lucrat la un magazin de fetișuri gay

Tagged:
Restaurant
Vice Blog
droguri
prostituate
experienta personala
joburi interesante
mafia poloneza