Când au început protestele, nimeni nu putea să prevadă ce urma să se întâmple. Piața Victoriei s-a umplut de oameni, au fost cerute lucruri, au fost purtate pancarte hazlii, obscene sau ironice, iar presa străină a scris text după text, zi după zi. Ce bucurie nu a avut presa străină, iar asta e doar a noastră, e un personaj care să dea culoare începutului de an. Aici, în ograda noastră, el a apărut odată cu protestul de la Cotroceni, când la gardul jandarmilor s-au întâlnit, ca într-o binecuvântare divină, microfonul RTV și Floricica Dansatoarea.
Au urmat zile în care internetul s-a umplut de clipuri cu deja celebrul „Să vă fie rușineee!" pus peste tot felul de vorbe, muzici sau videouri. Ea era populară și înainte de momentul ăsta, mai ales prin clipurile în care se plângea că-i sunt furate like-urile sau vizualizările. Dar după seara de februarie, de la gard, TV-ul și netul au fuzionat și au produs conținut video și audio pentru generații întregi care vor veni.
Momentul în care Floricica Dansatoarea a devenit virală.
Deocamdată, protestele s-au domolit și de-o parte și de alta, dar ar fi păcat să nu fac un recensământ cu parcursul viral al Floricicăi Dansatoarea. Vor strâmba din nas intelectualii, că ăsta nu-i material de dat mai departe. Vor strâmba din nas naționaliștii, că asta nu-i România. Va strâmba din nas și Piața Victoriei, că prea se vorbește mult de oamenii de la Cotroceni.Admit, poate că Floricica Dansatoarea nu este eroul pe care îl căutam și de care aveam nevoie, dar este eroina pe care am primit-o. Fără alte cuvinte, îți las topul ăsta cu muzică rock sau mai soft și cu mixuri de șpriț. Pentru copii, există și o versiune pe filmul Frozen.