Publicitate
mediu

Am încercat să returnez sticle goale la magazinele din București și mi-am luat țeapă

„Caietul de datorii” de la ţară e, momentan, cea mai bună metodă din România, în materie de reciclare.

de Roxana Bucată
17 Mai 2019, 7:50am

Autoarea și recolta ei de sticlă. Toate fotografiile de Roxana Bucată

Recentele imagini cu râul de gunoaie care curge agale la vale în județul Argeș reproduc un tablou extrem de fidel al României actuale: ploile abundente scot la suprafață toată mizeria abandonată de români prin pădurile și câmpurile patriei. Aşa arată rezultatul unui sistem eşuat de management al deșeurilor.

Şi, în ciuda zecilor de legi în domeniu, România se încăpăţânează să stea la coada Europei, când vine vorba de reciclare. Oficial, suntem la un nivel de 13 la sută reciclare a deșeurilor (cel puţin astea sunt cifrele raportate Comisiei Europene). Asta în condițiile în care suntem obligați de UE să ajungem, până în 2020, la 65 la sută pentru ambalaje, 70 la sută pentru deșeuri din construcții și 45 la sută pentru deșeuri electrice și electronice până în 2020.

„Nicio șansă”, spune expertul Raul Pop, fondator al organizației Ecoteca și fost secretar de stat în Ministerul Mediului. „Țintele sunt un capăt de drum, trebuie să începi de la zece la sută, apoi treci la 20, 30 la sută și așa mai departe. În Europa se ating țintele astea, nu e o problemă, noi, însă, nici nu am început drumul către ele”, explică el.

În ciuda piedicilor, au existat și mici programe care au funcționat. Cum ar fi Sigurecul, un serviciu privat de preluare și colectare a deșeurilor de la oameni. Amplasate în parcările marilor hypermarketuri, automatele Sigurec preluau majoritatea tipurilor de deșeuri și ofereau recompense (sub formă de vouchere ori bonuri cu reduceri la cumpărături în magazinele care participau la program).

Noua legislație pe deșeuri intrată în vigoare în acest an schimbă însă (a câta oară?) complet sistemul. Colectorii privaţi de pe piaţă sunt scoşi din bucla reciclării, iar toată răspunderea cade acum în sarcina primăriilor.

Rezultatul: un blocaj generalizat și scăderea drastică a deșeurilor colectate separat și reciclate. Asta ar fi vestea proastă.

Vestea bună ar fi că legislația introduce și un instrument mult-așteptat pe piața deșeurilor - aşa-numitul sistem „depozit”.

Mai exact, de la 1 aprilie, în România, a fost introdusă garanția de 0,5 lei pe ambalajul returnabil, pe care - teoretic - o încasezi când cumperi produsul și o primești înapoi când returnezi ambalajul la magazin. Sistemul „depozit” va fi pus treptat în aplicare, în sensul că se va începe, mai întâi, cu returnarea sticlelor „de sticlă”.

În teorie, e simplu şi frumos. Am vrut să văd cum funcționează în practică noul sistem, motiv pentru care am decis să recurg la următorul experiment: timp de două zile am cumpărat câte două produse „ambalate” în sticlă, de la cinci magazine diferite, de unde îmi fac, de regulă, cumpărăturile. Am păstrat bonurile, am „consumat” conținutul, după care m-am dus cu sticlele înapoi, pentru a le returna şi încasa banii. Ăsta a fost tiparul-standard.

Scena 1: În care ţip: „ Discriminare! Doar anumite tipuri de sticle de bere sunt acceptate! ”

reciclare
Găseşte, în imaginea de mai sus, profilul sticlei de bere

De la Carrefour, am cumpărat două sticle de cidru de mere. Le-am savurat în aerul liber al unei după-amiezi însorite. A doua zi, m-am gândit să fac un bine mediului înconjurător şi m-am întors la hypermarket, pentru a le returna.

Promptă, doamna de la casă m-a trimis la recepție. Acolo se returnează, cică, lucruri, inclusiv ambalaje. M-a întâmpinat un anunț încurajator: „În acest magazin se comercializează produse în ambalaje reutilizabile cu reținere de garanție”.

Din păcate, însă, eu, cu sticlele de cidru, „nu cadram”, întrucât pe o altă hârtie (care nu era la vedere), scria că se returnează doar sticlele de Carlsberg și Holsten.

„Noi, ca retalier, avem obligaţia, conform noii legi, să luăm de la furnizor produse în ambalaje reutilizabile, acolo unde acestea sunt disponibile în ofertă”, mi-a spus Felician Cardoş, manager mediu Carrefour România. „În prezent, nu toţi furnizorii sunt aliniaţi noilor obligaţii şi, prin urmare, oferta este destul de restrânsă. Toate acestea se datorează cadrului legal, care este destul de ambiguu.”

În consecinţă, m-am întors cu sticlele acasă. Stau şi acum triste, într-o sacoşă de cârpă, într-un colţ întunecat al bucătăriei, în aşteptarea unor vremuri mai bune.

Scena 2: În care aflu că borcanele sunt „bad omen”

reciclat
Inclusiv borcanele mici şi urâte merită să fie reciclate

O altă prevedere bună, dar inutilă - așa cum s-a dovedit ulterior - este că poți returna ambalajele și la alt magazin decât cel de unde ai cumpărat produsele, dacă e din același lanț.

Am cumpărat de la Mega Image Unirii un borcan de castraveți murați și o sticlă de suc natural de mere. Am mers apoi, cu bonul pregătit şi borcanul şi sticla golite, la magazinul Mega Image Vitan.

„Aaa, nu, nu primim, stați să-l chem pe colegul meu”, a fost răspunsul - uşor panicat - al doamnei de la casă, când a dat cu ochii de borcan şi de sticlă.

„Colegul” mi-a spus că „nu se primesc sticle de niciun fel la magazin”. Nici nu a pomenit cuvântul „borcan”. Pentru siguranță, a mai sunat o altă „colegă” care, la rândul ei, a spus „Nu”. Ca şi cum ar fi încercat să mă consoleze, casiera a zis că știe de legea asta, a auzit de ea la televizor, dar în magazin nu se practică.

Oficial, reprezentanţii Mega Image mi-au declarat că nu fac decât să respecte prevederile legii. Astfel, borcanul şi sticla de suc au fost şi ele prompt trimise în exil, în sacoşa de cârpă.

Scena 3: Nici măcar apelul la nostalgie nu a funcţionat

reciclat
Sticla de sticlă - liantul care uneşte generaţiile vechi şi noi în jurul aceluiaşi ideal: reciclarea

„Non-stop”-ul de lângă blocul în care locuiesc e unul din magazinele pe care le frecventez cel mai des. Nu-l puteam evita nici de data asta. De aici mi-am cumpărat două sticle de apă minerală. Sticle din sticlă. Le-am băut, am păstrat bonul și m-am dus înapoi să le returnez. Returnarea unui astfel de produs ar trebui să se soldeze cu un succes. În acest fel, aş închide un arc istoric, peste timp, în memoria înaintaşilor care reciclau astfel de sticle înainte de ‘89.

M-am lovit de un nou „nu”. Doamna de la casă mi-a zis că sunt a doua persoană care întreabă de garanția pentru sticlă, dar nu i s-a spus nimic „de sus”. Deocamdată.

Scena 4: Iarăşi „Nu”

reciclat
Natură moartă cu borcane

De la chioșcul din cartier am cumpărat un borcan de bulion și un altul de compot de vișine. A doua zi m-am dus cu bonul și cu borcanele goale și spălate la magazin.

„Nu”, mi-a spus vânzătorul. Nu se primesc sticle, nu se primesc borcane. „Am auzit de treaba asta, dar dacă primăria nu face nimic…”, mi-a spus el.

În mod eronat, vânzătorul credea că trebuie ca primăria să-i pună pubele de colectare separată în fața magazinului pentru a putea colecta de la clienți sticle. L-am lăsat să viseze la pubelele de la primărie și am mers mai departe.

Scena 5: La ţară, sistemul funcţionează. Dar nu are legătură cu legea

reciclat
SHOW ME THE MONEY!

Pentru ultimul pas al experimentului am testat și un magazin de la țară. Mai exact din satul Periș, Ilfov. Am cumpărat două sticle de bere la 0,5 litri. După ce le-am golit, m-am dus după garanție.

De data asta mergeam la sigur, pentru că doamna de la magazin reținuse doi lei garanție pentru cele două sticle de bere și scrisese asta pe spatele bonului cu pix roșu.

Practic, în loc de șase lei, am dat opt lei pe sticle și am primit doi înapoi când am dus sticlele goale la magazin. Treaba asta, însă, nu are legătură cu noua lege - care oricum prevede o garanție de 0,5 lei pe sticlă, nu un leu - ci e un obicei mult mai vechi care are de-a face cu înțelegerea cu furnizorii de bere. „Da, iubita, noi luăm garanție doar pe sticlele de bere la jumate, pentru că și furnizorii ne iau nouă bani, nu suntem ca ăștia mari care au prețuri reglementate și pe mama și pe tata”, mi-a zis doamna de la magazin.

Concluzia: din zece ambalaje din sticlă am reușit să returnez doar două, dar nu datorită noii legi.

„Sistemul de garanție-depozit pentru ambalajele returnabile este construit, oriunde în lume, în jurul unui mecanism de decontare între retaileri”, spune expertul Raul Pop. „În România, acest mecanism nu există și legiuitorul - în speță Ministerul Mediului - a considerat că nici nu e necesar. Realitatea dovedește contrariul și iată că avem un sistem obligatoriu pe care nu îl aplică nimeni.

Excepțiile se pot număra pe degetele de la o mână, deși în România avem sute de magazine care ar trebui să îl aplice și mii de tipuri de ambalaje returnabile în piață. Gândul că un astfel de sistem poate produce efecte obligând oamenii să vină cu bonul fiscal agățat de fiecare sticlă returnabilă e ilar și nu arată decât incompetența celor care l-au emis.”

Mi-am propus, prin acest experiment, să testez toți pașii acestui sistem depozit: informarea clienților prin afișarea unui anunț referitor la returnarea sticlelor, încasarea garanției de 0,5 lei la cumpărarea sticlei care trebuie să apară pe bon, apoi primirea sticlelor goale în magazin. Deși primul indiciu al faptului că sistemul nu funcționează în magazinele în care am fost eu a fost că nu mi-a fost încasată garanția, am mers până la capăt pentru a afla ce se întâmplă când încerci să returnezi sticlele. Dintre cele cinci magazine testate, doar Carrefour avea un anunț referitor la returnarea ambalajelor doar de Carlsberg și Holsten, dar nu aplica sistemul depozit pentru ambalajele pe care le-am cumpărat eu.

Editor: Mihnea Lazăr

Tagged:
Features
locale
gunoi
reciclare
deseuri
poluare
hypermarket
returnare
client
lege
primarie
sigurec