Publicitate
TIFF 2019

Filmul care îți arată cum șpaga la BAC distruge Educația din România

Am vorbit cu regizoarea care a adus dezbaterea despre corupție în sala de cinema de la festivalul TIFF din Cluj.

de Adina Florea
04 Iunie 2019, 9:56am

Screenshot din „Casa cu lacăt”

Corupția ucide, dar o face prin complicitatea oamenilor. Pe de-o parte îi ai pe cei mulți care dau șpagă pentru a unge rotițele ruginite ale birocrației, cei care se bazează pe „merge și așa” și să dilueze dezinfectații din spitale, ori cei care-și câștigă maturitatea prin fraudarea unui examen.

Dar „ce mama ei e și corupția asta?”, într-o țară atât de obișnuită cu banii care închid ochi și deschid uși, e o întrebare cu o mie de răspunsuri. Câteva le-am găsit în filmul documentar Casa cu lacăt al Dianei Gavra, care s-a văzut duminică la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca, aflat la ediția a 18-a.

„Toți au tăcut. Profesori. Inspectori. Toți știau ce se întâmplă. Însă un singur elev a ieșit și a vorbit”, îmi spune regizoarea care a vrut să facă un film despre corupția din educație și mecanismele de fraudare a examenului maturității. Documentarul Casa cu lacăt îți prezintă cazuri reale, așa cum s-au întâmplat și continuă să se întâmple în realitatea românească.

Pe Diana Gavra am întâlnit-o imediat după proiecția de la Cluj, fiindcă am vrut să aflu de la ea cum a reușit să facă un astfel de documentar. Cine sunt cei care nu tac.

A pornit de la un elev care și-a denunțat colegii și profesorii direct la procuratură când a aflat cum se cumpără bacalaureatul într-un liceu din Arad.

Nu s-a oprit însă la curajul unui licean de 18 ani. A căutat să vadă care sunt justificările elevilor prinși că trișează la școală, dar și ale condamnaților penali. Cu toții au primit o voce, însă cei din urmă au folosit-o pentru a-și scuza hoția cu veșnica replică: „alții fură mai mult”. Așa a ieșit un documentar despre ce este corupția pentru români și cum te lupți cu ea atunci când procurorii rămân fără putere în România.

„Când legea e încălcată de prea multă lume, schimbăm legea, că doar nu am schimba poporul (...) Dacă toți suntem corupți înseamnă că nimeni nu e corupt”, zicea Andrei Severin într-un interviu din 2016, care deschide și filmul-lecție Casa cu lacăt.

Corupția, din perspectiva elevilor

Din august 2010, bacalaureatul a devenit „mai dificil” fiindcă școlile au fost obligate, prin lege, să-i supravegheze atent pe elevi în timpul examenului. Daniel Funeriu, ministrul Educației din vremea respectivă, a aprobat Metodologia Bacalaureatului prin care s-a decis introducerea camerelor video de supraveghere. În 2018, 117 elevi, din cei 140 de mii care au susținut probele, au fost eliminați pentru suspiciune de fraudă. Evident, statistici există doar pentru cei prinși.

Astăzi, lucrurile stau ceva mai bine decât în epoca anterioară, când în lipsa camerelor video se copia pe rupte. Schimbarea a venit și ca urmare a descoperirii proporției fraudei care se practica la bacalaureat. În 2008, procurorii au trimis în judecată 125 de profesori și elevi, care încercaseră să fure examenul la un liceu din Sighetu Marmației. În documentar, judecătorul Cristi Dănileț spune că acesta este unul dintre primele mari cazuri care a adus la lumină dimensiunea hoției din Educație.

Însă, pentru elevi, fraudarea examenului maturității vine după ani în care „și-au furat singuri căciula”. Regizoarea le-a dat o voce și acestora, pentru a înțelege, înainte de toate, ce înseamnă copiatul și cultura fraudei din școlile românești. Într-o scenă, câțiva liceeni arădeni vorbesc asumat despre prima acțiune de tipul ăsta. Unii recunosc că au copiat, dar au făcut-o „cu mai mult bun simț”, așa cum se exprimă un puștan. Acesta încearcă să-și justifice propriile greșeli, în timp ce condamnă un fenomen care întoarce pe dos scala valorilor din Educație.

Elevul care nu a mai tăcut

Matyas-Zoltan-Domenyi
Zoltan. Fotografii de Adina Florea

Din discuția cu elevii, regizoarea te introduce direct într-un caz de fraudare a bacalaureatului, care a avut loc în urmă cu cinci ani la Arad.

În prim-plan apare de data asta profesoara Lavinia Biț, condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru că le cerea între trei și nouă sute de euro elevilor pentru a le garanta o notă de trecere la examenul maturității. Cu spatele la cameră, ea susține că nu făcea decât o muncă de caritate pentru elevii ei, pe care-i iubește nespus. Consideră sentința primită o mare nedreptate și nu interiorizează nimic din ce i s-a întâmplat. Victimizarea nu-i doar a ei, ci a devenit un fenomen în ultimii ani printre cei condamnați pentru corupție, de la Dan Voiculescu și până la Liviu Dragnea.

Între ea și vocea elevului care a denunțat-o e o prăpastie uriașă. Deși era un puștan fără nicio putere, s-a revoltat atunci când o colegă i-a povestit cum urma să-și cumpere notele la bacalaureat. Și-a dat seama că mulți dintre colegii săi au trecut prin casa profesoarei și nu a mai putut să tacă. S-a dus direct la procurori. Așa a ajuns să colaboreze cu justiția și să o înregistreze pe profesoară în timp ce negocia prețurile practicate pentru fiecare probă de examen.

„Am făcut acel denunț pentru că am rămas total dezamăgit de ceea ce se întâmpla în școală și de ce se întâmpla cu profesorii și de ce făcea Lavinia Biț”, mi-a spus Zoltan, cu care m-am întâlnit după proiecția filmului la Cluj.

Ajuns la 23 de ani, nu regretă în niciun minut că a vorbit despre nedreptate atunci când toți ceilalți tăceau. L-a revoltat cultura fraudei din educație, analizată în documentar de Cristi Dănileț și de procurorul Codrin Gavra, care a instrumentat cazul de la Arad.

Despre banalizarea răului corupției vorbesc în documentar sociologi, politologi și jurnaliști, care ajung la concluzia că românii nu realizează că jafurile de milioane de euro se bazează pe complicitatea oamenilor obișnuiți, a celor care acceptă să dea o șpagă azi și una mâine.

Ei încearcă să explice existența fenomenului care-și întinde tentaculele în toate domeniile, evoluția sa istorică și ce se întâmplă atunci când luptătorii anticorupție sunt reduși la tăcere prin schimbarea legilor justiției ori îndepărtarea unor magistrați.

Realitatea bate ficțiunea

Diana-Gavra
Regizoarea Diana Grava

Casa cu lacăt se încheie cu o scenă de la protestele pentru justiție din Timișoara. De atunci, asaltul asupra magistraților nu s-a domolit. Dar condamnarea recentă a lui Liviu Dragnea îți dă speranțe că politicienii își vor pierde interesul deosebit pe care l-au avut în ultimii ani pentru sugrumarea justiției.

Dezbaterea despre rolul tăcerii în hrănirea formelor de corupție e continuată în sala de cinematograf. Până și regizoarea e surprinsă că spectatorii rămân în sală după film pentru o dezbatere despre corupție și justiție.

„Mi se pare fascinant, că a reușit să stârnească interes și să provoace dezbateri. Până la urmă, ăsta este rolul filmului - de a pune niște probleme. Eu am simțit nevoia unui documentar despre corupție. Mă gândesc că la nivel ficțional, lucrurile prezentate așa ar părea clar simple invenții. Dar realitatea bate filmul. Adică să ai profesori care negociază clar șpaga cu trei sute de euro pentru matematică e mai greu de crezut”, mi-a spus Diana Grava.

Pentru ea, ăsta e un semn că-n industrie e loc și pentru documentare care caută un răspuns la întrebarea ce-i corupția în realitatea noastră imediată. Asta după ce, în ultimii ani, filmele românești de artă care tratează tema corupției și a justiției s-au bucurat de succes, de la De ce eu? al lui Tudor Giurgiu și până la Bacalaureat al lui Cristian Mungiu ori Să nu ucizi.

„Mi-am propus să aflu ce este corupția pentru noi. Ce legătură există între liberalizarea economică și politică, puterea ori slăbiciunea instituțiilor și formele de corupție. Sigur că aceste cazuri de corupție și mai ales la bacalaureat sunt revoltătoare. Mi s-a părut că oamenii ar trebui să știe cum se realizează aceste forme de corupție și care sunt consecințele la nivel social”, îmi spune Diana Gavra.

Recunoaște că, mai mult decât orice, vrea ca un asemenea film să creeze o dezbatere și i-a plăcut că a văzut asta în cinematograf. Chiar dacă nu-i o reușită estetică a cinematografiei românești, filmul e mai necesar ca oricând într-o țară în care corupția e peste tot, dar niciodată în propria ogradă.

Editor: Iulia Roșu