Publicitate
#RuleazaUnVOT

Observatori la vot: școli fără WC-uri, hipsteri aduși cu autocarul și „cine e Petre Costea?”

Cinci reporteri VICE și-au petrecut nopțile în secțiile de votare ca să o faci și tu în toamnă, la alegerile prezidențiale.

de Silviu Istrate, Denisa Niță, Vlad Marko Tollea, și Cristina Foarfă
27 Mai 2019, 11:00am

Denisa (stânga, sus), Silviu și Cristina (stânga, jos) și Alina, o altă observatoare la vot

Românii au votat ieri cine vor fi cei 32 de europarlamentari (33, dacă sau când iese Marea Britanie din Uniunea Europeană). Până la ora asta, rezultatele BEC arată că PNL a câștigat alegerile, de fapt, Rareș Bogdan a făcut-o, însă marii câștigători par să fie Alianța USR+PLUS. Au spulberat în București, Iași, Cluj, Timișoara, Brașov și în Diaspora. Cel puțin așa arată numărătoarea cu 98% de secții în țară și undeva la 80% în străinătate. Oricum, rezultatul cert îi aparține celor de la PSD și se cheamă înfrângere zdrobitoare. Degringolada din curtea social-democraților aproape că te face să pui mâna pe popcorn și să urmărești azi cel mai bun episod din Game of Thrones, varianta RO. Asta, fără să mai pui la socoteală că tot azi Dragnea și-a primit sentința definitivă în dosarul angajărilor fictive: trei ani și șase luni de închisoare.

Dar până la finalul zilei mai ai câteva ore de refresh ca să vezi exact cine ocupă locul doi la alegerile astea, bătălia încă se dă între PSD și USR+PLUS. Până atunci poți să afli de la reporterii VICE ce a însemnat să observe votul în locuri diferite și îndepărtate din țară. Să îți petreci o zi întreagă ca observator în comuna lui Daddy poate fi o experiență de neuitat, dar și să încerci să găsești o toaletă timp de trei-patru ore în Teleorman e la fel de memorabil. La București, observatorii n-au avut timp să dea niciun scroll pe Facebook, în județul Timiș, oamenii se minunau că un anume Petre Costea, candidat independent (părinte al CpF), a primit voturi, iar în Dâmbovița toată lumea trebuia să fie cu PSD.

Mai pe larg, direct de la sursele care și-au petrecut noaptea în secțiile de votare.

Delegat în București: glumițe cu cât sunt plătiți tinerii să vină la vot pe liste suplimentare

observator la vot
Silviu, într-una dintre puținele pauze de țigară

Am fost delegat din partea USR la o secție din Drumul Taberei și cam astea-s momentele care mi-au marcat ziua votului, în ordine cronologică:

06.05. Înainte să se deschidă secția de vot, delegații poartă discuții despre cum era mai bine pe vremea comuniștilor și cum toate partidele sunt mizerabile, inclusiv ale lor. E clar de la început că toată lumea e aici pentru cei 250 lei de la stat.

06.30. Președintele și delegații de peste 50 de ani hotărăsc tacit că eu și delegata de la PNL, adică tinereii, n-o să stăm la liste, ci o să vânturăm oamenii dintr-o parte în alta și o să-i fugărim ca să nu plece cu ștampilele. Adică o să stăm toată ziua în picioare.

06.40. Președintele de secție susține de mai multe ori că e apolitic în timp ce zice că îi pare rău că Ponta a demisionat de la „vrăjeală cu Colectiv”. Mai bombăne și că e dezamăgit că românilor le place homosexualitatea și că de aia n-au ieșit la referendumul CpF.

08.30. Un delegat PSD începe să bată apropouri la adresa mea, cum că ăștia de la USR sunt trimiși cu ordine să încurce treaba la secții, să le facă lor viața mai grea semnalând nereguli. De-ai dreacu'.

12.00. Plimb cărți de identitate și ajut oamenii să bage buletinele în urna corectă. Deja nu-mi mai simt picioarele și îmi dau seama că mi-am luat degeaba două cărți cu mine.

13.30. Vin oameni încontinuu să voteze. Delegata PNL și cu mine facem babysitting unor alte delegate de 60+ care stau încontinuu pe telefon sau cu prietenele de la alte secții la țigară. Practic ne rugăm de ele să lase oamenii să voteze.

15.20. Domnul cu tableta are o cădere nervoasă pentru că majoritatea oamenilor sunt constant ofensați de întrebarea „doriți să votați pentru europarlamentare și referendum sau doar pentru una?”. Cei din tabăra PSD simt că li se bagă pe gât referendumul, cei din tabăra liberalilor simt că încearcă să fie omis referendumul.

16.50. Un votant în etate citește cu voce tare din cabina de vot a două întrebare de la referendum și scapă un „aoleu” care ar fi putut fi tradus prin „păi, de unde să știu eu ce să votez aici?”.

18.00. Vin foarte mulți tineri pe listele suplimentare, adică cei care au domiciliul în afară Bucureștiului. Delegatul UNPR îmi zice în glumă să-i întreb cu cât sunt plătiți să fie aduși la vot cu autocarul. Îi zic și eu în glumă că îi fac reclamație. Se supără pe mine.

18.30. Toți delegații primesc cină de la partid, snițel, orez, mâncare bună. Eu primesc însă ceva mai fancy: burito cu cartofi wedges și o cafea. Colegii sunt invidioși pe cafea și delegata PSD chiar îmi declară că se vede că partidul mă respectă.

01.20. Terminăm de numărat voturile. O delegată de vârstă bunicii mele mă pupă pe obraji și își cere scuze că a fost rea cu mine pe parcursul zilei.

(De Silviu Istrate)

Observator în Timiș: cine o fi și Petre Costea, ăsta?

observator la vot
Secție de votare din județul Timiș

M-am acreditat cu un prieten pentru județul Timiș și am ajuns aproape de granița cu Serbia. Așa că am început observarea la 8, la secția 586 din Sânmartinu Maghiar, o localitate în care nu prea mai sunt maghiari. Sau oameni, în general. Într-o oră, aici au votat doar doi.

Treaba a stat diferit la Cenei sau Bobda, unde electoratul venea hotărât. N-am văzut nici cea mai mică încercare de fraudare.

După o pauză, am revenit după-masa în afara orașului. Pe la ora 19, la secția 534 din Beregsău Mare zici că se spărsese robinetu’ de alegători. Mulți dintre ei erau protestanți veniți după slujba duminicală, așa că șefa de secție era destul de sictirită de prezența noastră. „Vreo nouă sute, nu știu”, ne-a zis că i-au călcat pragul, dar o colegă de comisie ne-a dat o cifră mai exactă: 922.

Noaptea m-a prins la școala generală din Săcălaz. Aici, în sala cu nr. 11 a clasei a II-a B, activitatea la secția 532 a durat până la închiderea ușilor. Căldura din sală a topit un pic nervii, așa că s-a ajuns la numărarea efectivă a buletinelor abia pe la 23.00. Referendumul lui Iohannis ieșise triumfător, cu peste 720 de voturi care confirmau dorința de luptă anticorupție.

Fără dar și poate, show-ul cel mare a fost la numărarea voturilor pentru europarlamentare. „La prezidențiale”, spunea un membru al comisiei, „găsești Pokémoni și alte desene” prin buletine. Și, chiar dacă cineva a cerut un pix și acum, în timp ce era în cabină, nu prea s-au găsit trivialități sau alte chestii suculente pe buletinele de vot.

Dar nu aveai cum să stai serios, mai ales pe fond de oboseală, când Peter Costea făcea furori la fiecare buletin care i-a încredințat preferința electorală: „Da’ de unde-o fi ăsta?”, întreabă cineva. „Eu știu… o fi de la Costea”, i se răspunde.

Sau când o auzi pe președintă întrebând „PRU? Ăsta-i al lui Vadim Tudor, al cui e?”.

Sau dialogul ăsta între tipul cu pokemoni și președinta secției:

- „Deci, Gregoriana, asta de n-a dat bani să fie votată…”

- „Taci, mă, că știi tu!”, îl apostrofează amical președinta.

- „Daaaa, că tare-i cunoscută...”, justifică numărătorul.

Era vorba de candidata independentă Gregoriana Tudoran, din Iași.

Pe la ora 1.30, deja devenea clar că Alianța USR+PLUS câștigase inima Săcălăzenilor, cu 275 de voturi. Apoi urma PNL (215), iar PSD și PMP aproape că erau la egalitate, cu 120 și respectiv 115 voturi. Restul au luat cam jumătate sau mai puțin. O oră mai târziu, cifrele au devenit oficiale. Sacii cu buletinele nefolosite au fost sigilați, iar toată lumea a putut să răsufle ușurată în drumul spre casă.

Nu la fel au pățit și cei din sala de dincolo, care s-au baricadat și despre care oamenii din comisia mea făceau mișto că poștesc plosca urinară „cum poștesc ăștia joint-urile”. Eram prea obosit să mai întreb care ăștia. Am ajuns în oraș la ora trei dimineața.

E clar că Alianța a bubuit în județele universitare. Rămâne de văzut dacă e suficient încât vara lui 2020 să aducă o detronare a lui Robu.

(De Vlad Marko Tollea)

Observator în Olt și Teleorman: două ore și patru secții ca să găsesc o toaletă

observator la vot
Denisa și buda găsită cu greu în județul Teleorman

„Mi-a zis «15 000 de euro și te fac primar», l-am înregistrat”, îmi zice unul dintre colegii observatori despre Primarul din Leleasca, Olt. Am ajuns de zece minute la secție, coada de alegători e lungă, popa face aluzii la dezinformarea populației, iar Primarul stă la poarta secției și discută cu alegătorii.

În aproape 40 de minute, cât stăm aici, se bulucesc câte 10-15 oameni, apoi liniște. Iar un grup, iar musca.

În tot Oltul și Teleormanul, găsești mașinile care așteaptă la șosea să-i ia pe bătrânii pe care i-au adus la secție. De fapt, dacă nu știi unde-i secția, te uiți după ele sau după șoferi.

Trecerea din Olt în Teleorman, de la secții înființate în foste școli, în care nici măcar n-au loc toți membrii comisiei, la primării ale căror bude sunt niște barăci din fundul grădinii, se face pe niște drumuri asfaltate parțial. Câte zece metri de condus lin, apoi pietriș, apoi niște gropi.

În Teleorman, schimb echipa și timp de două ore și patru secții, caut o toaletă. Mă trimit la primărie, la biserică, la fostul magazin de peste drum sau la birt. Trecem prin școli sau cămine culturale care n-au nici măcar o chiuvetă și care dacă au vreo budă prin vreun cotlon de curte e înfundată. Noi suntem doar în trecere, dar copiii României învață în ele.

În aceleași secții, unii dintre delegați stau mai mult pe afară, vorbesc cu alegătorii înainte să intre, le arată ce să voteze pe buletinele agățate ca model, discută cu șoferii angajați de Primar să dea ture sat-secție. Le spunem că legal nu-i voie, dar plecăm conștienți că lucrurile vor continua așa.

Polițiștii sunt prezenți la fiecare intrare și ridică din umeri. Ăla e omul Primarului, angajatul Primăriei, reprezentantul nu știu cui, ce să le facă ei.

Ei, la fel ca o parte din oamenii din comisii, știu că lucrurile merg prost și că mizeriile astea mici la care asistă acum sunt parte din problemă, dar nici nu le trece prin gând că pot ajuta la îndreptare. De cele mai multe ori, nu din rea voință, ci din lipsă de perspectivă. Primarul încă taie și spânzură în România mică.

observator la vot
Secția de votare din județul Teleorman

Spre seară, ajunși pe lângă Roșiorii de Vede, căutăm o secție să rămânem la numărătoare și găsim una, într-o școală din Dulceanca, unde USR n-are delegat. Toată ziua, Președinta comisiei nu le-a zis oamenilor nimic de referendum, așa că la opt seara au doar 40 de buletine ștampilate pentru justiție, din aproape 320 de voturi exprimate.

Înainte să vină întunericul, tot pe la opt seara, mă piș pentru ultima dată la buda care-i la 70 de metri de școală. Termină cu numărătoarea și sigilarea pe la unu și ceva dimineața, dar n-au cu ce pleca la Videle. Poliția nu asigură transport, deși o colegă de-ale lor merge obligatoriu cu ei; Primăria nu mișcă nici ea, așa că se înghesuie în Dacia operatoarei de tabletă.

Merg întâi la Videle și apoi în Alexandria. Noi ajungem în București pe la 3.30, ei probabil după răsăritul soarelui.

(De Denisa Niță)

Observator în Dâmbovița: voturile de la penitenciarul din zonă au adus haosul într-o secție

observator la vot
Cristina (stânga) și Alina Calistru, observatoare la vot

La trei și jumătate noaptea sau dimineața, cum preferi, am plecat din județul Dâmbovița, dintr-o lume pe care o înțelegi cu greu din București, când dezbați soarta țării la un Aperol Spritz. Am ajuns acasă la aproape 24 de ore de când am pornit în călătoria asta de observator.

Nu îți povestesc de toate secțiile pe care le-am vizitat, ci mai mult niște gânduri, scrise la cald.

Prezența observatorilor contează enorm. Intri într-o secție, să zicem în Bolovanu, și vezi cum pică fața comisiei când te prezinți ca observator. „Cine v-a acreditat? Ce faceți aici?”. Jumate din comisie iese afară să ia aer și să facă o mică ședință. Nu erau nereguli, dar era un soi de frică față de cineva care stă cu ochii pe tine, chiar dacă are zâmbetul pe buze.

În Caragiale (oh, the irony), probleme au fost multe. Nu pentru că ar fi vrut comisia să fraudeze sau cineva să fugă în pădure cu sacii de voturi, ci din cauza unui sistem. Și a unui context. Pe după-amiază spre seară, procesul electoral era aproape blocat și președintele secției, un tip tânăr, flegmatic și depășit de situație, în pragul unui breakdown nervos: „Ce a dus aici?”. Secției i se alocase penitenciarul din zonă, așa că s-au trezit cu 185 de voturi în urna mobilă. Vezi tu, în mod normal, se scanează buletinul și intră datele automat în sistem. La urna mobilă, se bagă însă datele manual în sistem. Vine urna, se iau CNP-urile, cifră cu cifră și se bagă pe aceeași tabletă pe care se înregistrează votanții din secție. Ce faci însă când ai coadă la intrare, oamenii vor să voteze, sunt furioși și tu trebuie să bagi 185 de votanți în sistem până la ora nouă? Asta a blocat secția, a întins nervii la maxim, a venit poliția, s-au dat telefoane la centru. Până la urmă, au putut să bage o parte dintre ele după ora 21.00 ceea ce, bineînțeles, a prelungit apoi și procesul de numărare a voturilor.

Sunt lucruri pe care le înțelegi greu, dacă nu ești acolo. De exemplu, că procedurile nu pot fi respectate întotdeauna ca la manual. Nu că e cineva rău intenționat, ci că apar tot felul de situații, cum e cea de mai sus, care te blochează. Sau că uneori, la trei-patru dimineața, vrei doar să pleci acasă.

Mai e un lucru pe care-l înțelegi - în comunitate, lucrurile nu-s atât de separate cum le vezi de la Aperolul ăla. Nici opțiunile politice, nici reprezentanții partidelor, nici separarea între autoritățile locale și cele electorale. Iar, pentru asta, te las cu un dialog simpatic de ieri.

„- Dumneavoastră sunteți în comisie?

- Sunt delegat PMP. Voi?

- Observatoare independente.

- Dar tot pesediste sunteți, sper, nu?

Ridicăm suav din umeri.

- Dar PMP nu e în opoziție cu PSD?

- Eee, ce atâta PMP. Eu lucrez la primărie, primarul e pesedist de cinci mandate. Nu mai putea să trimită acolo. La referendumul ălalalt am fost observator de la PMP și m-au sunat și acum. Aici nimeni nu votează la referendum, sunt instruiți. Totuși nu mai e așa nici cu PSD-ul, ar trebui să se mai schimbe. A crescut salariul cu o sută de lei și prețurile a crescut cu patru sute.”

(De Cristina Foarfă)

Editor: Iulia Roșu