Locale

10 toalete din metroul bucureștean la care intri gratis și-ți rezolvi urgențele

Un alt fel de „Game of Thrones”, dar te va ajuta enorm în momentele alea în care nu-ți mai stă mintea la nimic altceva decât să găsești o toaletă — oricum ar fi ea.
toalete gratis bucuresti metrou veceu bai
Autoarea în timpul documentării acestui subiect de maximă importanță pentru Capitală. Fotografii de Alexa Bejinariu

Sunt unul dintre acei oameni care în facultate au stat la cămin. Și, ei bine, am văzut lucruri extrem de scârboase la budă. Tampoane folosite, vomă, chestii de culori ciudate pe faianță, oameni care uită să închidă ușa când își fac nevoile. La capitolul ăsta pretențiile mele sunt inexistente, iar standardele, joase.

În explorarea toaletelor din metroul bucureștean am să încerc totuși să nu fiu blândă. Și aici e loc de-o mențiune. Până să fie inaugurată pe jumătate linia pentru Drumul Taberei, toate celelalte stații n-au prea fost gândite și cu facilitatea asta. Pe M5, dacă ajungi sau ești prin zonă și ai nevoie, e bine de știut că găsești în toate cele nouă stații.

Publicitate

Ideea e că deși pare evident c-ar trebui să ai așa ceva în stații — în toate —, metroul românesc a fost făcut în comunism și nu au fost prevăzute grupuri sanitare publice. Ulterior, nici nu au fost identificate spații publice ori tehnice care să poată fi adaptate și să devină toalete publice.

În fine, asta avem, cu asta ne descurcăm. Și ca să nu te mai lași apăsat de nevoi, iată lista pe scurt în ordinea în care le-am găsit eu bine.

Stația Parc Bazilescu
Stația 1 Decembrie 1918
Stația Piața Unirii 1
Stația Anghel Saligny
Stația Piața Victoriei 2
Stația Jiului
Stația Nicolae Grigorescu 1
Stația Nicolae Teclu
Stația Străulești
Stația Laminorului

Am vizitat, am evaluat și acum te poți bucura și tu de tot acest know-how absolut esențial în București. Și, da, te duc în călătoria vieții tale. Cea în care nu vrei să mergi, dar nu știi niciodată când o să fii nevoit.

10. Parc Bazilescu

parc bazilescu toalete metrou bucuresti metrorex

Dacă mergi aici cu așteptări, pentru că e o stație cât de cât cunoscută, într-o zonă bună, vei fi dezamăgit. La prima vedere, pare spălat pe jos, dar te prinzi repede că e doar o aparență.

Pe ușă, un desen prin care un autor necunoscut și-a exprimat viziunea personală și cel puțin bizară despre cum arată părțile genitale. Sfatul meu: dacă vrei să desenezi ceva într-un spațiu public, măcar fă să fie frumos.

Publicitate
parc bazilescu toalete metrou bucuresti metrorex

Oare ce a vrut să spună artistul?

Curățenie: 1/5 În primul rând, pute. Apoi, desenele porno penibile.
Utilizabil: 1/5 Nu merge nici să închizi ușa. Și are un singur w.c.
Consumabile: 1/5 Nici săpun, nici hârtie igienică. Dar măcar are uscător, chiar funcțional.
Element surpriză: Dezamăgirea. Știai că o să te întristeze tare o toaletă, dar nu te așteptai la asta de la Parc Bazilescu, stație denumită în memoria unui profesor universitar.

9. 1 Decembrie

1 decembrie toalete metrou bucuresti metrorex

Aici e ciudat rău, pe lângă faptul că e foarte aproape de casa de bilete și auzi toți oamenii care intră la metrou, îți provoacă și un pic de anxietate. Nici faptul că era un ambalaj de la o seringă într-unul din w.c.-uri nu m-a făcut să mă simt tare în siguranță, ci doar am vrut să plec mai repede acolo.

Curățenie: 2/5 Miroase, dar nu să-ți cadă nasul.
Utilizabil: 1/5 Cred că trebuie să te chinui destul de tare ca să nu te audă doamna de la casa de bilete.
Consumabile: 0/5 No hârtie, no săpun. Iar uscătorul e pus fix de formă.
Element surpriză: Faptul că există toaletă aici.

8. Piața Unirii

piata unirii toalete metrou bucuresti metrorex

În cazul în care vrei un loc de party, așa, pentru mai puține persoane, e locul perfect. E central, comod și ieftin. Un spațiu destul de mare pentru baie, deci te poți apuca și de dans, iar dacă iarna dai niște apă pe jos, pun pariu că poți patina.

Publicitate
piata unirii toalete metrou bucuresti metrorex

Ringul de dans

Curățenie: 1/5 Lipicioasă rău.
Utilizabil: 2/5 A fost, dar cu greu.
Consumabile: 3/5 Singura cu hârtie igienică. Și primește încă un punct pentru că are patru w.c.-uri și cinci chiuvete. Adică una-n plus, să nu aștepți.
Element surpriză: Hârtia igienică, evident. Doar una singură și pusă lângă chiuvete, dar mai bine decât nimic.

7. Anghel Saligny

anghel saligny toalete metrou bucuresti metrorex

Așa am găsit-o

Nicio hârtie sau săpun, dar ai apă, deci heirup! Au ales și ei culoarea galbenă ca să nu se vadă mizeria, dar parcă nu le-a ieșit așa bine. Cinci w.c.-uri și cinci chiuvete, deci ai zice că e boierime, dar e doar o falsă impresie. Partea bună e că e ușor de găsit, chiar lângă ieșirea de la gura de metrou. Iar oglinzile sunt curate. Măcar atât.

Curățenie: 0/5 Sincer, e oribilă. Încerc să uit experiența.
Utilizabil: 3/5 E ușor de găsit, dar cam greu de folosit.
Consumabile: 1/5 Nu căuta hârtie sau săpun, că pierzi timpul.
Element surpriză: Mizeria. Am ridicat colacul cu vârful pantofului.

6. Piața Victoriei

piata victoriei toalete metrou bucuresti metrorex

Aici se toarnă un film horror

- Gică, n-am calculat, ne-au mai rămas două chiuvete, unde le punem?
- Unde vrei tu, mă, că nu suntem plătiți și pentru design interior!

Pun pariu că ăsta a fost dialogul muncitorilor care au montat chiuvetele și au reușit să pună două în afara băii. Vorbesc serios, două sunt pe hol. Sunt șase w.c.-uri, e trafic aici la orele de vârf. Dar klitate, nu cantitate.

Publicitate
piata victoriei toalete metrou bucuresti metrorex

Chiuveta bonus

Curățenie: 2/5. Vasul de toaletă e practic maro. De la rugină, dar tot maro.
Utilizabil: 3/5. Merge apa, cam atât am de spus.
Consumabile: 1/5. Vino cu hârtia ta. Evident, nu e nici săpun. Uscător de mâini, baby. Atât.
Element surpriză: Spărturile din pereții cabinelor sunt umplute cu hârtie, asta credeam că se întâmplă doar la mine la cămin la dușuri.

5. Jiului

jiului toalete metrou bucuresti metrorex

Stația asta mi-a plăcut pentru că nu vrea să pară ceea ce nu e. Nu e săpun și nici hârtie, dar nici suporturi pentru ele, ca să te mintă că există posibilitatea să fie cândva. În rest? Nimic special, e average, am mai văzut din astea. De aici și locul cinci.

Curățenie: 2/5 Nimic special.
Utilizabil: 2/5 Nimic special.
Consumabile: 2/5 Nimic special.
Element surpriză: Ghici ce? Nimic special.

4. Nicolae Grigorescu

nicolae grigorescu toalete metrou bucuresti metrorex

Baia din stația asta e practic doar pentru călătorii Metrorex, că e plasată după turnicheți. Dacă ești pe stradă și vrei la budă, ghinion, tre’ să bagi cartela. Patru chiuvete, două uscătoare care nu merg, dar știi, impresia contează. Uși suspecte, niciun săpun, nici urmă de hârtie, dar există apă.

Curățenie: 2/5 Puțină igienizare ar fi fost binevenită.
Utilizabil: 3/5 Are rampă pentru persoanele cu dizabilități.
Consumabile: 1/5 Fără săpun, fără hârtie și cu două uscătoare nefuncționale.
Element surpriză: Dacă ești în subteran, e singura la care poți ajunge fără să treci de turnicheți.

Publicitate

3. Nicolae Teclu

nicolae teclu toalete metrou bucuresti metrorex

Da, există și stația asta, și eu am rămas surprinsă. Are două w.c.-uri, iar motivul este evident: nu mulți oameni ajung până aici. Fără hârtie sau detergent și cu un uscător aruncat la vrăjeală. Punctul bonus îl ia baia de la Teclu datorită chiuvetelor, arată de parcă nimeni nu le-a folosit vreodată. Ceea ce e foarte posibil.

nicolae teclu toalete metrou bucuresti metrorex

N-am văzut niciodată așa ceva în cămin

Curățenie: 4/5 Nu miroase, că n-are ce.
Utilizabil: 4/5 Categorie la care primește notă mare pentru că nu o utilizează nimeni.
Consumabile: 1/5 Uscătorul bineînțeles. Atât.
Element surpriză: Pustietatea.

2. Străulești

straulesti toalete metrou bucuresti metrorex

Locul doi îi revine băii de la Străulești. Lumina e pe senzori, deci nu face gaură în buget. Faianța colorată - galbenă la fete, albastră la băieți - îi dă un aer mai prietenos.

straulesti toalete metrou bucuresti metrorex

Zona fetelor

straulesti toalete metrou bucuresti metrorex

Zona băieților

Curățenie: 4/5 Chiar curățică.
Utilizabil: 4/5 Are rampă pentru persoanele cu dizabilități.
Consumabile: 1/5. Nema săpun și hârtie, dar măcar e frumoasă.
Element surpriză: Lumină pe senzori. Trebuie să te bucuri de lucrurile mărunte.

1. Laminorului

laminorului toalete metrou bucuresti metrorex

Premiul pentru cea mai mișto toaletă de la metrou îi revine băii de la Laminorului. Singura cu săpun lichid (și nici nu pare prea diluat). Faianța verde îi dă un aer de budă de mall. Locul era proaspăt spălat, iar w.c.-urile arătau ca noi.

Dacă te trece, roagă-te să fii aproape de stația asta.

Publicitate
laminorului toalete metrou bucuresti metrorex

E clar că nu știu prea mulți de buda asta

Curățenie: 5/5 Lună, tată!
Utilizabil: 5/5 Două băi pentru persoanele cu dizabilități, una la băieți și una la fete.
Consumabile: 4.7/5 Dacă ar fi existat și hârtie, aveam orgasm.
Element surpriză: Culoarea perfectă pentru selfie-uri în baie.

universitate toalete metrou bucuresti metrorex

Ușa toaletei de la Universitate

Acum c-am ajuns la final mai am doar o mențiune: toaleta de la Universitate. Nu-i chiar la metrou, trebuie să ieși și s-o găsești în pasaj. Când am vizitat eu zona, era defectă. Se întâmplă de multe ori. Și se închide la ora 22. E însă o soluție bună și dacă nu ești la metrou, așa că ține-o minte.