familie
Fotografii de  Michael Northrup  
NUMARUL DE FOTO 2019

Fotografii de familie pe care nu ți-e rușine să le arăți prietenilor

Michael Northrup și-a documentat viața cu o ironie pură.
21 Iunie 2019, 4:00am

Seria asta apare în numărul foto din print al revistei VICE. În el am vrut să celebrăm absurdul, nonconformismul și umorul. E important să iei o pauză de la viața reală, pentru că mai trebuie să și râzi în toată avalanșa asta de informații. Așa că i-am scos la înaintare pe cei care fac artă cu umor.

Poți vedea versiunea interactivă a numărului aici.

***

Michael Northrup a făcut masterul la Institutul de Artă din Chicago în 1980, iar, înainte de asta, licența în arte la Universitatea Ohio. În perioada aia a locuit pe Coasta de Vest unde a studiat alături de fotografii Jack Welpott și Judy Dater, și s-a mai plimbat prin Prescott, Arizona, ca să învețe de la Frederick Sommer. Apoi a predat pentru zece ani înainte să se mute în Baltimore, unde face fotografie de produs. Lucrările sale au fost expuse și publicate internațional.

În VICE, au apărut pentru prima dată în numărul nostru din print din 2012, iar apoi în 2017, când a făcut inclusiv coperta. Și-a documentat viața, dar și pe cea a prietenilor și familiei, prin fotografii amuzante trase încă de la începutul anilor 70. După cum mi-a explicat Northrup, „îmi place ironia... nu doar de ea, dar am o slăbiciune în ceea ce o privește. D-aia se regăsește în multe dintre lucrările mele. Cred că am fost influențat de mama mea care făcea mișto de știri ca Moș Crăciun și-a pierdut degetele când a ieșit din elicopter ca să le facă cu mâna copiilor. În anii 50, fratele meu mai mare mi-a spus că toate filmele SF și horror la care ne-am uitat erau documentare. Iar tata, pentru că era doctor, chirurg și medic legist, râdea la masă de chestii ca sinuciderile și obstrucțiile intestinale. Toată familia mea se pricepea la făcut haz de necaz, iar asta mi-a influențat viziunea. Pentru mine, fotografia înseamnă viața mea, toate imaginile importante pe care le pot extrage din ea și viziunea personală pe care o transpun în povești vizuale.”

1557013375661-B8-9-55_300
1557013396506-C89-68_300
1557013407471-C80-162a_300
1557013424447-C82-5-29_300
1557013448579-C84-102_300
1557013516223-C82-5-123_300
1557013532586-C89-71_300
1557013551407-BW1-49g_300
1557013568484-C84-113_300

Articolul a apărut inițial pe VICE US.