locale

Am mers să văd cum se exprimă copiii refugiaților din România prin artă

„Două mii de ani mai târziu, dar am terminat și noi”, îmi zice glumeț Abdul, un puștan cu gropițe în obraji, care s-a încurcat la stencil-uri înainte de a ajunge măcar la graffiti.

de Adina Florea; fotografii de Mircea Topoleanu
11 Aprilie 2019, 7:57am

Copii refugiați învață cum să facă graffiti la British Council. Poze de Mircea Topoleanu

20 de copii așteaptă liniștiți pe scaune și schimbă câteva cuvinte în arabă, turcă ori farsi. Nu-i o imagine pe care o întâlnești prea des la British Council. Sunt copiii unor refugiați veniți din Siria, Irak, Iran, Turcia, Afganistan, Iordania și Libia care acum învață cum să facă graffiti într-o clădire veche de un veac de pe Calea Dorobanți.

„Karim, Diana. Nimeni. Cine este astăzi aici?”, întreabă în engleză Andreea Pasere, cea care se introduce drept mintea administrativă din spatele activităților cu copii refugiați de la British Council.

graffiti
David admiră arta copiilor refugiați

Jumătatea creativă este David Hughes, un englez roșcat din Liverpool. Amândoi sunt profesori de engleză, dar și voluntari la atelierele organizate alături de copii din comunități defavorizate. Voluntari pe proiect sunt alți 53 de angajați, adică jumătate din personalul British Council.

Încântat de gălăgia târzie din clădire este și directorul British Council, Nigel Bellingham:

„Mulți dintre cei care vin la cursuri provin din familii cu un anumit nivel economic, iar profesorii voiau să facă ceva pentru cei care nu și-ar permite să vină la noi. Vorbim mult despre incluziune și șanse egale. Încercăm să facem cât mai multe lucruri care transmit ideea că diversitatea trebuie sărbătorită.”

De la cursuri de română pentru refugiați, până la graffiti pentru copiii lor

Graffiti-ul încheie două luni de ateliere creative pentru copiii refugiați, care au făcut teatru, au învățat cum să compună un cântec, au dansat pe ritmuri tribale cu Momo Sanno (dansator și coregraf) și au codat în Minecraft. Și dacă de organizare s-au ocupat cei de la British Council, copiii au venit prin ActivRandom, o organizație nonguvernamentală care oferă educație nonformală pentru refugiații și migranții din România.

„Cumva, noi ne-am limitat la servicii educaționale, pentru că știam care sunt limitele și resursele noastre. Toată rețeaua asta de organizații nonguvernamentale pentru refugiați funcționează pentru că fiecare este specializat în ceva”, explică vicepreședintele ActivRandom, Iosif Prodan.

curs-engleza
Copiii refugiați notează cuvinte în limba engleză pe care apoi trebuie să le scrie pe tablă

Sub umbrela educației nonformale, ei țin cursuri intensive de română și engleză pentru refugiați și migranți. Lucrează cu oameni veniți în România de opt-zece ani care nu vorbesc o boabă de română. Asta pentru că odată ajunși în țara noastră, ajung să locuiască în comunități-enclave. Iosif a explicat că aceste comunități îi ajută pe refugiați să-și găsească o locuință și de multe ori un loc de muncă pentru capul familiei. În schimb, femeile rămân acasă și părăsesc rareori comunitatea. De asta, primul proiect al ActivRandom le-a vizat tocmai pe femeile din comunitatea de refugiați și migranți din România.

„În general, femeile veneau cu copiii, pentru că nu aveau cu cine să-i lase și așa am ajuns să organizăm activități pentru ei. Acum avem cursuri săptămânale de pictură și chimie. Toamna am avut cursuri de tenis, iar acum așteptăm să se mai încălzească”, îmi spune vicepreședintele ActivRandom. Asta pe lângă workshop-urile la care au mers în ultimele două luni la British Council.

Origami și sushi pentru copiii din medii defavorizate

stencil
Un copil își alege stencil-uri pentru grafitti

Copiii refugiaților nu sunt primii veniți la ateliere creative. În drum spre cele două planșee de lemn pentru graffiti din curte, dau și de un perete acoperit de cocori de origami, ieșit din mâinile unui artist care a lucrat alături de copii cu tulburări din spectrul autist. Iar înaintea lor au venit la workshop-uri de storytelling și sushi copiii din Ferentari, prin Policy Centre for Roma and Minorities.

„Am vrea să demonstrăm că toți copiii ar trebui să facă parte din societate. Am încercat să facem proiecte cu copii din medii defavorizate sau cu posibilități reduse de acces la educație. Iar absolut toată lumea care participă la proiect o face în mod voluntar, pentru că noi vrem să-i aducem pe oameni împreună”, îmi spune Andreea Pasere.

pasare
Andreea Pasere le explică puștanilor cum să nu se murdărească cu vopsea

Ne întoarcem în clădire, căci cei 20 de copii s-au împărțit deja în două camere. Primii 14 se pregătesc de graffiti, iar ceilalți șase desenează jucării lego, fiind prea mici ca să ajungă la planșee fără să-și acopere fața cu vopsea. Ca să nu rateze partea educațională din atelier, timp de zece minute scriu pe tabla digitală câteva cuvinte în engleză pe care le-au învățat în ultimele două luni:

„Dancing. Learning. Momo. Minecraft”, sunt cuvintele pe care le scrie pe tablă teacher Yousef, așa cum îi zice David singurului copil care s-a aventurat la tabla digitală.

david
Teacher Yousef (spate) în acțiune

Nimic nu se compară cu bucuria unor puștani dotați cu stencil-uri

abdul
Abdul decupează un stencil

Imediat ce termină, copiii se aruncă pe podea în mod organizat, pentru a-și alege stencil-urile, care au legătură cu ceva ce au învățat în ultimele două luni de ateliere: note muzicale, soare, rock hand (n.r. formă de salut între rockeri), Sonic, Momo și Minecraft. Apoi trec la decupat cu niște cuttere atât de ascuțite încât eu sunt singura care mă tai în timp ce-l ajut pe Abdul, un puștan cu gropițe în obraji care și-a ales cel mai complicat stencil: o tastatură cu un mouse.

„Arătăm spre alți copii. Nuuu. Arătăm spre noi. Nuuu. Arătăm spre pielea noastră. Da. Nuuuuu”, zice unul dintre profesori în timp ce-i instruiește pe copii cum să folosească un cutter fără a vărsa sângele colegilor.

masca
Malak pictează un roboțel din Minecraft

După ce decupează în tăcere, copiii se echipează cu măști, mănuși și ochelari de protecție și fug în curte spre planșeele de lemn pregătite pentru graffiti. O artistă îi ajută să facă background-ul, apoi spray-urile de vopsea ajung în mâinile lor, iar stropii galbeni încep să se prelingă din soare și din Sonic.

„Foarte, foarte frumos programul”, îmi spune tatăl lui Malak, o puștoaică irakiană de zece ani, care-și asortează coronița cu urechi de pisică cu spray-ul roz pentru graffiti. El se scuză că nu știe mai mult de câteva cuvinte în română și în engleză, pe care le-a învățat după ce a plecat din Irak alături de soție și cei patru copii.

Nu-mi spune ce l-a determinat să fugă din țara sa, dar mulți refugiați au în spate experiențe traumatice.

„Nu vorbim neapărat despre lucrurile prin care au trecut înainte de a veni în România. Dar cei care vin constant ne mai povestesc. Uneori sunt povești tulburătoare - copii cărora le-au murit frați sau verișori lângă ei, bombardamente, cazuri de persecuție politică”, explică Iosif Prodan, de la ActivRandom.

opera
Copiii se mândresc cu opera lor

Copiii își admiră creațiile, pe care le-au terminat fără să se acopere în stropi de vopsea, iar apoi intră înapoi la căldură, pentru un ultim concurs de silabisire în engleză. Cât despre soarta celor două planșee acoperite în graffiti, acestea vor rămâne expuse pentru cel puțin două luni la British Council, iar în iunie ar putea să ajungă și la a doua ediție a OmFest, un festival dedicat Zilei Mondiale a Refugiaților.

Editor: Răzvan Filip